Nu trebuie să încetăm să facem ceea ce este prescris de teamă să nu ne lăudăm

Ibn Muflih a spus: 

„Nu trebuie să încetăm să facem ceea ce este prescris în Islam de teamă să nu ne lăudăm.” 

Unul dintre lucrurile care i se pot întâmpla unei persoane este să dorească să facă un act de adorare, însă se întâmplă ceva care o face să înceteze să-l facă, de teamă că s-ar putea lăuda într-un fel. Nu trebuie să acorde atenție acestui lucru. Trebuie să facem ceea ce Allah ne-a poruncit și ne-a încurajat să facem, să cerem ajutorul lui Allah și să ne încredem în El că ne va ajuta să facem fapta în modul prescris de sharee’ah. 

Șeicul Muhiy al-Deen al-Nawawi (Allah să aibă milă de el) a spus: Nu trebuie să încetăm să-L pomenim pe Allah (dhikr) cu limbile noastre, precum și în inimile noastre, de teamă că oamenii ar putea crede că ne lăudăm; dimpotrivă, trebuie să-L pomenim pe Allah cu ambele, căutând astfel mulțumirea lui Allah. El a menționat ceea ce a spus al-Fudayl ibn ‘Iyaad (Allah să aibă milă de el): faptul că a nu face ceva din cauza oamenilor era o formă de laudă de sine, iar a face ceva din cauza oamenilor era o formă de shirk. El a spus: dacă începem să acordăm atenție oamenilor și încercăm să ne protejăm de faptul că aceștia gândesc rău despre noi, acest lucru ne-ar împiedica să facem multe fapte bune. Abu’l-Faraj ibn al-Jawzi a spus: În ceea ce privește neîndeplinirea unui act de adorare de teamă să nu fie laudă de sine, dacă motivul pentru îndeplinirea acelui act de adorare este altceva decât angajamentul religios, atunci trebuie să se abțină de la îndeplinirea lui, deoarece este un păcat. Dar dacă motivul pentru îndeplinirea lui este angajamentul religios și îl face cu sinceritate de dragul lui Allah, atunci nu trebuie să se abțină de la îndeplinirea lui, deoarece motivul este angajamentul religios. În mod similar, dacă se abține de la a face o faptă bună de teamă că va fi numit lăudăros, nu trebuie să facă acest lucru (să se abțină de la acea faptă), deoarece aceasta este una dintre capcanele Shaytaanului. 

Ibraaheem al-Nakha’i a spus: dacă Shaytaanul vine la tine în timp ce te rogi și spune: „Te lauzi”, atunci prelungește-ți rugăciunea. În ceea ce privește relatarea potrivit căreia unul dintre salaf a încetat să se roage de teamă să nu se laude, aceasta trebuie înțeleasă în sensul că ei au simțit că se laudă și, prin urmare, au renunțat. Aceasta este explicația lui. De exemplu, al-A’mash a spus: „Eram cu Ibraaheem al-Nakha’i, iar el citea Coranul. Un om a cerut permisiunea să intre, iar el a acoperit Mus-haf-ul și a spus: «Să nu creadă că îl citesc tot timpul.» Dacă nu trebuie să încetăm să facem acte de adorare de teamă să nu ne lăudăm, atunci este cu atât mai potrivit să nu ne abținem de la a le face de teamă de admirația de sine care poate apărea după îndeplinirea lor. 

Am discutat mai sus problema admirației de sine înaintea capitolelor despre poruncirea binelui și interzicerea răului. Am menționat înaintea capitolului despre îmbrăcăminte problema vizitării conducătorului pentru a porunci binele și a interzice răul și am citat opinia lui Dawood al-Taa’i, care a spus: „Mă tem că va fi pedepsit cu biciul.” I s-a spus: „Poate suporta aceasta.” El a spus: „Mă tem că va fi executat cu sabia.” I s-a spus: „Poate suporta aceasta.” Apoi a spus: „Mă tem că va fi lovit de boala ascunsă”, adică admirația de sine.