Nasheed-ul „Tala‘a al-Badru ‘alayna”

În primul rând:

Cântarea acestui nasheed, ale cărui sensuri sunt corecte, este menționată în cărțile de Sirah (biografia Profetului) și în unele cărți de hadith. În ceea ce privește relatarea care face referire la aceasta, ea este cea relatată de ‘Ubaydullah ibn Muhammad ibn ‘A’ishah (d. 228 AH – fie ca Allah să aibă milă de el), care a spus:

Când Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) a venit la Madinah, femeile, băieții și fetele tinere au început să cânte:

„Tala‘a al-badru ‘alayna, min thaniyyat al-wada‘

Wajaba ash-shukru ‘alayna, ma da‘a Lillahi da‘.

(Luna plină a răsărit asupra noastră, din Thaniyyat al-Wada‘ (literal: trecătoarea muntelui despărțirii).

Trebuie să mulțumim de fiecare dată când cel care cheamă Îl cheamă pe Allah).”

Aceasta a fost relatată de Abu’l-Hasan al-Khala‘i în al-Fawa’id (2/59) și de al-Bayhaqi în Dala’il al-Nubuwwah (nr. 752, 2019). În Fath al-Bari (7/261), al-Hafiz Ibn Hajar i-a atribuit-o lui Abu Sa‘id în Sharaf al-Mustafa. Toți au relatat-o prin intermediul marelui și de încrederele savant al hadithului Abu Khalifah al-Fadl ibn al-Habbab (d. 305). Vezi biografia sa în Siyar A‘lam an-Nubala’ (14/7), relatată de la Ibn ‘A’ishah.

Acesta este un isnad da‘if (slab), în care există o întrerupere mare. Ibn ‘A’ishah a murit târziu și a fost unul dintre shaykhii lui Imam Ahmad și Abu Dawud, așadar cum ar fi putut relata un incident din viața Profetului (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) fără un isnad?

De aceea, al-Hafiz al-‘Iraqi (fie ca Allah să aibă milă de el) a spus: Este o relatare problematică."(Takhrij al-Ihya’  1/571).

Al-Hafiz Ibn Hajar (fie ca Allah să aibă milă de el) a spus: Este un isnad problematic."(Fath al-Bari  2/262).

Shaykh al-Albani (fie ca Allah să aibă milă de el) a spus: Acesta este un isnad da‘if (slab). Naratorii săi sunt de încredere, însă este problematic deoarece lipsesc trei sau mai mulți naratori din isnad-ul său. Aceasta deoarece acest Ibn ‘A’ishah este unul dintre shaykhii lui Ahmad și l-a relatat ca pe o relatare mursal… Prin urmare, întreaga poveste nu este dovedită."(As-Silsilah ad-Da‘ifah  2/63).

Marele savant Ibn al-Qayyim a explicat problema poveștii care spune că acest lucru s-a întâmplat atunci când Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) a venit de la Makkah la Madinah, după cum a spus: Există ceva în mod clar greșit în poveste, deoarece Thaniyyat al-Wada‘ se află în direcția Siriei [adică în partea nordică a Madinahului], iar cel care vine de la Makkah la Madinah nu o va vedea și nu va trece prin ea, decât dacă își continuă drumul spre Siria."(Zad al-Ma‘ad  3/551).

De aceea, al-Hafiz Ibn Hajar (fie ca Allah să aibă milă de el) a spus: Poate că acel incident s-a întâmplat când s-a întors din expediția la Tabook.(Fath al-Bari  7/262).

Însă această respingere a poveștii pe această bază nu trebuie acceptată, deoarece naratorilor acestei povești le era bine cunoscut faptul că s-a întâmplat atunci când Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) a venit de la Makkah la Madinah, după cum a spus Imam al-Bayhaqi (fie ca Allah să aibă milă de el): Savanții noștri au menționat aceasta în contextul sosirii sale la Madinah din Makkah și nu au spus că s-a întâmplat când a venit la Madinah prin Thaniyyat al-Wada‘ la întoarcerea sa din Tabuk."(Dala’il an-Nubuwwah).

Cu toate acestea, mulți istorici au afirmat că Thaniyyat al-Wada‘ se află în direcția Makkahului și că este posibil să fi existat o altă thaniyyah, cu același nume, în direcția Siriei.

Alții au afirmat că, atunci când Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) a intrat în Madinah, a trecut pe lângă casele Ansarilor și chiar pe lângă Banu Sa‘idah, al căror teritoriu se afla în partea nordică a Madinahului, aproape de Thaniyyat al-Wada‘, astfel că nu a intrat în centrul Madinahului decât din acea direcție, până a ajuns la locul în care s-a oprit.

Vezi: Mu‘jam al-Buldan de Yaqut al-Hamawi (2/86); Tarh at-Tathrib de al-‘Iraqi (7/239-240); Subul al-Huda wa’r-Rashad de al-Salihi ash-Shami (3/277); și al-Athar al-Muqtafa li Qissat Hijrat al-Mustafa de Abu Turab az-Zahiri (p. 155-162).

În al doilea rând:

Slăbiciunea isnad-ului acestor versuri nu înseamnă că nu este permis să fie citate, să fie relatată povestea sau să fie cântate ca nasheed, deoarece sensul este corect și frumos și este foarte cunoscut printre musulmani. Nimic din poveste nu este atribuit Profetului (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa), astfel încât să fim stricți cu privire la isnad; dimpotrivă, acestea sunt cuvintele Sahabah-ilor (fie ca Allah să fie mulțumit de ei).

Majoritatea savanților consideră că putem fi îngăduitori și indulgenți cu privire la relatările din Sirah, la poveștile și cuvintele Sahabah-ilor și Tabi‘inilor pe baza cărora nu se întemeiază nicio chestiune de credință (‘aqidah) sau nicio regulă privind halal și haram. În Sharh ‘Ilal at-Tirmidhi (1/327) de al-Hafiz Ibn Rajab (fie ca Allah să aibă milă de el) se spune: Sufyan ath-Thawri (fie ca Allah să aibă milă de el) a spus:

Cunoașterea a ceea ce este halal și haram trebuie luată numai de la personalități proeminente, cunoscute pentru cunoștințele lor, deoarece ei știu care relatări sunt autentice și care sunt mai puțin autentice. În ceea ce privește alte chestiuni, nu este nimic greșit în a le învăța de la alți shaykhi.

Ibn Abi Hatim a spus: Tatăl meu ne-a spus: ‘Abdah a spus:

I s-a spus lui Ibn al-Mubarak – când relata o relatare de la un om – că acest om nu este de încredere. El a spus: Este în regulă să relatezi de la el astfel de chestiuni – sau astfel de lucruri.

I-am spus lui ‘Abdah: Cum ar fi ce lucruri? El a spus: Chestiuni precum bunele maniere și atitudinea, îndemnul sau ascetismul.

Ibn Ma‘in a spus despre Musa ibn ‘Uyaynah: Poți accepta din relatările sale ceea ce poate înmuia inima.

Ibn ‘Uyaynah a spus: Nu accepta relatări de la Baqiyah – numele unuia dintre naratori – care vorbesc despre chestiuni ale Sunnah, însă poți accepta de la el relatări despre răsplată și altele asemenea.

Ahmad a spus despre Ibn Ishaq: Poți accepta de la el relatări despre campanii militare (maghazi) și lucruri asemănătoare.

Ibn Ma‘in a spus despre Ziyad al-Baka’i: Nu este nimic greșit în a accepta relatările sale despre campanii militare, însă nu despre altceva. Sfârșitul citatului.

Fără îndoială, aceste versuri se numără printre chestiunile în privința cărora este cel mai potrivit să fim îngăduitori și indulgenți cu relatările.

Dr. Akram Diya’ al-‘Umari a spus:

În ceea ce privește impunerea unor condiții precum cele ale hadithului pentru verificarea relatărilor istorice care nu vorbesc despre chestiuni de credință sau halal și haram, aceasta este o exagerare și poate duce la unele probleme grave, deoarece relatările istorice adunate de istoricii generațiilor noastre anterioare nu au fost tratate așa cum au fost tratate hadithurile; dimpotrivă, ei au fost îngăduitori cu privire la acestea. Dacă respingem abordarea lor, atunci lacunele din istoria noastră ar forma un vid uriaș, ceea ce ar duce la confuzie, pierdere, necazuri și înstrăinare. Însă aceasta nu înseamnă că trebuie să abandonăm metodele savanților hadithului atunci când criticăm isnad-urile relatărilor istorice, deoarece acele metode reprezintă un mijloc de a afla care dintre două relatări contradictorii este mai probabil să fie autentică. Ele sunt și cel mai bun ajutor în hotărârea de a accepta sau respinge unele relatări foarte problematice ori relatări ciudate care nu se potrivesc cu cadrul general al istoriei ummah-ului nostru. Dar trebuie să fim flexibili când ne referim la standarde, ținând cont de faptul că relatările de la Profet (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) diferă de relatările istorice și că primele au beneficiat de o mare atenție și grijă, ceea ce le-a permis savanților să demonstreze că sunt bune atunci când sunt măsurate în raport cu standarde foarte stricte.(Dirasat Tarikhiyyah  p. 27).

În concluzie, nu este nimic greșit în a cânta aceste versuri, a se bucura de ele, a le memora și a le preda copiilor, chiar dacă nu sunt dovedite prin isnad-uri autentice (sahih). Aceasta deoarece, în cazul unor evenimente precum acesta, este suficient ca relatările despre ele să circule și să fie foarte cunoscute printre oamenii cunoscători. Mai mult, în poveste nu există nimic care să atribuie aceste versuri unei anumite persoane dintre Sahabah; dimpotrivă, ele sunt atribuite femeilor, băieților și fetelor tinere, ceea ce face chestiunea mai flexibilă.

Și Allah știe cel mai bine.