Momentele din rugăciune în care se poate face du‘aa’

Momentele din rugăciune în care se poate face du‘aa’ sunt de două tipuri:

Primul tip:

Momente pentru care există dovezi că este mustahabb și încurajat să se facă du‘aa’, iar pentru închinător este mustahabb să facă du‘aa’ pe larg, atât cât dorește, cerându-I lui Allah, preaslăvit fie El, să-i împlinească nevoile în termeni generali și cerându-I orice dorește din binele acestei lumi și al Vieții de Apoi.

1. În timpul prosternării:

Dovada pentru aceasta o constituie cuvintele Profetului (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa): „Cel mai aproape este omul de Domnul său atunci când se prosternează, așa că spuneți mult du‘aa’” Narat de Muslim (482).

1. După ultimul tashahhud și înainte de a spune sal aam:

Dovada pentru aceasta este hadithul lui Ibn Mas‘ood (fie ca Allah să fie mulțumit de el), potrivit căruia Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) i-a învățat tashahhud-ul, apoi a spus la sfârșit: „Apoi să aleagă orice supplicații dorește.” Narat de al-Bukhaari (5876) și Muslim (402).

1. În qunoot al rugăciunii Witr:

Dovada pentru aceasta este relatarea narată de Abu Daawood (1425) de la al-Hasan ibn ‘Ali (fie ca Allah să fie mulțumit de el), care a spus: Mesagerul lui Allah (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) m-a învățat câteva cuvinte pe care le spun în Qunoot al rugăciunii Witr: „Allaahumma ihdini feeman hadayta wa ‘aafini feeman ‘aafayta wa tawallani feeman tawallayta wa baarik li feema a’tayta, wa qini sharra ma qadayta, fa innaka taqdi wa la yuqda ‘alayk, wa innahu laa yadhillu man waalayta wa laa ya‘izzu man ‘aadayta, tabaarakta Rabbana wa ta’aalayta (O, Allah, călăuzește-mă printre cei pe care i-ai călăuzit, iartă-mă printre cei cărora le-ai acordat iertare, fii prieten cu mine printre cei cu care ai fost prieten și binecuvântează-mă în ceea ce mi-ai dăruit; și apără-mă de răul a ceea ce ai hotărât. Cu adevărat, Tu hotărăști și nimeni nu poate influența hotărârea Ta; cel pe care îl iei ca prieten nu este umilit, iar cel care Îți este dușman nu este onorat. Binecuvântat ești Tu, Domnul nostru, și preaînălțat).”

Al doilea tip:

Momente despre care este relatat, în descrierea rugăciunii Profetului (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa), că făcea du‘aa’, dar fără să o facă pe larg, fără să evidențieze aceste momente în mod special sau să-i îndemne pe închinători să-și ceară nevoile în termeni generali; mai degrabă făcea du‘aa’ în termeni scurți și conciși, cu o formulare specifică. Prin urmare, a face du‘aa’ în aceste momente seamănă mai mult cu dhikr spus în cuvinte specifice decât cu du‘aa’ în termeni generali.

1. Du‘aa’ al-istiftaah (supplicația de deschidere):

După takbeer-ul de deschidere (takbeerat al-ihraam) și înainte de a începe recitarea al-Faatihah.

1. În timpul plecăciunii:

Mesagerul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) obișnuia să spună: „Subhaanaka Allahumma Rabbana wa bihamdika, Allahumm aghfir li (Slavă și laudă Ție, o, Allah, Domnul nostru. O, Allah, iartă-mă).” Narat de al-Bukhaari (761) și Muslim (484), de la hadithul lui ‘Aa’ishah.

Imam al-Bukhaari (fie ca Allah să aibă milă de el) a inclus acest hadith în Saheeh-ul său sub titlul capitolului „Supplicația (du‘aa’) în timpul plecăciunii.”

1. După ridicarea din plecăciune:

Dovada pentru aceasta este hadithul lui ‘Abdullah ibn Abi Awfa, potrivit căruia Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) obișnuia să spună:

„Allaahumma laka al-hamd mil’ al-samawaati wa mil’ al-ard wa mil’a ma shi’ta min shay’in ba‘d. Allahumma tahhirni bi’ththalji wa’l-baradi wa’l-maa’ il-baarid. Allahumma tahhirni min adh-dhunoobi wa’l-khataayaa kama yunaqqa ath-thawb al-abyad min wal-wasakh.

(O, Allah, Ție Îți revine lauda care umple cerurile, care umple pământul și care umple orice altceva dorești în afară de acestea. O, Allah, curăță-mă cu zăpadă, grindină și apă rece. O, Allah, curăță-mă de păcate și greșeli așa cum este curățată o haină albă de murdărie).”

Narat de Muslim (476).

1. Între cele două prosternări:

Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) obișnuia să spună între cele două prosternări: „Allaahumma ighfir li warhamni wajburni wahdini warzuqni (O, Allah, iartă-mă, ai milă de mine, aliniază-mă, călăuzește-mă și dă-mi provizii).” Narat de at-Tirmidhi (284)’ clasificat drept saheeh de al-Albaani în Saheeh at-Tirmidhi.

Imam an-Nawawi (fie ca Allah să aibă milă de el) a spus:

Autorul lui at-Tatimmah a spus: Du‘aa’ în acest moment nu trebuie să fie exprimat prin aceste cuvinte specifice; mai degrabă, recitarea oricărui du‘aa’ va împlini Sunnah, însă ceea ce este menționat în hadith este mai bun.

Sfârșitul citatului din al-Majmoo‘ (3/437).

Există, de asemenea, relatări care menționează facerea de du‘aa’ în timp ce se recită Qur’an în picioare, fie numai în rugăciunile naafil (supraobligatorii), pe baza celor menționate în text, fie și în rugăciunile obligatorii, prin analogie cu ceea ce este menționat cu privire la rugăciunile naafil, potrivit unor savanți.

Dovada pentru aceasta este hadithul lui Hudhayfah (fie ca Allah să fie mulțumit de el), potrivit căruia s-a rugat împreună cu Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa). El a spus: Nu ajungea la niciun verset care menționa mila fără să se oprească și să ceară milă și nu ajungea la niciun verset care menționa pedeapsa fără să se oprească și să caute refugiu la Allah de aceasta.

Narat de Abu Daawood (871); clasificat drept saheeh de al-Albaani în Saheeh Abi Dawood.

Există, de asemenea, relatări care vorbesc despre facerea de supplicații în qunoot an-nawaazil (qunoot în perioadele de calamitate), însă formularea menționată este în principal potrivită calamității respective, dar dacă cineva menționează o formulare diferită cu privire la alte chestiuni, sperăm că nu este nimic greșit în aceasta.

Al-Haafiz Ibn Hajar (fie ca Allah să aibă milă de el) a spus:

Pe scurt, ceea ce s-a dovedit de la Profet (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) cu privire la momentele din rugăciune în care obișnuia să facă du‘aa’ sunt șase, la care se mai pot adăuga încă două:

1. După takbeer-ul de deschidere (takbeerat al-ihram):

Aceasta este menționată în hadithul lui Abu Hurayrah din as-Saheehayn: „Allaahumma baa’id bayni wa bayna khataayaaya kama baa’adta bayna al-mashriqi wa’l-maghrib. Allaahumma naqqini min khataayaaya kama yunaqqa al-thawb al-abyad min al-danas. Allaahumma ighsilni min khataayaaya bi’l-thalji wa’l-maa’i wa’l-barad    (O, Allah, pune o mare distanță între mine și păcatele mele, asemenea distanței pe care ai pus-o între Est și Vest. O, Allah, curăță-mă de păcat așa cum este curățată o haină albă de murdărie. O, Allah, spală-mi păcatele cu zăpadă, apă și grindină).”

1. Când se ridică (după plecăciune):

Aceasta este menționată în hadithul lui Ibn Abi Awfa, narat de Muslim, potrivit căruia obișnuia să spună după „…min shay’in ba‘d (în afară de acestea)”: „Allahumma tahhirni bi’ththalji wa’l-baradi wa’l-maa’ il-baarid. (O, Allah, curăță-mă cu zăpadă, grindină și apă rece).”

1. În timpul plecăciunii

Aceasta este menționată în hadithul lui ‘Aa’ishah: Obișnuia adesea să spună în timpul plecăciunii și al prosternării: „Subhaanaka Allahumma Rabbana wa bihamdika, Allahumm aghfir li (Slavă și laudă Ție, o, Allah, Domnul nostru. O, Allah, iartă-mă).” Narat de al-Bukhaari și Muslim.

1. În timpul prosternării:

Acesta este momentul în care făcea cel mai des du‘aa’ și îi îndruma și pe alții să facă la fel.

1. Între cele două prosternări:

„Allahumm aghfir li (O, Allah, iartă-mă).”

1. În tashahhud:

Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) obișnuia, de asemenea, să facă du‘aa’ în Qunoot și în timp ce recita Qur’an: când ajungea la un verset care menționa mila, o cerea, iar când ajungea la un verset care menționa pedeapsa, căuta refugiu la Allah de aceasta.

Sfârșitul citatului din Fath al-Baari (11/132).

Cele mai accentuate momente din rugăciune în care se poate face du‘aa’ sunt două, și anume prosternarea și după ultimul tashahhud.

Al-Haafiz Ibn Hajar (fie ca Allah să aibă milă de el) a spus:

Momentele din rugăciune în care se poate face du‘aa’ sunt prosternarea și tashahhud-ul.

Sfârșitul citatului din Fath al-Baari (11/186; a se vedea și 2/318).

Shaykh Ibn Baaz (fie ca Allah să aibă milă de el) a spus:

Momentul din rugăciune în care se poate face du‘aa’ este prosternarea și la sfârșitul lui „at-tahiyyat” (adică tashahhud-ul), înainte de a spune salaam.

Sfârșitul citatului din Majmoo‘ Fataawa Ibn Baaz (8/310).

Și Allah știe cel mai bine.