Niciunul dintre drepturile financiare ale femeii asupra soțului ei nu este anulat ca urmare a dificultăților financiare sau a falimentului acestuia

În primul rând:

În răspunsul la întrebarea 127179 am afirmat că fuqaha musulmanilor sunt unanim de acord că faptul de a fi musulman este o condiție esențială pentru judecătorul care judecă litigiile dintre musulmani, deoarece exercitarea funcției de judecător este un tip de wilayah (autoritate), iar un necredincios nu are wilayah asupra unui musulman.

Am afirmat, de asemenea, că este acordată o concesie care permite apelarea la instanța bazată pe legea omenească a țării, atunci când aceasta devine un mijloc de a-ți obține drepturile sau de a îndepărta nedreptatea într-o țară care nu este guvernată de șaria, cu condiția ca persoanele care au cunoștințe despre șaria să fie consultate pentru a determina hotărârea shar‘i aplicabilă unui anumit caz și ca cererea să fie limitată doar la obținerea a ceea ce permite șaria și încercarea de a o pune în aplicare.

Însă, dacă instanța bazată pe legi necredincioase și omenești a emis o hotărâre în favoarea uneia dintre cele două părți aflate în dispută împotriva celeilalte, acordându-i mai mult decât i se cuvine (potrivit șariei), nu îi este permis să ia mai mult decât i se cuvine și trebuie să restituie diferența proprietarului de drept.

Dacă instanța i-a acordat drepturile sale, poate să le ia; dacă i-a acordat mai puțin decât i se cuvine, are dreptul să ceară restul la care are dreptul, iar acesta rămâne o datorie datorată de adversarul său; hotărârea instanței nu îl absolvă de acea datorie.

Același lucru se poate spune despre alte drepturi, dacă încă mai ai anumite drepturi față de el, precum întreținerea, îmbrăcămintea, banii pe care i-ai împrumutat și așa mai departe. Niciunul dintre acestea nu poate fi anulat dacă el declară falimentul sau dacă instanța nu îi cere să ți le acorde; dimpotrivă, el continuă să ți le datoreze și, ori de câte ori își poate permite, trebuie să îndeplinească obligațiile pe care le are față de tine.

Dacă legea acelei țări anulează datoriile persoanei falimentare atunci când aceasta își declară falimentul, este o lege contrară șariei și nu are nicio greutate.

Pe baza acestui fapt, trebuie să examinezi hotărârea acestei instanțe canadiene; dacă este în conformitate cu hotărârea lui Allah, atunci poate fi urmată și pusă în aplicare. Însă, dacă este contrară acesteia, trebuie respinsă și nu trebuie pusă în aplicare, iar tu trebuie să apelezi la cel mai apropiat centru islamic de locul tău de reședință din acea țară, pentru a afla despre acest lucru și a acționa în consecință.

În al doilea rând:

Din cele de mai sus este clar că banii acordați de instanță îți sunt permiși dacă reprezintă ceea ce ți se cuvine, așa cum a stabilit judecătorul islamic (qadi). Dacă sunt mai mulți decât atât, nu ai dreptul să iei mai mult decât suma stabilită de șarie; dacă există ceva peste această sumă, nu îți este permis să îl iei.

Însă, dacă suma este mai mică decât ceea ce ți se cuvine, ai dreptul să o iei, iar restul rămâne o datorie pe care el o datorează și nu este anulată; ori de câte ori își poate permite, trebuie să o achite.

Dacă este cu adevărat sărac și se află în dificultate financiară, atunci trebuie să aștepți până când va putea să o achite.

Însă faptul că a recurs la declararea falimentului, așa cum fac adesea oamenii în Occident, nu înseamnă că drepturile tale shar‘i sunt anulate pentru el; dimpotrivă, acestea rămân o datorie pe care o datorează. Dacă nu se află cu adevărat în dificultate financiară, poți încerca să le ceri, să pui presiune asupra lui și să te plângi de el până când obții ceea ce ți se cuvine.

Dacă se află cu adevărat în dificultate financiară, trebuie să-i acorzi timp până când va putea să-și achite datoria.

A se vedea, de asemenea, răspunsul la întrebarea nr. 145437 .

Și Allah știe cel mai bine.