Negarea credinței în Hadithul „Niciunul dintre voi nu crede până când nu iubește pentru fratele său ceea ce iubește pentru sine”

În ceea ce privește negarea credinței în versetele coranice și în Hadithuri, uneori se înțelege că persoana nu este deloc credincioasă, deci persoana este necredincioasă, iar alteori se înțelege că persoana nu are credință deplină; astfel, ea este în esență credincioasă, deci nu este necredincioasă, însă îi lipsește ceva din credință.

Hadithul despre care se întreabă face parte din a doua categorie.

An-Nawawi (fie ca Allah să aibă milă de el) a spus:

Înseamnă că credința sa nu este completă; altfel, cel care nu a dobândit această caracteristică este în continuare, în esență, credincios. (Sfârșitul citatului din Sharh Muslim, 2/16)

Al-Qurtubi (fie ca Allah să aibă milă de el) a spus:

Se înțelege că credința sa nu a atins nivelul desăvârșit până când, pe lângă faptul că este musulman, oamenii sunt în siguranță față de răul său, el le dorește binele și este sincer față de toți în relațiile sale cu ei. (Sfârșitul citatului din Al-Mufhim lima Ashkala min Talkhis Sahih Muslim, 1/224).

El a mai spus:

Adică: credința sa nu este completă, deoarece cel care înșală un musulman și nu este sincer față de el comite un păcat major, dar nu devine necredincios din această cauză, așa cum am explicat de mai multe ori.

Pe baza acestui fapt, sensul Hadithului este că cel descris ca având credință desăvârșită este cel care este sincer în relațiile sale cu oamenii, astfel încât le dorește ceea ce își dorește pentru sine și detestă pentru ei ceea ce detestă pentru sine. (Sfârșitul citatului din Al-Mufhim, 1/227).

Ceea ce indică faptul că prin negarea credinței în acest Hadith se înțelege negarea credinței complete este faptul că versiunea acestui Hadith relatată de Ibn Hibban spune: „Nimeni nu poate dobândi credința adevărată până când nu le iubește oamenilor ceea ce iubește pentru sine din bine.” (Al-Albani l-a considerat autentic în Sahih At-Targhib, 1780).

Al-Hafidh Ibn Hajar (fie ca Allah să aibă milă de el) a spus:

Prin negarea credinței se înțelege că persoana nu a dobândit credința completă…

Ibn Hibban a afirmat – pe baza unei relatări a lui Ibn Abu `Adiy de la Husayn Al-Mu`allim – că în Hadithul „Nimeni nu poate dobândi credința adevărată”, prin „credință adevărată” se înțelege credința completă, ceea ce înseamnă că cel care nu dobândește această caracteristică nu devine necredincios. (Sfârșitul citatului din Fat-h Al-Bari, 1/57).

Ibn Rajab (fie ca Allah să aibă milă de el) a spus:

„Nimeni nu poate dobândi credința adevărată până când nu le iubește oamenilor ceea ce iubește pentru sine din bine” – această versiune explică sensul versiunii relatate de al-Bukhari și Muslim și demonstrează că prin negarea credinței se înțelege că individul nu a dobândit credința adevărată sau deplină. Credința este adesea negată deoarece îi lipsesc unele dintre părțile sale esențiale sau obligatorii, după cum Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) a spus: „Niciun adulter nu este credincios în momentul în care comite adulterul; niciun hoț nu este credincios în momentul în care fură; niciun consumator de vin nu este credincios în momentul în care îl consumă” și „Nu crede cel al cărui vecin nu este în siguranță față de purtarea sa rea.” (Sfârșitul citatului din Jami` Al-`Ulum wal-Hikam, 120)

Prin negarea credinței aici se înțelege lipsa credinței complete care este obligatorie. Așadar, cel care nu iubește pentru fratele său ceea ce iubește pentru sine este deficient în credința care i se cere și comite ceva interzis, pentru care merită pedeapsă.

Al-Hafidh Ibn Rajab (fie ca Allah să aibă milă de el) a spus:

Când Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) a spus că cel care nu iubește pentru fratele său ceea ce iubește pentru sine nu crede cu adevărat, acest lucru indică faptul că aceasta este una dintre caracteristicile credinței și, de fapt, una dintre obligațiile ei, deoarece credința nu poate fi negată decât atunci când una dintre obligațiile sale nu este îndeplinită, după cum Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) a spus în altă parte: „Niciun adulter nu este credincios în momentul în care comite adulterul…” Dimpotrivă, un om nu poate iubi pentru fratele său ceea ce iubește pentru sine decât atunci când este liber de invidie, ranchiună, înșelăciune și resentimente, iar acesta este un lucru obligatoriu. (Sfârșitul citatului din Fat-h Al-Bari, 1/41).

Și Allah știe cel mai bine.