Motivul pentru care se face tayammum pe doar două părți ale corpului

Ibn al-Qayyim (fie ca Allah să aibă milă de el) a spus: 

Motivul pentru care tayammum se face doar pe două părți ale corpului (adică fața și brațele) este că aceasta este foarte potrivit, pe baza analogiei și a bunului-simț. A pune praf pe cap este în mod obișnuit neplăcut, ba chiar se face de regulă în momente de dezastru și calamitate, iar picioarele intră oricum de obicei în contact cu praful. Însă a pune praf pe față este un act de umilință și venerare a lui Allah, de supunere față de El și de smerire înaintea lui Allah, care este unul dintre cele mai iubite acte de adorare pentru El și unul dintre cele mai benefice pentru persoana însăși. De aceea, este mustahabb (plăcut, încurajat) ca cel care se prosternează să aibă praf pe față de dragul lui Allah și să nu-și protejeze fața de praf. Unul dintre Sahaabah a văzut un bărbat prosternându-se și punând ceva între fața lui și praf și i-a spus: „Pune-ți praf pe față.” Acest sens nu se aplică în cazul murdăririi picioarelor cu praf. 

Mai mult, aceasta este potrivită prin analogie și într-un alt sens, și anume că tayammum se aplică părților corpului care sunt spălate în timpul wudoo’, dar nu și părților care sunt doar șterse. Picioarele pot fi șterse când cineva poartă șosete, iar capul poate fi șters când cineva poartă un turban. Deoarece părțile care sunt de obicei spălate sunt reduse la ștergere (în cazul tayammum), părțile care sunt șterse sunt reduse la nimic, deoarece dacă le-am șterge pe acestea din urmă cu praf, aceasta nu ar fi deloc o reducere, ci în loc să le ștergem cu apă, pur și simplu le-am șterge cu praf. Astfel devine clar că ceea ce ne spune sharee’ah este cel mai echitabil și cel mai perfect.  

Tayammum-ul celui care se află într-o stare de junub (impuritate majoră în urma activității sexuale) este precum tayammum-ul celui care se află într-o stare de impuritate minoră. Dacă celui care se află într-o stare de impuritate minoră îi este înlăturată obligația de a-și șterge capul și picioarele cu praf, atunci este cu atât mai potrivit ca celui care se află într-o stare de impuritate majoră să-i fie înlăturată obligația de a-și freca întregul corp cu praf, deoarece aceasta ar implica o mare dificultate și contravine ideii că tayammum este o dispensă. De asemenea, l-ar reduce pe cel care este cea mai nobilă dintre creațiile lui Allah la starea animalelor care își freacă trupurile în praf. Ceea ce a adus sharee’ah nu poate fi depășit în înțelepciune și echitate, iar lauda Îi aparține lui Allah.