Mijloace pentru a ajuta la depășirea fricii și lenei în chemarea oamenilor la Allah

După examinarea obstacolelor reprezentate de deznădejde, frică și lene — care se numără printre cele mai grave obstacole cu care se confruntă daa’iyahs (cei care îi cheamă pe oameni la Allah) — putem sugera două remedii importante care vor ajuta la înfruntarea acestor provocări. 

În primul rând: 

Amintirea răsplăților imense și a marii virtuți care se află la Allah (fie El glorificat și înălțat). Cel care este sigur că Allah este Cel care i-a garantat această răsplată și că El îl privește atunci când îi călăuzește pe oameni către El și le arată calea către Allah nu va ezita nicio zi și nici măcar o clipă să stăruie în eforturile sale, să se străduiască să-și continue drumul și să depășească tot ceea ce îl cheamă la deznădejde, lene și frică. Daa’iyah-ul înțelept este cel care păstrează constant în minte versetele care aduc vești bune daa’iyah-ilor și celor care îi învață pe oameni binele, precum versetele în care Allah spune (interpretarea sensului):

„(Credincioșii ale căror vieți Allah le-a cumpărat sunt) cei care se căiesc înaintea lui Allah (de politeism și ipocrizie), cei care Îl adoră, cei care Îl laudă, cei care postesc (sau ies pentru cauza lui Allah), cei care se pleacă (în rugăciune), cei care se prosternează (în rugăciune), cei care poruncesc Al‑Ma‘roof (binele) și interzic Al‑Munkar (răul) și cei care respectă limitele stabilite de Allah. Și vestește-le credincioșilor vești bune” [al-Tawbah 9:112]

„Cu adevărat, asupra celor care spun: «Domnul nostru este Allah (Singurul)» și apoi rămân statornici, îngerii vor coborî (în momentul morții lor) (spunând): «Nu vă temeți și nu vă întristați! Ci primiți vestea bună a Paradisului care v-a fost promis!

31. «Noi v-am fost prieteni în viața acestei lumi și suntem (astfel) și în Viața de Apoi. Acolo veți avea tot ceea ce doresc sufletele voastre și acolo veți avea tot ceea ce cereți.

32. «Ospitalitate de la (Allah), Cel Iertător, Prea Milostiv.»

33. Și cine este mai bun în vorbire decât acela care [spune: «Domnul meu este Allah (crede în Unicitatea Sa)» și apoi rămâne statornic (acționează potrivit Poruncii Sale) și] îi cheamă pe oameni la Allah (Monoteismul Islamic), săvârșește fapte bune și spune: «Eu sunt unul dintre musulmani»” [Fussilat 41:30-33]

În al doilea rând: 

Citirea biografiilor daa’iyah-ilor care i-au chemat pe oameni la Allah și concentrarea asupra biografiei conducătorului tuturor daa’iyah-ilor, Muhammad (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa), pentru a afla despre ambiția înaltă a acestor mari daa’iyah-i, a învăța de la ei și a le urma exemplul și pentru a vedea cum nu au fost leneși, nu s-au temut și nu au deznădăjduit. Mai degrabă, sloganul tuturor era ceea ce Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) a spus atunci când îngerul muntelui a crezut că el deznădăjduise de poporul său și s-a oferit să-i distrugă la porunca lui Allah, dar Profetul i-a răspuns cu încredere și certitudine: „Mai degrabă, sper ca Allah să scoată din urmașii lor oameni care să-L adore numai pe Allah și să nu asocieze nimic cu El.” Relatat de al-Bukhaari (3231) și Muslim (1795). 

Ce deznădejde poate rămâne după ce daa’iyah-ul vede această hotărâre măreață? Ce frică poate rămâne după ce vede ceea ce au îndurat nobilii Sahaabah, cei care le-au urmat calea și nobilii savanți pentru a ne transmite această religie în zilele noastre? Nu au fost oare mii dintre cei mai buni oameni uciși pentru aceasta? Nu au fost oare mii dintre cei drepți persecutați? Nu au fost ei oare supuși închisorii și lipsurilor în număr cunoscut numai de Allah? Ce virtute poate spera cel care stă în casa sa și nu reușește să răspândească religia lui Allah și să sprijine adevărul și dreptatea pe pământ? Crede el că va fi egal cu cei care poruncesc dreptatea și urmează calea dreaptă? Sau crede că balanțele din Ziua Învierii nu vor arăta oamenilor faptele lor bune, în timp ce multe generații au trecut înaintea noastră și și-au arătat hotărârea în acest domeniu?  Cel care le studiază poveștile de viață și meditează asupra faptelor lor va fi motivat să se străduiască și va fi inspirat așa cum au fost inspirate primele generații. Khaalid ibn al-Waleed (fie ca Allah să fie mulțumit de el) a spus: „Fie ca ochii lașilor să nu doarmă niciodată.” Relatat de Ibn ‘Asaakir în Tareekh Dimashq. 

Dr. Sayyid al-‘Affaani (fie ca Allah să-l păstreze) a spus:

Ahmad ibn Dawood Abu Sa’eed al-Waasiti a spus:

Am intrat la Ahmad în închisoare înainte ca ei să-l bată și i-am spus, printre altele: O, Abu ‘Abd-Allah, ai persoane aflate în întreținere și copii mici și ești scutit. Era ca și cum îl încurajam să spună ceva (atunci când era interogat) pentru a se salva de necazuri.   Ahmad ibn Hanbal mi-a spus: „Dacă așa gândești, o, Abu Sa’eed, atunci vei fi în siguranță!” 

Cât de des li se spun astfel de lucruri daa’iyah-ilor în zilele noastre și câți oameni au cunoștințe despre Islam, dar își spun ceva asemănător, apoi se tem, se retrag și nu urmează pașii daa’iyah-ilor. Mai degrabă, acestea sunt cuvintele celui care vrea să joace la sigur, după cum a spus Imam Ahmad. Cât despre cel a cărui inimă este atinsă de situația musulmanilor, cum poate el să joace la sigur? Cum poate permite ca soția și copiii săi să fie cauza slăbirii hotărârii sale și să se abțină de la sprijinirea chemării către religia lui Allah? 

Este moartea altceva decât un lucru cert care va veni la timpul stabilit?  

„Și nicio persoană nu poate muri decât cu îngăduința lui Allah și la un termen stabilit. Iar celui care dorește răsplata în (această) lume îi vom da din ea; iar celui care dorește răsplata în Viața de Apoi îi vom da din ea. Și îi vom răsplăti pe cei recunoscători” [Aal ‘Imraan 3:145]

Munca pentru Islam nu va grăbi moartea, ci îl va ridica pe om la Firdaws (cel mai înalt nivel al Paradisului).  

Dacă musulmanul nu se află împreună cu Ahmad sau cu moștenitorii lui Ahmad și este inactiv din cauza unei scuze sau a unei pseudo-scuze, atunci se așteaptă de la el cel puțin să-i pară rău pentru sine sau să se privească de sus, deoarece nu se află împreună cu oamenii care se străduiesc să-i cheme pe oameni la Allah. Așa cum i s-a spus ascetului Bishr ibn al-Haarith al-Haafi, în ziua în care Ahmad ibn Hanbal a fost pedepsit: „Ahmad ibn Hanbal a primit până acum șaptesprezece lovituri.” Bishr și-a întins piciorul și a început să se uite la gambă, spunând: „Cât de urâtă este această gambă, deoarece nu are lanțuri în jurul ei în sprijinul acestui om.” 

Musulmanul sincer, dacă găsește o scuză pentru sine și își permite să rămână în urmă și să nu se alăture demersului daa’iyah-ilor de teamă de fitnah și de persecuția tiranilor sau din cauza unei scuze legitime, a unei slăbiciuni pe care o vede în sine ori a confuziei, trebuie să recunoască ceea ce ar trebui să facă, să dea dovadă de umilință și să înceteze să-i atace pe daa’iyahi; trebuie să continue să se critice pe sine și concluziile la care a ajuns și să vorbească bine despre cei care sunt răbdători, curajoși și dedicați da’wahei. Cât despre cel controlat de capriciile și dorințele sale, care se ceartă și evită să ia o poziție, folosind cuvinte dure ca nu cumva cineva să-l acuze că a rămas în urmă,  prin argumentarea sa el combină greșeala rămânerii în urmă cu greșeala criticării celor care fac o lucrare bună — Allah să ne ferească. "(Salaah al-Ummah fi ‘Uluw al-Himmah  2/100-102) 

Pentru mai multe informații, vă rugăm să consultați capitolul intitulat Kayfa ta’lu al-Himam din volumul al șaptelea al cărții Salaah al-Ummah fi ‘Uluw al-Himmah (p. 285-367), în care sunt menționate 33 de mijloace care ajută la sporirea hotărârii și la depășirea cauzelor incapacității și lenei. 

Vă sfătuim să citiți capitolul ‘Uluw al-Himmah fi’l-Da’wah ila Allah (2/141-5), precum și eseul al-Hawr ba’d al-Kawr de Shaykh Muhammad ibn ‘Abd-Allah al-Duwaysh (fie ca Allah să-l păstreze) și eseul ‘Ajz al-Thiqaat de Shaykh Dr. Muhammad Moosa al-Shareef (fie ca Allah să-l păstreze). 

Iar Allah știe cel mai bine.