Legătura dintre zakaah și sistemul economic și securitatea socială

Nu există nicio definiție a sistemului economic islamic menționată în Qur’aan sau Sunnah, ci Islamul explică în textele sale tot ceea ce are legătură cu viața musulmanului, inclusiv aspectele sale economice. 

Sistemul economic islamic poate fi definit ca o colecție de principii economice generale derivate din Qur’aan și Sunnah și structura economică bazată pe aceste principii. 

Sau poate fi descris ca sistemul care dirijează și organizează activitatea economică și o reglementează potrivit principiilor și politicilor economice ale Islamului. 

Unul dintre principiile de bază aduse de Islam este dreptul individului la proprietate (asupra bunurilor și proprietății) și interzicerea agresiunii împotriva proprietății altora. Este, de asemenea, permisă folosirea a ceea ce se află pe pământ; iar riba (camăta, dobânda), jocurile de noroc și zulm (nedreptatea, asuprirea) sunt toate interzise. 

Printre formele de activitate economică bazate pe aceste fundamente se numără: tranzacțiile financiare permise, parteneriatele, mudaarabah (parteneriat în care unul furnizează capitalul, iar celălalt asigură munca), închirierea, muzaara’ah (în care o persoană furnizează terenul, iar alta îl cultivă) și diverse forme de investiții permise. 

Deoarece zakaah este un mijloc prin care banii trec din mâinile unei persoane în mâinile alteia, care poate beneficia de ei și dispune de ei, iar acest lucru este reglementat de principiile generale derivate din Qur’aan și Sunnah, putem spune că, în acest sens, zakaah este într-adevăr o parte a sistemului economic islamic; există texte care explică tipurile de avere pentru care trebuie plătită zakaah și cuantumurile datorate, precum și persoanele cărora li se poate oferi zakaah și modul în care trebuie plătită. Toate acestea sunt bine cunoscute. 

Este, de asemenea, unul dintre mijloacele de realizare a „securității sociale”, însă în Islam securitatea socială nu se limitează exclusiv la zakaah, ci este realizată și prin alte mijloace, precum sadaqah (caritatea), waqf-urile, prada de război și alocațiile din bayt al-maal (vistieria musulmană). 

Societatea musulmană oferă îndrumări atât celor bogați, cât și celor săraci; îi încurajează pe cei bogați să ofere și le impune zakaah pentru averea lor. Astfel, se asigură că săracii și nevoiașii și cei care nu pot munci, precum vârstnicii, văduvele și alții, au suficient pentru a trăi. De aceea, Islamul a făcut zakaah o obligație, unul dintre cei cinci stâlpi ai Islamului, și îi încurajează pe musulmani să ofere caritate, să înființeze waqf-uri și să lase bani în testamentele lor pentru cauze bune; de asemenea, îi enumeră pe săraci printre categoriile cărora trebuie să li se ofere zakaah și banii oferiți drept ispășire – precum ispășirile pentru zihaar (o formă jaahili de divorț în care soțul îi spune soției sale: „Ești pentru mine precum spatele mamei mele”), pentru jurăminte încălcate și posturi întrerupte și fidyah care trebuie oferită pentru anumite încălcări în timpul Hajjului, astfel încât numărul săracilor din societatea musulmană să poată fi redus. 

În statul musulman, dacă o persoană nu poate munci și câștiga un trai și nu are pe nimeni, precum un tată, o mamă sau o altă rudă, care să cheltuiască pentru ea, iar motivul pentru care nu poate câștiga un trai este că este prea tânără, prea bolnavă sau prea bătrână, are dreptul la ajutor. Unele state musulmane au instituit un sistem pentru acordarea ajutorului, potrivit unor criterii variate, precum pensii, cheltuieli pentru copiii ai căror părinți au murit până când ajung la vârsta discernământului și așa mai departe, chiar dacă au bani proprii. 

Pe de altă parte, alte state nemusulmane au instituit sisteme și criterii speciale care tratează problema ajutorului. 

Musulmanul trebuie să fie preocupat să-și câștige traiul din surse halaal, muncind cu propriile mâini. El trebuie să fie cel care oferă și cheltuiește, nu cel care ia și cere, mai ales dacă cere bani într-un stat kaafir. Profetul (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) a spus: „Cea mai bună caritate este aceea care te lasă încă independent de mijloace, iar mâna de sus (cea care oferă) este mai bună decât mâna de jos (cea care primește) și începe cu cei aflați în grija ta.” Relatat de al-Bukhaari, 5040; Muslim, 1034. 

Iar Allah știe cel mai bine.