Necazul larg răspândit este un semn al apropierii Orei; atunci de ce Allah îi va pedepsi pe cei care îl provoacă, dacă El a voit ca faptele lor să fie un semn al Orei?

În primul rând:

În ceea ce privește aceste îndoieli și gânduri referitoare la problema voinței și decretului divin (predestinarea), musulmanul se poate proteja de ele amintindu-și un principiu general stabilit de revelație, și anume că Allah nu nedreptățește pe nimeni absolut deloc, nici măcar cât greutatea unui atom.

Allah, preaslăvit fie El, spune (interpretarea sensului):

„Și ce rău ar veni asupra lor dacă ar crede în Allah și în Ziua de Apoi și ar cheltui din ceea ce Allah le-a oferit? Iar Allah este mereu Cunoscător al lor.

Într-adevăr, Allah nu face nedreptate nici măcar cât greutatea unui atom; iar dacă există o faptă bună, El o înmulțește și dă de la Sine o mare răsplată”

[an-Nisaa’ 4:39-40]

„Într-adevăr, Allah nu îi nedreptățește deloc pe oameni, ci oamenii sunt cei care se nedreptățesc pe ei înșiși”

[Yoonus 10:44]

„Cine face bine, o face pentru sufletul său; iar cine face rău, o face împotriva lui. Iar Domnul tău nu este niciodată nedrept cu [robii] Săi”

[Fussilat 41:46].

Prin urmare, musulmanul trebuie să încerce să-și îndepărteze mintea de la aceste chestiuni, deoarece, în ceea ce privește problema voinței și decretului divin, Allah – preaslăvit fie El – S-a ocupat de această problemă pe baza dreptății și harului Său. Mai mult decât atât, rațiunea singură nu poate înțelege detaliile acestei probleme, deoarece ea ține de cunoașterea celor nevăzute.

Prin urmare, ‘aqeedah (credința, doctrina) lui Ahl as-Sunnah wa’l-Jamaa‘ah este să creadă în voința și decretul divin (al-qada’ wa’l-qadar), atât în bine, cât și în rău, fără a cerceta detaliile acestora.

Imam Ahmad (Allah să aibă milă de el) a spus:

Unul dintre principalele principii ale Islamului este că oricine omite orice chestiune de credință, nereușind să o rostească și să creadă în ea, nu va fi considerat unul dintre oamenii credinței. Aceasta include credința în decretul divin (predestinarea), atât în bine, cât și în rău, precum și acceptarea și credința în hadithurile care vorbesc despre aceasta. Nu trebuie să întrebe de ce sau cum; mai degrabă trebuie să accepte și să creadă în voința și decretul divin.

Cine nu înțelege sensul unui hadith și constată că acesta depășește capacitatea sa de înțelegere nu trebuie să-și facă griji în privința lui; mai degrabă trebuie să creadă în el și să-l accepte, asemenea hadithurilor care vorbesc despre decretul divin (al-qadar) sau despre vederea lui Allah în Ziua Învierii.  Chiar dacă ascultătorului i se pare ceva straniu sau se simte incomod în privința lui, el trebuie totuși să creadă în el și să nu respingă nici măcar o singură parte a acestuia. Aceasta se aplică tuturor celorlalte hadithuri relatate de naratori de încredere.

El nu trebuie să se certe cu nimeni și nici să dezbată sau să dispute cu el, deoarece dezbaterea și discuțiile despre decretul divin, vederea lui Allah în Ziua Învierii, natura Coranului și alte chestiuni asemănătoare sunt dezaprobate și interzise. Cel care se angajează în astfel de discuții – chiar dacă ceea ce spune este în armonie cu textele religioase – nu poate fi considerat unul dintre Ahl as-Sunnah decât dacă evită să dispute în privința acestei chestiuni și acceptă și crede în relatări.

Sfârșitul citatului din Usool I‘tiqaad Ahl as-Sunnah wa’l-Jamaa‘ah (p. 157).

Remediul pentru astfel de îndoieli este să cauți refugiu la Allah împotriva Shaytaanului blestemat și să încetezi să te mai gândești la ele.

S-a relatat de la Abu Hurayrah (Allah să fie mulțumit de el): Mesagerul lui Allah (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) a spus: „Shaytaanul poate veni la unul dintre voi și să spună: Cine a creat cutare lucru? Cine a creat cutare lucru?  până când îi spune: Cine l-a creat pe Domnul tău? Dacă ajunge până aici, să caute refugiu la Allah și să înceteze [astfel de gânduri].” Relatat de al-Bukhaari (3276) și Muslim (134).

Aceasta deoarece încercarea de a gândi despre chestiunile nevăzute în afara îndrumărilor stabilite de revelație este o pierdere de timp și nu ajută omul să ajungă la adevăr; mai degrabă este o pierdere de timp și distrage persoana de la ceea ce este mai important în chestiunile sale religioase și lumești. Aceasta contravine celor poruncite de Profet (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa).

S-a relatat că Abu Hurayrah (Allah să fie mulțumit de el) a spus: Mesagerul lui Allah (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) a spus: „Credinciosul puternic este mai bun și mai iubit de Allah decât credinciosul slab, deși amândoi sunt buni. Străduiește-te să faci ceea ce îți va fi de folos și caută ajutorul lui Allah și nu te simți neputincios. Dacă ți se întâmplă ceva, nu spune: «Dacă aș fi făcut cutare lucru, atunci s-ar fi întâmplat cutare lucru», ci spune: «Allah a decretat și El face ceea ce voiește», deoarece «dacă» deschide ușa lucrării shaytaanului.” Relatat de Muslim (2664).

În al doilea rând:

Trebuie să subliniem că semnele Orei care țin de comportamentul oamenilor se află în cadrul rațiunii și înțelepciunii pentru care Allah a creat omenirea, și anume pentru a fi încercată și testată.

Allah, preaslăvit fie El, spune (interpretarea sensului):

„Și nu i-am creat pe djinni și omenirea decât pentru a Mă adora”

[adh-Dhaariyaat 51:56]

„Binecuvântat este Cel în mâna Căruia se află împărăția și El este Atotputernic asupra tuturor lucrurilor.

[El] care a creat moartea și viața pentru a vă încerca [să vadă] care dintre voi este cel mai bun în faptă – și El este Atotputernicul, Iertătorul”

[al-Mulk 67:1-2].

În ceea ce îi privește pe cei pe care Allah îi va pedepsi dintre cei care provoacă necazuri la sfârșitul timpului, ucigași și alții, El îi va pedepsi deoarece faptele lor nu au fost bune și le-au săvârșit după ce mesajul lui Allah, preaslăvit fie El, le fusese transmis, însă ei au ales în mod voit să se opună legilor lui Allah și să-și urmeze capriciile și dorințele.

Allah nu îi va pedepsi pentru că sunt un semn al Orei, deoarece aceasta, în sine, nu este un motiv pentru pedeapsă, pe baza faptului că unele dintre semnele Orei sunt bune, precum trimiterea Profetului (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa); coborârea lui ‘Eesaa (pacea fie asupra lui) și uciderea Dajjaalului de către el; și cuceririle pe care musulmanii vor fi ajutați să le realizeze la sfârșitul timpului.

Faptul că apariția acestor rele este unul dintre semnele Orei este o dovadă împotriva celor care săvârșesc aceste fapte; nu este o scuză de care să se poată agăța, deoarece oricine săvârșește aceste rele știind că faptele nelegiuite pe care le face sunt un semn al Orei ar trebui să fie puternic motivat să renunțe la ele și să se căiască.

Abu ‘Abdillah al-Qurtubi (Allah să aibă milă de el) a spus:

Învățații (Allah să aibă milă de ei) au spus: Înțelepciunea din spatele apariției semnelor Orei înainte de Oră și informării oamenilor despre ele este de a-i avertiza, de a-i trezi din somn și de a-i îndemna să ia măsuri de precauție prin căință și întoarcerea la Allah, astfel încât să nu fie luați prin surprindere și să aibă posibilitatea de a-și îndrepta neajunsurile. Prin urmare, după ce semnele Orei încep să apară, oamenii ar trebui să se examineze pe ei înșiși, să se țină departe de preocupările lumești și să se pregătească pentru Ora promisă. Iar Allah știe cel mai bine.

Sfârșitul citatului din at-Tadhkirah (3/1217).

În al treilea rând:

Semnele Orei fac parte din voința și decretul divin în care trebuie să credem. Credința în voința și decretul divin nu se limitează doar la semnele Orei; mai degrabă, tot ceea ce se întâmplă și se va întâmpla în această lume se întâmplă numai pentru că Allah a decretat să se întâmple, altfel nu s-ar întâmpla.

Mai mult decât atât, fiecare persoană simte că are libertatea deplină de a alege ce să facă, să săvârșească un act de ascultare sau de neascultare, să se străduiască din greu sau să fie leneșă, iar aceasta se aplică la tot ceea ce face în viața sa de zi cu zi. Totul este scris în al-Lawh al-Mahfooz. „Într-adevăr, Noi îi readucem pe cei morți la viață și consemnăm ceea ce au făcut înainte și ceea ce au lăsat în urmă, iar toate lucrurile le-am enumerat într-un registru clar” [Yaa-Seen 36:12].

Așadar, omul are libertate deplină de a alege, iar Allah îl va trage la răspundere pentru alegerea sa.

Aceasta se aplică și semnelor Orei. Unul dintre semnele sale este răspândirea imoralității și obscenității, însă aceasta nu este o scuză pentru nimeni să săvârșească fapte rușinoase.

Când o persoană săvârșește astfel de fapte prin alegerea și voința sa liberă, pe această bază va fi trasă la răspundere.

În principiu, omului i se poruncește să se supună lui Allah, preaslăvit fie El, și să evite să Îl nesocotească. În ceea ce privește decretul divin (predestinarea), credem în el, însă nu îl luăm drept scuză pentru noi înșine sau pentru alții pentru a săvârși ceea ce Allah, preaslăvit fie El, a interzis.

În ceea ce îl privește pe cel care săvârșește un păcat și invocă decretul divin drept scuză pentru aceasta, trebuie să i se spună:

Când ai săvârșit acel păcat, ai făcut aceasta prin alegerea ta sau ai fost constrâns să o faci?

Fără îndoială, el va spune: Am făcut-o prin alegerea mea. Aceasta este ceva ce fiecare cunoaște în sine; nimeni nu ar trebui să nege aceasta sau să dispute în privința ei.

Așadar, i se poate spune: Pe baza alegerii pe care ai făcut-o de a face aceasta, vei fi tras la răspundere, deoarece nimeni nu te-a obligat să săvârșești răul.

Shaykh Muhammad ibn ‘Uthaymeen (Allah să aibă milă de el) a spus:

Se poate spune celui care invocă decretul divin (al-qada’ wa’l-qadar) drept scuză pentru săvârșirea răului că acum are de ales între două căi, calea binelui și calea răului, iar înainte de a porni pe calea răului ar trebui să se întrebe dacă știe că Allah a decretat ca el să pornească pe calea răului?

Fără îndoială, el nu știe aceasta, iar dacă nu știe, atunci de ce nu ar presupune că Allah a decretat ca el să pornească pe calea binelui? Deoarece omul nu știe ce a decretat Allah decât după ce se întâmplă, căci voința și decretul divin, după cum a spus unul dintre învățați, sunt un secret ascuns care nu poate fi cunoscut decât după ce se întâmplă și îl vedem.

Așadar, îi spunem păcătosului: Ai săvârșit un păcat, iar când ai decis să-l săvârșești, nu știai că Allah îl decretase pentru tine. Dacă nu știai aceasta, atunci de ce nu ai decis că Allah îți decretase calea binelui, pentru a putea alege calea binelui?

Mai mult decât atât, îi spunem: În chestiunile tale lumești, alegi ceea ce este bun pentru tine sau ceea ce este rău?

El va spune: Aleg ceea ce este bun pentru mine. Prin urmare, îi spunem: De ce nu alegi ceea ce este bun pentru tine în ceea ce privește Viața de Apoi?

În mod similar, dacă îi spunem: Acum urmează să călătorești spre oraș. Ai putea lua două drumuri. Drumul din stânga nu este asfaltat și există bandiți și pericole grave pe parcurs, însă drumul din dreapta este asfaltat și sigur. Pe care îl vei lua? Cu siguranță va spune: Drumul din dreapta.

Așadar, îi spunem: De ce, în ceea ce privește chestiunile lumești, călătorești pe drumul din dreapta, în care există bine și siguranță? Atunci de ce nu alegi drumul din stânga, pe care există bandiți și care nu este asfaltat, și să spui că acesta este ceva decretat pentru mine?

El va spune: Nu știu ce a fost deja decretat, însă aleg ceea ce este bun pentru mine.

Așadar, spunem: Atunci de ce nu alegi, în ceea ce privește Viața de Apoi, ceea ce este bun pentru tine?

Sfârșitul citatului din eseul Arkaan al-Eemaan.

Îl rugăm pe Allah, preaslăvit fie El, să ne salveze pe noi, pe voi și pe toți musulmanii de necazurile vădite și ascunse.

Iar Allah știe cel mai bine.