L-a insultat Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) pe cineva?
Întrebare
„Există două hadithuri pe care îmi este dificil să le înțeleg. Primul hadith se găsește în Saheeh al-Bukhaari, Kitaab al-Fadaa’il: ‘Abdullah ibn ‘Abd ar-Rahmaan ad-Daarimi ne-a relatat: Abu ‘Ali al-Hanafi ne-a relatat: Malik (ibn Anas) ne-a relatat de la Abu’z-Zubayr al-Makki, căruia Abu’t-Tufayl ‘Aamir ibn Waathilah i-a spus că Mu‘aadh ibn Jabal i-a spus: Am plecat împreună cu Mesagerul lui Allah (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) în anul campaniei la Tabook. El a unit rugăciunile, astfel că s-a rugat Zuhr și ‘Asr împreună, precum și Maghrib și ‘Isha’ împreună, până când într-o zi a întârziat rugăciunea, apoi a ieșit și s-a rugat Zuhr și ‘Asr împreună, după care s-a întors înăuntru și nu a mai ieșit. Apoi s-a rugat Maghrib și ‘Isha’ împreună. După aceea a spus: „Mâine, in sha Allah, veți ajunge la izvorul din Tabook, dar nu veți ajunge la el decât în cursul dimineții. Așadar, oricine dintre voi ajunge la el să nu-i atingă apa până când voi veni eu.” Însă când am ajuns la el, doi oameni ajunseseră înaintea noastră, iar izvorul era asemenea unei curele de sandală, cu foarte puțină apă (adică un fir subțire de apă). Mesagerul lui Allah (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) a spus: „Ați atins apa?” Ei au spus: Da. Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) i-a mustrat și le-a spus ceea ce Allah a voit să spună. Apoi oamenii și-au pus mâinile în izvor, luând apă puțin câte puțin, până când au strâns o cantitate într-un vas. După aceea, Mesagerul lui Allah (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) și-a spălat mâinile și fața în el, apoi a pus apa înapoi în izvor, iar izvorul a început să curgă din belșug. Sau Ghareer a spus – Abu ‘Ali nu era sigur care dintre ei a spus aceasta – până când toți oamenii au băut din el. Apoi a spus: „În curând, o, Mu‘aadh, dacă vei trăi mult, vei vedea această zonă plină de grădini.” Al doilea hadith se găsește în Saheeh al-Bukhaari, Kitaab al-Birr wa’s-Silah wa’l-Adaab: Zuhayr ibn Harb ne-a relatat: Jareer ibn al-A‘mash ne-a relatat, de la Abu’d-Duha, de la Masrooq, de la ‘Aa’ishah, care a spus: Doi oameni au intrat la Mesagerul lui Allah (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa), iar el a vorbit cu ei despre ceva despre care nu știu ce era, însă ei l-au înfuriat, astfel că i-a blestemat și i-a mustrat. Apoi, când au plecat, am spus: O, Mesager al lui Allah, dacă există cineva care a dobândit vreun bine, aceștia doi cu siguranță nu l-au dobândit. El a spus: „De ce?” Am spus: I-ai blestemat și i-ai mustrat. El a spus: „Nu știi ce I-am cerut Domnului meu? Am spus: O, Allah, sunt doar om; dacă blestem sau mustru pe vreunul dintre musulmani, fă ca aceasta să fie pentru el un mijloc de purificare și răsplată.” Întrebarea mea este: Dacă Mesagerul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) este cel care ne-a învățat reținerea în vorbire, iar Coranul este plin de versete care încurajează vorbirea bună, iar seerah (biografia Profetului) este plină de relatări care arată cât de blând era Mesagerul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) în vorbire, chiar și atunci când evreii erau nepoliticoși cu el, iar mama noastră ‘Aa’ishah (fie ca Allah să fie mulțumit de ea) s-a înfuriat din această cauză, Atunci cum putem împăca aceste două hadithuri cu restul textelor saheeh, când și aceste hadithuri sunt saheeh? Fie ca Allah să vă răsplătească cu bine și să includă răspunsul în balanța faptelor voastre bune."
Răspuns
Îngăduința, cumpătarea și reținerea în vorbire se numără printre cele mai mărețe caracteristici ale Profetului nostru Muhammad (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa), într-o asemenea măsură încât lauda lui pentru aceste caracteristici a fost menționată în Cărțile profeților anteriori înainte ca ea să fie revelată în Coranul cel Sfânt.
Allah, Cel slăvit și Preaînalt, spune (interpretarea sensului):
„Și datorită milei lui Allah, te-ai purtat cu blândețe față de ei. Iar dacă ai fi fost aspru și cu inima împietrită, ei s-ar fi îndepărtat de la tine” [Aal ‘Imraan 3:159].
S-a relatat că ‘Abdullah ibn ‘Amr ibn al-‘Aas (fie ca Allah să fie mulțumit de el) a spus: el nu este aspru și agresiv și nu ridică vocea în piață; nu răsplătește răul cu rău, ci trece cu vederea și iartă
Relatat de al-Bukhari (2125)
Așa era el (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) cunoscut printre companionii săi, iar povestea conduitei și atitudinii sale nobile s-a răspândit în întreaga lume:
S-a relatat că Anas (fie ca Allah să fie mulțumit de el) a spus:
Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) nu obișnuia să-i denigreze pe alții, nu era vulgar în vorbire și nu obișnuia să blesteme. El spunea unuia dintre noi – atunci când voia să-l mustre –: „Ce se întâmplă cu el? Fie ca fruntea lui să fie frecată cu țărână.”
Relatat de al-Bukhari (6031).
Compasiunea sa (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) nu se limita doar la musulmani; dimpotrivă, compasiunea și mila sa se extindeau și asupra multor mushrikeen și ipocriți.
S-a relatat că Abu Hurayrah (fie ca Allah să fie mulțumit de el) a spus:
S-a spus: O, Mesager al lui Allah, roagă-te împotriva mushrikeen! El a spus: „Nu am fost trimis ca invocator de blesteme, ci am fost trimis ca milă.”
Relatat de Muslim (2599)
Dacă am începe să enumerăm relatările despre mila sa în diferite situații, în care cuvintele sale „ci am fost trimis ca milă” au fost puse în practică în diferite moduri, toată hârtia disponibilă nu ar fi suficientă nici măcar pentru puțin din ceea ce s-a dovedit în Sunnah saheeh prin asemenea relatări.
În același timp, spunem:
Faptul că mila și compasiunea erau atitudinea și practica predominante ale Profetului (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) nu înseamnă că, în anumite situații, el nu se comporta așa cum impunea situația și în conformitate cu natura umană (arătând fermitate).
Există multe exemple care arată un grad înalt de înțelepciune:
1.
El (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) era conducătorul musulmanilor, iar conducătorul trebuie uneori să recurgă la măsuri ferme și stricte în anumite situații, pentru a menține binele oamenilor și a le păstra treburile în ordine și pentru ca ei să nu profite de îngăduința sau natura tolerantă a conducătorului. Nu vezi cum Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) a dat instrucțiuni ca adulterii să fie lapidați, deși această pedeapsă este severă și aspră, însă menținerea ordinii în societate nu poate fi realizată decât prin instituirea dreptății și aplicarea hotărârilor shar‘i; altfel, prea multă îngăduință poate submina binele oamenilor și ar duce în cele din urmă la consecințe negative.
Aceasta este înțelegerea lui al-Qaadi ‘Iyaad (fie ca Allah să aibă milă de el) cu privire la hadithul lui Mu‘aadh citat în întrebare. El a spus: Din acesta aflăm că conducătorul poate folosi cuvinte aspre și îi poate mustra pe oameni în scopul admonestării și disciplinării, în limite rezonabile. Sfârșitul citatului.
Ikmaal al-Mu‘allim (7/242)
2.
Poate că unul dintre scopurile acestui lucru a fost ca Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) să atingă cel mai înalt rang în ceea ce privește caracterul, pentru care Allah, Cel slăvit și Preaînalt, îl crease pe acest nobil Mesager. Vedem acest lucru în versetul în care Allah, Cel slăvit și Preaînalt, spune (interpretarea sensului): „Cu adevărat, în Mesagerul lui Allah (Muhammad (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa)) aveți un exemplu bun de urmat pentru cel care nădăjduiește în (întâlnirea cu) Allah și în Ziua de Apoi și Îl pomenește mult pe Allah” [al-Ahzaab 33:21]. Fermitatea și asprimea în cuvinte, dacă sunt folosite în situații potrivite, sunt necesare, iar conducătorii și persoanele cu autoritate din această ummah pot recurge la ele; exemplul lor în această privință este Mesagerul lui Allah (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa). Menținerea ordinii poate fi realizată numai prin combinarea încurajării și descurajării („morcovul și bățul”), precum și a speranței și fricii.
De aceea găsim în Sunnah Profetului exemple de fermitate la care Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) a recurs în anumite situații în care aceasta era necesară.
S-a relatat de la ‘Aa’ishah (fie ca Allah să fie mulțumit de ea) că a spus: Mesagerului lui Allah (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) nu i s-a oferit niciodată alegerea între două lucruri fără să-l aleagă pe cel mai ușor dintre ele, atât timp cât nu era un păcat; dacă era un păcat, el era cel mai îndepărtat dintre oameni de acesta. Iar Mesagerul lui Allah (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) nu s-a răzbunat niciodată pentru sine, cu excepția cazului în care limitele sacre ale lui Allah erau încălcate, caz în care se răzbuna pentru El.
Relatat de al-Bukhari (3560) și Muslim (2327)
Punctul relevant aici îl constituie cuvintele lui ‘Aa’ishah (fie ca Allah să fie mulțumit de ea): „cu excepția cazului în care limitele sacre ale lui Allah erau încălcate, caz în care se răzbuna pentru El.”
Un alt exemplu în acest sens îl reprezintă cele două hadithuri citate în întrebare, iar motivul care a făcut necesare aceste cuvinte aspre din partea Profetului (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) a fost menționat în relatarea transmisă de comentatorii hadithului: cei doi oameni care au stricat izvorul pentru musulmani în timpul campaniei la Tabook erau ipocriți, care făcuseră acest lucru în mod deliberat pentru a le face rău musulmanilor și pentru a le întrerupe alimentarea cu apă. Așadar, Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) i-a pedepsit cu pedeapsa minimă pe care un conducător o putea aplica oamenilor, mustrându-i verbal și rostind cuvinte aspre.
Al-Waaqidi (fie ca Allah să aibă milă de el) a spus:
Potrivit celor care mi s-au relatat, patru dintre ipocriți – Mu‘tab ibn Qushayr, al-Haarith ibn Yazeed at-Taa’i, Wadee‘ah ibn Thaabit și Zayd ibn Laseet – au ajuns acolo înaintea lui. Sfârșitul citatului din ar-Rawd al-Anif (7/384). A se vedea și Maghaazi Ibn Ishaaq (605-606).
Ibn Hazm (fie ca Allah să aibă milă de el) a spus:
Acești doi oameni meritau să fie mustrați de Profet (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) pentru că au încălcat instrucțiunile sale de a nu atinge apa. Sfârșitul citatului.
Al-Ihkaam fi Usool al-Ahkaam (3/282)
3.
Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) nu era protejat împotriva greșelilor verbale și a scăpărilor de limbă. El putea considera că o anumită persoană merita să fie blestemată sau mustrată și, prin urmare, o mustra pe baza a ceea ce părea să fie cazul potrivit faptelor sale exterioare, însă se putea întâmpla ca, în realitate, ea să nu merite să fie mustrată sau blestemată de Profet (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa). De aceea, Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) L-a rugat pe Domnul său să pună aceasta în balanța faptelor bune ale celui pe care l-a mustrat și să facă din ea o purificare pentru el și o ispășire a păcatelor sale.
Muslim (4706) a relatat că Abu Hurayrah (fie ca Allah să fie mulțumit de el) a spus: Mesagerul lui Allah (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) a spus: „O, Allah, sunt doar om; așadar, orice bărbat dintre musulmani pe care îl mustru, blestem sau biciuiesc, fă ca aceasta să fie pentru el purificare și milă.”
Potrivit unei alte relatări (4708), el a spus: „O, Allah, fac cu Tine un legământ pe care nu-l vei încălca niciodată. Orice credincios căruia îi fac rău, pe care îl mustru sau îl biciuiesc, fă ca aceasta să fie pentru el o ispășire în Ziua Învierii.”
An-Nawawi (fie ca Allah să aibă milă de el) a spus:
Aceste hadithuri evidențiază compasiunea Profetului (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) față de ummah sa, preocuparea sa pentru interesele lor, măsurile de precauție pe care le lua pentru ei și dorința sa pentru tot ceea ce le-ar fi folositor. Ultima relatare explică sensul celorlalte relatări, care au un sens general, și demonstrează că rugăciunea sa împotriva lui era doar un mijloc de milă, ispășire, purificare și altele asemenea, dacă acea persoană nu merita să se roage împotriva ei, să o mustre, să o blesteme și lucruri similare și dacă era musulmană. În caz contrar, Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) se ruga împotriva necredincioșilor și ipocriților, iar aceasta nu era o milă pentru ei.
Dacă se spune: Cum putea el să se roage împotriva cuiva care nu merita să se roage împotriva lui, să-l mustre, să-l blesteme și lucruri similare? Răspunsul este cel oferit de învățați, care poate fi rezumat în două puncte:
1.
Dacă persoana menționată nu merita în realitate aceasta înaintea lui Allah, Cel Preaînalt, deși în exterior părea să merite, astfel încât Profetului (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) i se părea că merită, pe baza unor indicii legitime, dar în realitate nu merita, Profetului i s-a poruncit să judece potrivit aparențelor, iar Allah este Cel care cunoaște ceea ce se află în inimile oamenilor.
2.
Ceea ce s-a întâmplat, și anume mustrarea aparentă și rugăciunea împotriva anumitor persoane, poate să nu fi fost intenționat în sens literal; mai degrabă, este ceva obișnuit printre arabi, fără vreo intenție în spatele său, precum atunci când a spus „fie ca mâinile tale să fie frecate cu țărână” și „(Fie ca tu să devii) steril și cu capul ras!” [o expresie de dezaprobare] și altele asemenea. Ei nu intenționau cu adevărat să se roage împotriva unei persoane prin rostirea unor asemenea cuvinte. Însă Profetului (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) i-a fost teamă ca aceste cuvinte să nu fie acceptate, așa că L-a rugat pe Domnul său, Cel slăvit și Preaînalt, și L-a implorat să facă din acestea milă și ispășire, precum și un mijloc de apropiere de El, purificare și răsplată.
Asemenea lucruri s-au întâmplat doar rareori; Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) nu era vulgar în vorbire, nu vorbea niciodată în mod intenționat într-o manieră ofensatoare și nu obișnuia să blesteme sau să se răzbune pentru sine. Am văzut mai sus, în acest hadith, că i s-a spus: Roagă-te împotriva lui Daws, iar el a spus: „O, Allah, călăuzește-l pe Daws.” Și a spus: „O, Allah, iartă-mi poporul, căci ei nu știu.” Sfârșitul citatului.
Sharh Saheeh Muslim de an-Nawawi
Și Allah știe cel mai bine.
Conținutul de pe tawhid.ro este compilat și tradus de studenți ai cunoașterii islamice (ṭullāb al-ʿilm) din surse savanțe de încredere. Nu emitem fatwa independente și nu înlocuim consultarea directă cu un savant calificat (ʿālim).
Pentru cazuri personale sau întrebări specifice, vă recomandăm să consultați un imam sau un savant recunoscut din comunitatea dumneavoastră.