Mus-haf al-Tajwid cu litere colorate

După examinarea Mus-haf al-Tajwid cu litere colorate, este clar că nu este nimic greșit în folosirea acestor culori; dimpotrivă, ele facilitează învățarea Tajwidului pentru cei care nu pot învăța direct de la experți. 

Site-ul Dar al-Ma’rifah (al editurii) a publicat o copie a aprobării Consiliului pentru Cercetare Islamică din al-Azhar pentru acest Mus-haf, în care sunt folosite culori diferite; de asemenea, citează aprobarea marelui savant al Coranului din Siria, Shaykh Muhammad Kareem Raajih, și aprobarea lui Shaykh Dr. Wahbah al-Zuhayli. Iată textul publicat pe site:         

În ceea ce privește această lucrare a noastră, marele savant al Coranului din Siria, Shaykh Muhammad Kareem Raajih, a declarat la 21 Safar 1412 AH că această lucrare „este acceptabilă și, chiar dacă nu ar fi de folos, nu provoacă niciun rău; mai mult, ea servește ca reamintire și indicare a regulilor Tajwidului, dar nu înlătură importanța învățării Tajwidului direct de la shaykhi”. În același timp, Shaykh al-Qaari’ Muhiy al-Deen al-Kurdi a declarat la 18 Safar 1415 AH că „cei aflați departe de cercurile educaționale și persoanele în vârstă pot beneficia de această lucrare, deoarece nu pot învăța direct”. Profesorul Wahbat al-Zuhayli, membru al Consiliului Islamic de Fiqh din Jeddah și președintele Facultății de Fiqh Islamic și Madhhaburi de la Universitatea din Damasc, a declarat la 18 Muharram 1415AH: „Allah, mărit să fie, spune (interpretarea sensului): «Și, cu adevărat, Noi am făcut Coranul ușor de înțeles și de reținut; există oare cineva care să rețină (sau să primească îndemn)?» [al-Qamar 54:17]. Acest lucru indică în mod clar că tot ceea ce facilitează recitarea Coranului, pe care Islamul ne cere să-l studiem, să-i înțelegem sensurile și să acționăm conform celor spuse de el, este obligatoriu potrivit sharee’ah pentru cei care studiază cunoașterea, fiqh-ul și tafseer-ul Cărții lui Allah. Deoarece recitarea Coranului în maniera cunoscută în știința Tajwidului este obligatorie, orice mijloc care îi facilitează cititorului învățarea regulilor Tajwidului și respectarea lor în timpul recitării este permis potrivit sharee’ah, indiferent dacă este vorba despre litere tipărite într-o singură culoare sau în mai multe culori. Citirea bună este aceea care întipărește literele în minte, iar tipărirea Sfântului Coran în culori diferite facilitează citirea Coranului și fixează regulile în minte; astfel, este un mijloc contemporan care trebuie încurajat și nu contrazice modul în care Coranul ne-a fost transmis în mod tradițional și maniera tradițională de a-l scrie.  Fie ca Allah să-l ajute pe Dar al-Ma’rifah în această lucrare binecuvântată. Sfârșitul citatului. 

Nu există nicio cale ca aceste culori să fie considerate o inovație, deoarece savanții Coranului din vremea Taabi’een au introdus punctele și vocalele în Mus-haf și au scris punctele și vocalele cu roșu.  

Shaykh al-Islam Ibn Taymiyah (fie ca Allah să aibă milă de el) a spus: 

Companionii nu au scris puncte și vocale în Mus-haf-uri deoarece erau arabi care nu făceau greșeli în pronunțarea cuvintelor, astfel că nu aveau nevoie de puncte. Un singur cuvânt putea fi citit în două moduri, cu un ya’ sau cu un ta’, precum ya’maloon (يعملون) și ta’maloon (تعملون), însă ei îl citeau într-un singur mod deoarece știau că celălalt nu era corect.  

Dar în vremea Taabi’een, când a devenit obișnuit ca oamenii să pronunțe greșit cuvintele, unii dintre Taabi’een au adăugat vocale și puncte la Mus-haf și le-au scris cu roșu. Ei au scris fathah sub forma unui punct roșu deasupra literei, kasrah sub forma unui punct roșu sub literă și dammah sub forma unui punct roșu înaintea literei. Apoi au extins folosirea punctelor roșii și au indicat shaddah scriind „shadd”, iar maddah scriind „madd”. Au făcut semnul pentru hamzah să semene cu litera ‘ayn, deoarece hamzah este sora lui ‘ayn. Apoi le-au prescurtat și au făcut semnul pentru shaddah să semene cu partea principală a literei seen, iar semnul pentru maddah să fie un semn prescurtat, asemenea celor care țin evidențe și pot prescurta numerele etc. și asemenea savanților hadeeth care au prescurtat cuvinte precum akhbarana (ne-a informat) și haddathana (ne-a relatat), scriind prima și ultima parte a cuvântului în formele ana (أنا)  și thana(ثنا) .  

Savanții au avut opinii diferite cu privire la faptul dacă este makrooh sau nu să se adauge vocale și puncte la Mus-haf și există două opinii bine cunoscute, ambele fiind relatate de la Ahmad; însă nu a existat nicio dispută cu privire la faptul că, dacă există vocale și puncte într-un Mus-haf, acestea trebuie respectate la fel cum sunt respectate literele. Sfârșitul citatului din Majmoo’ Fataawa Shaykh al-Islam Ibn Taymiyah (12/101). 

Shaykh Dr. ‘Abd-Allah ibn Muhammad al-Mutlaq (fie ca Allah să-l păstreze) a spus: Următoarele lucruri nu au făcut inițial parte din textul ‘Uthmaani: 

1 – Punctele prin intermediul cărora se disting literele, deoarece au fost adăugate literelor arabe în vremea Taabi’een. Înainte de aceasta, literele erau scrise fără puncte. Abu ‘Amr ‘Uthmaan ibn Sa’eed al-Daani (d. 444 AH) a spus: Capitol despre primii dintre Taabi’een care au adăugat puncte la Mus-haf-uri, despre cei care au considerat acest lucru makrooh și despre savanții care au acordat concesii permițându-l: relatările pe care le avem diferă cu privire la primul dintre Taabi’een care a adăugat puncte la Mus-haf, însă considerăm că primul care a făcut acest lucru a fost Abu’l-Aswad al-Du’ali. 

Am relatat că Ibn Sireen avea un Mus-haf căruia îi fuseseră adăugate puncte de către Yahya ibn Ya’mar și că Yahya a fost primul care i le-a adăugat. [Kitaab al-Naqd, tipărit împreună cu al-Maqna’ fi Ma’rifat Arsoom Masaahif Ahl al-Amsaar, p. 129].  

2 – Vocalele și tanween – primul care le-a adăugat a fost Abu’l-Aswad al-Du’ali, iar acestea erau puncte. El a făcut acest lucru deoarece dorea să scrie araba într-un asemenea mod încât oamenii să corecteze greșelile pe care începuseră să le facă în vorbire, întrucât acestea deveniseră obișnuite atât printre elită, cât și printre oamenii de rând. Așadar, a adus pe cineva să țină Mus-haf-ul și a adus cerneală de o culoare diferită, apoi i-a spus celui care ținea Mus-haf-ul pentru el: Dacă îmi deschid gura, pune punctul deasupra literei; dacă îmi întind gura, pune punctul sub literă; dacă îmi strâng buzele, pune punctul înaintea literei; iar dacă urmez aceste litere cu ghunnah (adică tanween), pune două puncte, până ajung la sfârșitul Mus-haf-ului. S-a spus că primul care a făcut acest lucru a fost Nasr ibn ‘Aasim al-Laythi. [Kitaab al-Naqd, tipărit împreună cu al-Maqna’ fi Ma’rifat Arsoom Masaahif Ahl al-Amsaar, p. 129].  

Apoi al-Khaleel ibn Ahmad a dezvoltat acest sistem când a inventat semnele vocalelor derivate din litere. [al-Itqaan fi ‘Uloom al-Qur’aan, p. 219]. 

3 – Hamzah, shaddah, rawm și ishmaam. Primul care le-a introdus a fost al-Khaleel ibn Ahmad al-Faraaheedi. 

4 – Semnele Tajwidului și semnele pentru al-wasl (legare) și al-waqf (pauză). Acestea nu existau în textul ‘Uthmaani, ci au fost dezvoltate ulterior în ‘ilm al-Tajwid. Sfârșitul citatului din Kitaabat al-Qur’aan il-Kareem bi Khatt Braille lil-Makfoofeen, publicat în Majallat al-Buhooth al-Islamiyyah (66/337). 

Și Allah știe cel mai bine.