Niciun tată nu este răspunzător pentru fapta rea a copilului său și niciun copil pentru fapta rea a tatălui său

Allah, slăvit și preamărit fie El, spune (interpretarea sensului):

„Toată lauda I se cuvine lui Allah, Care a pogorât asupra Robului Său Cartea și nu a îngăduit în ea nicio abatere.

[El a făcut-o] dreaptă, pentru a avertiza asupra unei pedepse aspre de la El și pentru a le da vestea bună credincioșilor care săvârșesc fapte bune că vor avea parte de o răsplată frumoasă

În care vor rămâne veșnic

Și pentru a-i avertiza pe cei care spun: „Allah Și-a luat un fiu.” ’

Ei nu au cunoștință despre aceasta și nici părinții lor nu au avut. Grav este cuvântul care le iese din gură; ei nu spun decât o minciună.”

[al-Kahf 18:1-5].

Cuvintele „Și pentru a-i avertiza pe cei (evrei, creștini și păgâni) care spun: «Allah a zămislit un fiu (sau urmași sau copii)»” se referă la evreii, creștinii și politeiștii care au rostit aceste cuvinte abominabile. Ei nu vorbeau pe baza cunoașterii sau a certitudinii, fie că era vorba despre propria lor cunoaștere, fie despre cunoașterea strămoșilor lor, pe care îi imitau și îi urmau. Mai degrabă, ei nu urmau decât presupuneri și propriile capricii și dorințe.

„Grav este cuvântul care le iese din gură”, adică este extrem de abominabil, iar pedeapsa pentru el va fi aspră. Ce poate fi mai abominabil decât să-L descrii ca având urmași, lucru care ar implica imperfecțiune din partea Lui, asocierea altcuiva cu El în atributele unice ale stăpânirii și divinității și spunerea de minciuni împotriva Lui?

De aceea, Allah spune: „Ei nu rostesc decât o minciună”, adică sunt minciuni pure, în care nu există deloc adevăr.

Gândește-te cum Coranul anulează treptat această concepție, trecând de la un lucru la altul, care este și mai fals. Mai întâi, Allah spune: „Ei nu au cunoștință despre aceasta și nici părinții lor nu au avut”. Fără îndoială, a vorbi despre Allah fără cunoaștere este interzis și fals. În al doilea rând, El afirmă că acesta este un lucru extrem de abominabil de spus, după cum spune: „Grav este cuvântul care le iese din gură.”

Apoi, în al treilea rând, El descrie gradul de ofensivitate, care este o minciună contrară adevărului.

A se vedea: Tafseer as-Sa‘di (p. 469).

Ceea ce se înțelege prin cuvintele „Ei nu au cunoștință despre aceasta și nici părinții lor nu au avut” este că au rostit cuvinte false despre care nu aveau cunoștință și nici părinții lor, care îi precedaseră în rostirea acestor cuvinte false, nu aveau cunoștință. Apoi, copiii lor au venit și și-au urmat părinții în aceasta. Acesta este un lucru pe care nici ei, nici părinții lor, de la care l-au învățat, nu l-au cunoscut sau înțeles.

Ceea ce se înțelege prin „părinți” aici sunt strămoșii lor care au rostit aceste cuvinte false și corupte. Ei vorbeau pe baza speculației și a propriilor capricii și dorințe, iar copiii lor i-au urmat în aceasta. Așadar, sunt cuvinte false rostite de fii fără cunoaștere, urmându-și în aceasta strămoșii ignoranți și mincinoși. Cât de îngrozitor este ca un om să fie ignorant și să-i urmeze pe alții în ignoranță.

Ash-Shawkani (Allah să aibă milă de el) a spus:

Ei nu aveau deloc cunoștință despre aceasta și nici părinții lor nu aveau cunoștință. Mai degrabă, potrivit propriei lor afirmații, ei urmau rătăcirea, iar copiii lor i-au urmat, astfel încât toți s-au rătăcit. Sfârșitul citatului.

Fath al-Qadeer (3/320)

Savanții au afirmat că prin „părinți” aici se înțeleg părinții care au rostit aceste cuvinte corupte, iar copiii lor le-au învățat de la ei.

Ibn ‘Atiyyah (Allah să aibă milă de el) a spus:

Cuvintele „și nici părinții lor nu au avut” înseamnă: cei de la care acești oameni au preluat această concepție. Sfârșitul citatului.

Tafseer Ibn ‘Atiyyah (3/495).

Ash-Shaykh Ibn ‘Uthaymeen (Allah să aibă milă de el) a spus:

„și nici părinții lor nu au avut”, cei care au rostit astfel de cuvinte. Ei nu aveau cunoștință despre aceasta; nu erau decât iluzii pe care le considerau reale, iar aceasta nu este cunoaștere. Sfârșitul citatului.

Tafseer al-‘Uthaymeen/al-Kahf (p. 13)

Ibn ‘Ashoor (Allah să aibă milă de el) a spus:

Ei obișnuiau să spună: „I-am găsit pe părinții noștri urmând o anumită cale și religie și, într-adevăr, le vom urma pașii” [az-Zukhruf 43:23]. Dacă părinții lor nu aveau nicio dovadă pentru ceea ce spuneau, atunci nu meritau să fie urmați. Sfârșitul citatului.

At-Tahreer wa at-Tanweer (15/251)

În ceea ce-i privește pe părinții care nu cred în astfel de concepții corupte, ci cred în Allah și Îi afirmă Unicitatea (Tawheed), aceștia nu sunt vizați în acest verset.

Dacă cineva crede în Unicitatea lui Allah și are un fiu care apostaziază de la Islam și devine creștin și începe să spună că Mesia este fiul lui Dumnezeu, acel tată monoteist nu trebuie criticat sau învinuit și nu trebuie descris ca fiind lipsit de cunoaștere din cauza a ceea ce a făcut fiul său. Mai degrabă, fiecare individ trebuie criticat sau lăudat pe baza a ceea ce face el însuși, nu pe baza a ceea ce face altcineva.

Abu Dawood (4495) a relatat că Abu Rimthah a spus: M-am dus la Profet (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) împreună cu tatăl meu, iar apoi Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) i-a spus tatălui meu: „Acesta este fiul tău?” El a spus: Da, pe Stăpânul Ka‘bah-ului. El a spus: „Este adevărat?” El a spus: Depun mărturie pentru aceasta. Mesagerul lui Allah (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) a zâmbit la asemănarea mea cu tatăl meu și la jurământul tatălui meu cu privire la mine, apoi a spus: „Tu nu ești răspunzător pentru fapta lui rea și el nu este răspunzător pentru a ta.” Iar Mesagerul lui Allah (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) a recitat versetul: „Niciun purtător de poveri nu va purta povara altuia” [al-An‘am 6:164]

Clasificat drept saheeh de al-Albani în Saheeh Abi Dawood.

Al-Qari (Allah să aibă milă de el) a spus în Mirqat al-Mafateeh (6/2272):

„Tu nu ești răspunzător pentru fapta lui rea”, adică nu ești responsabil pentru păcatul lui; „și el nu este răspunzător pentru a ta”, adică nu este responsabil pentru păcatul tău. Sfârșitul citatului.

Al-‘Ayni (Allah să aibă milă de el) a spus:

Astfel, Mesagerul lui Allah (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) a confirmat ceea ce a afirmat Allah, și anume că fiecare persoană este responsabilă pentru propria faptă rea, la fel cum faptele sale bune îi revin lui, nu altcuiva. Sfârșitul citatului.

‘Umdat al-Qari (8/79).

Iar Allah știe cel mai bine.