Nu este nimic greșit în a face du‘aa’ împreună după o lecție

|Du‘aa’ este unul dintre cele mai bune acte de adorare prin care musulmanul Îl poate adora pe Domnul său. Allah, Preaînălțatul, spune (interpretarea sensului):

„Iar Domnul vostru a spus: «Invocați-Mă (adică credeți în Unicitatea Mea (monoteismul islamic)) (și cereți-Mi orice), iar Eu voi răspunde invocației voastre. Cu adevărat, cei care se îngâmfă față de adorarea Mea (adică nu Mă invocă și nu cred în Unicitatea Mea (monoteismul islamic)) vor intra cu siguranță în Iad în umilință!»”

[Ghaafir 40:60]. 

S-a relatat de la an-Nu‘maan ibn Basheer că Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) a spus: „Du‘aa’ este adorare. Domnul vostru a spus: «Invocați-Mă, iar Eu voi răspunde invocației voastre.»” Relatat și clasificat drept saheeh de at-Tirmidhi, 2969; relatat de asemenea de Abu Dawood, 1479; Ibn Maajah, 3828; clasificat drept saheeh de al-Albaani în Saheeh Abi Dawood. 

Aici trebuie să atragem atenția asupra unei chestiuni importante cu privire la care mulți oameni sunt confuzi, și anume diferența dintre „a face dhikr împreună” și „a face du‘aa’ împreună”. Prima nu are nicio bază în Islam; nu există nicio dovadă că Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) Îl pomenea pe Domnul său (adică făcea dhikr) împreună cu Companionii săi, în cor, sau că Îl pomenea pe Domnul său (recita dhikr), iar Companionii săi (Allah să fie mulțumit de ei) repetau după el. 

În ceea ce privește însă a face du‘aa’ împreună, există o bază pentru aceasta în Islam și poate lua multe forme. În Qunoot an-nawaazil (du‘aa’ de qunoot în vremuri de calamitate) și în qunoot-ul rugăciunii Witr, Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) făcea du‘aa’, iar Companionii săi spuneau Ameen în urma lui. Majoritatea savanților sunt de părere că cei care se roagă trebuie să spună Ameen la du‘aa’-ul khateeb-ului vinerea și atunci când se face rugăciunea pentru ploaie (istisqa’), și există multe alte forme de a face du‘aa’ împreună. 

În ceea ce privește formele inovate (bid‘ah) de a face du‘aa’ împreună, există mai multe forme: 

1.Atunci când un musulman cheamă un grup de oameni împreună exclusiv în scopul de a face du‘aa’

S-a relatat că Abu ‘Uthmaan a spus: Un guvernator i-a scris lui ‘Umar ibn al-Khattaab, spunând: Aici sunt niște oameni care se adună împreună și fac du‘aa’ pentru musulmani și pentru guvernator. ‘Umar i-a răspuns, spunând: Vino la mine și adu-i cu tine. A venit, iar ‘Umar i-a spus portarului: Adu-mi un bici. Când au intrat la ‘Umar, el a început să-și lovească guvernatorul cu biciul. 

Relatat de Ibn Abi Shaybah în Musannaf-ul său, 13/360. Lanțul său de transmitere este hasan. 

2.Oamenii se adună pentru a face du‘aa’ în cor

Shaykh Bakr Abu Zayd (Allah să aibă milă de el) a spus: 

Dhikr recitat împreună, în cor, în taină sau cu voce tare, în care se repetă un anumit du‘aa’, relatat în texte sau nu, fie că acest lucru este făcut de toți, fie că unul dintre ei îi îndeamnă pe ceilalți, cu sau fără ridicarea mâinilor – toate acestea sunt acțiuni care necesită o bază shar‘i din Qur’an sau Sunnah, deoarece intră în categoria adorării, iar actele de adorare se bazează pe tawqeef (adică trebuie limitate la ceea ce este menționat în Qur’an și Sunnah saheeh) și pe urmarea (Qur’anului și Sunnah saheeh), nu pe inovații și invenții. Prin urmare, am cercetat textele din Qur’an și Sunnah și nu am găsit nicio dovadă care să susțină această formă de dhikr. Astfel, putem fi siguri că nu are nicio bază în sharee‘ah. Orice lucru care nu are bază în sharee‘ah este o inovație (bid‘ah). Prin urmare, dhikr-ul și du‘aa’-ul făcute în mod colectiv sunt inovații, iar fiecare musulman care urmează exemplul Mesagerului lui Allah (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) trebuie să se abțină de la ele și să le evite și să adere la ceea ce este prescris. 

Pe baza acestui fapt, a face du‘aa’ împreună, în cor, fie că este vorba despre du‘aa’ făcut în orice moment, fie după o anumită activitate, cum ar fi după citirea Qur’anului sau după o îndemnare ori lecție – toate acestea sunt inovate. 

Tasheeh ad-Du‘aa’, p. 134, 135 

În ceea ce privește du‘aa’-ul unui lector sau profesor la sfârșitul lecției sale și faptul că audiența spune Ameen la du‘aa’-ul său, ni se pare, pe baza Sunnah Profetului (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa), că acest lucru este permis și chiar mustahabb (încurajat). 

S-a relatat că Ibn ‘Umar (Allah să fie mulțumit de el) a spus: Mesagerul lui Allah (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) rareori părăsea o adunare fără să facă aceste supplicații pentru companionii săi: „O, Allah, dă-ne o parte de teamă de Tine care să ne împiedice să nu Te ascultăm, o parte de ascultare față de Tine care să ne ajute să ajungem în Paradis și o parte de certitudine care să ne permită să suportăm nenorocirile acestei lumi; fă-ne să ne bucurăm de auzul, văzul și puterea noastră atât timp cât suntem în viață, până când murim; răzbună-ne împotriva celor care ne nedreptățesc; sprijină-ne împotriva celor care ne nedreptățesc; nu face ca nenorocirea noastră să fie în angajamentul nostru religios; nu face din această lume preocuparea noastră principală și tot ceea ce cunoaștem; nu trimite împotriva noastră pe cei care nu vor avea milă de noi.”

Relatat de at-Tirmidhi, 3502; clasificat drept hasan de al-Albaani în Saheeh at-Tirmidhi. 

An-Nawawi l-a inclus în cartea sa al-Adhkaar, într-un capitol intitulat „Du‘aa’-ul unei persoane într-o adunare pentru sine și pentru cei care sunt împreună cu ea.” 

Shaykh ‘Abd al-‘Azeez ibn Baaz (Allah să aibă milă de el) a fost întrebat: 

Uneori, după ce ține o prelegere sau o lecție, lectorul face du‘aa’ și își ridică mâinile; trebuie să stăm împreună cu el în timpul du‘aa’-ului colectiv sau trebuie să plecăm după prelegere, înainte de du‘aa’? 

El a răspuns: 

Nu este nimic greșit în a face du‘aa’ după o prelegere, o îndemnare sau un îndemn; nu este nimic greșit în a face du‘aa’, cerându-I lui Allah să-i ajute și să-i călăuzească pe cei prezenți și să le acorde intenții bune și fapte bune. Dar nu cunosc nicio dovadă pentru ridicarea mâinilor în astfel de cazuri și nu cunosc nicio relatare în acest sens de la Profet (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa), cu excepția unor texte care vorbesc în termeni generali despre ridicarea mâinilor atunci când se face du‘aa’ și spun că acesta este unul dintre mijloacele prin care supplicația primește răspuns. Dar nu-mi amintesc nicio relatare de la Profet (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) care să sugereze că, după ce îi îndemna sau îi avertiza pe oameni, își ridica mâinile și făcea du‘aa’. Dacă obișnuia să facă acest lucru, Sahaabah (Allah să fie mulțumit de ei) l-ar fi relatat, deoarece ei nu au omis nimic, ci au relatat totul (Allah să fie mulțumit de ei). Așadar, este preferabil și mai prudent să nu se ridice mâinile în astfel de cazuri, dacă nu există o dovadă în acest sens. În ceea ce privește faptul că vorbitorul face du‘aa’ pentru ei după ce și-a încheiat discursul și spune: „Fie ca Allah să ne ierte pe noi și pe voi” sau „Fie ca Allah să ne călăuzească pe noi și pe voi” ori „Fie ca Allah să ne facă pe noi și pe voi să beneficiem de ceea ce am auzit” și altele asemenea, nu este nimic greșit în aceasta, iar dacă ei spun Ameen, nici în aceasta nu este nimic greșit. Sfârșitul citatului. 

Fataawa Noor ‘ala ad-Darb, caseta nr. 610.