Nu este o condiție pentru validitatea postului ca persoana să se roage în congregație

Nu este una dintre condițiile validității postului ca persoana să se roage întotdeauna în congregație în moschee, chiar și potrivit acelor fuqaha’ care spun că este obligatoriu să se roage în congregație. Niciunul dintre ei nu a spus vreodată că postul nu este valid decât dacă persoana face aceasta sau că răsplata postului se pierde dacă o persoană se roagă singură. Dreptatea și generozitatea lui Allah, preaslăvit și înălțat fie El, sunt prea mari pentru ca o faptă bună și un act de adorare măreț, precum postul, să se piardă din cauza unei deficiențe într-un alt act de adorare, și anume rugăciunea în congregație. Allah, preaslăvit și înălțat fie El, spune (interpretarea sensului):

„Cu adevărat! Allah nu nedreptățește nici măcar cât greutatea unui atom (sau a unei furnici mici), dar, dacă există vreun bine (înfăptuit), El îl înmulțește și dă de la El o mare răsplată”

[an-Nisa’ 4:40]

„Așadar, oricine face un bine egal cu greutatea unui atom (sau a unei furnici mici) îl va vedea.

Și oricine face un rău egal cu greutatea unui atom (sau a unei furnici mici) îl va vedea”

[az-Zalzalah 99:7-8].

Sfatul nostru pentru cel care întreabă este să observe ceea ce este menționat în întrebarea sa cu privire la extremism și la încercarea de a face legături acolo unde nu există, lucru condamnabil.

Primul exemplu este legarea validității postului de rugăciunea în congregație. Hotărârea cu privire la aceasta a fost prezentată mai sus.

Al doilea exemplu este întrebarea despre obligarea mamei sale să se roage în congregație împreună cu fiul ei. Musulmanul trebuie să fie pe deplin conștient de marile drepturi pe care părinții le au înaintea lui Allah, preaslăvit fie El, și de ceea ce i se cere fiului în privința plecării aripii umilinței față de ei, a purtării bune cu ei, a vorbirii frumoase către ei și a politeții în relațiile sale cu ei. Așadar, cum pot fi combinate aceste calități cu forțarea și constrângerea? Poate fi cineva forțat să îndeplinească vreun act de adorare? Sau poate fi valid vreun act de adorare dacă persoana este constrânsă să îl îndeplinească? Cu atât mai mult dacă această constrângere este îndreptată către propria mamă, care are dreptul la cea mai mare parte de respect, onoare și bunătate?!

Toate acestea ne conduc la sfatul de a vă gândi din nou la motivul pentru care ați încetat să vă rugați în congregație în moschee. Poate că există o anumită flexibilitate în această chestiune despre care nu sunteți conștient. Poate că Shaytaan v-a motivat să ajungeți la extremism în abandonarea congregației din cauza a ceea ce v-a făcut să vă imaginați cu privire la greșeli clare care fac invalidă al-Faatihah și rugăciunea imamului. Aceasta nu este o idee îndepărtată, deoarece Shaytaan stă la pândă pentru om și folosește toate mijloacele aflate la dispoziția sa pentru a-l împiedica de la calea lui Allah și pentru a-l încuraja să-și facă lucrurile prea dificile atât în chestiunile religioase, cât și în cele lumești. Așadar, feriți-vă să cădeți cu ușurință pradă șoaptelor sale și protejați-vă căutând cunoaștere și adoptând o abordare moderată.

Oricare ar fi situația, despre oricine ia măsuri pentru a se alătura congregației, este dornic și se străduiește să facă aceasta și nu lasă nimic să îl împiedice în afară de o scuză shar‘i legitimă asupra căreia există consensul savanților, precum boala și altele asemenea, sperăm că Allah, preaslăvit și înălțat fie El, îi va acorda în întregime răsplata rugăciunii în congregație, ca o onoare de la El, preaslăvit fie El, așa cum ne-a spus Profetul nostru (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) când a spus: „Dacă o persoană se îmbolnăvește sau călătorește, i se va consemna o răsplată asemenea celei pentru ceea ce obișnuia să facă atunci când era acasă și sănătoasă.” Relatat de al-Bukhaari (2996).

Al-‘Allaamah as-Sa‘di (fie ca Allah să aibă milă de el) a spus:

Faptele diferă, iar mărimea răsplății depinde de măsura credinței și sincerității din inima celui care le înfăptuiește, într-o asemenea măsură încât cel care are o intenție sinceră – mai ales dacă aceasta este urmată de tot ceea ce poate face din fapte bune – va fi asemenea celui care îndeplinește acea faptă. Allah, preaslăvit fie El, spune (interpretarea sensului):

„Cel care emigrează (din casa sa) pe calea lui Allah va găsi pe pământ multe locuri de adăpost și belșug. Iar oricine își părăsește casa ca emigrant către Allah și Mesagerul Său, iar moartea îl ajunge, răsplata sa îi revine cu siguranță lui Allah”

[an-Nisa’ 4:100].

Și în as-Saheeh este relatat într-un raport marfoo‘: „Dacă o persoană se îmbolnăvește sau călătorește, i se va consemna răsplata pentru ceea ce obișnuia să facă atunci când era sănătoasă și acasă.” „În Madinah există oameni care nu au călătorit nicio distanță și nu au traversat nicio vale, dar au fost împreună cu voi – adică în intențiile lor, în inimile lor și în răsplata lor –, însă scuzele i-au împiedicat să vi se alăture.” Dacă o persoană se gândește să facă o faptă bună, dar nu este capabilă să o facă, nerăbdarea și intenția sa de a o face îi vor fi consemnate ca o singură faptă bună completă.

Citat încheiat din Bahjat Quloob al-Abraar wa Qurrat ‘Uyoon al-Akhyaar (p. 16)

Și Allah știe cel mai bine.