Își va aminti, în Ziua Învierii, cel care memorase Coranul versetele pe care le uitase?

În primul rând: 

Versetul (interpretarea sensului): „Dar când va veni marea nenorocire (adică Ziua Răsplătirii etc.), Ziua în care omul își va aminti pentru ce s-a străduit” [an-Naazi‘aat 79:34-35] vorbește despre faptul că omul își va aminti pentru ce s-a străduit, adică ce a trimis înainte și ce a făcut în această lume, dintre bine și rău, precum și ceea ce a dobândit din hasanaat (răsplăți pentru faptele bune) sau sayi’aat (răsplată pentru faptele rele). Groaza Judecății îi va face pe toți să își amintească ce au făcut și fiecare își va vedea în minte viața derulându-se rapid înaintea lui. Astfel, va spera ca Allah să îl răsplătească pentru faptele sale bune și să îl ierte pentru faptele sale rele și greșelile sale. Prin urmare, versetul afirmă că omul își va aminti faptele sale și ceea ce a dobândit în această lume. Nu are nimic de-a face cu faptul că omul își amintește ceea ce uitase din Coranul cel Sfânt, lucru care este în mod clar în afara acestui context, iar acordarea atenției contextului este unul dintre fundamentele de bază ale unui tafseer corect. 

Al-Haafiz Ibn Katheer (Allah să aibă milă de el) a spus: 

„Ziua în care omul își va aminti pentru ce s-a străduit” înseamnă: în acea zi, fiul lui Adam își va aminti toate faptele sale, bune și rele, după cum Allah, slăvit fie El, spune în altă parte (interpretarea sensului): „Și Iadul va fi adus aproape în acea Zi. În acea Zi omul își va aminti, dar cum îi va fi de folos atunci acea amintire?” [al-Fajr 89:23].

Sfârșitul citatului din Tafseer al-Qur’aan al-‘Azeem, 8/317 

Al-‘Allaamah as-Sa‘di (Allah să aibă milă de el) a spus: 

„Ziua în care omul își va aminti pentru ce s-a străduit”, adică în această lume, dintre bine și rău; atunci își va dori o creștere cât greutatea unui atom în faptele sale bune și se va îngrijora și întrista pentru o creștere cât greutatea unui atom în faptele sale rele. Atunci își va da seama că soarta sa se va baza pe strădania sa din această lume și că toate legăturile care existau în această lume vor înceta, în afară de propriile sale fapte.

Sfârșitul citatului din Tayseer al-Kareem al-Rahmaan, p. C10 

Astfel, devine clar că nu există nicio dovadă shar‘i care să sugereze că musulmanul își va aminti, în Ziua Învierii, ceea ce uitase din Coranul cel Sfânt. Am cercetat cărțile de tafseer care citează opinii diferite cu privire la interpretarea versetelor, precum Tafseers ale lui al-Maawardi și Ibn al-Jawzi, dar nu am găsit nicio opinie referitoare la acest verset în afară de cea menționată mai sus. 

În al doilea rând: 

Unul dintre marile hadeeths care vorbesc despre virtutea „însoțitorului Qur’aanului” este hadeethul lui ‘Abdullah ibn ‘Amr, potrivit căruia Profetul (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra lui) a spus: „I se va spune – adică însoțitorului Qur’aanului –: «Recită, așa cum recitai în lume, și urcă, iar rangul tău va fi la ultimul verset pe care îl reciți.»”

Relatat de at-Tirmidhi, 2914. El a spus: Acesta este un hadeeth hasan saheeh. A fost de asemenea clasificat drept saheeh de al-Albaani în Saheeh at-Tirmidhi

Majoritatea învățaților au spus că prin „însoțitorul Qur’aanului” se înțelege cel care îndeplinește două criterii: memorarea și punerea în practică, nu doar memorarea fără a acționa potrivit celor memorate și nici doar recitarea cu precizie fără memorare.                           

În al treilea rând: 

Dovada că trebuie să memorezi pentru a dobândi virtutea menționată în hadeeth se bazează pe următoarele: 

1.

Dacă virtutea ar putea fi dobândită de oricine citește Qur’aanul, atunci nu ar exista o mare diferență între oameni în această privință, deoarece citirea din Mushaf este ceva ce toți pot face și, în majoritatea cazurilor, nimeni nu este mai bun decât altul, cu excepția frumuseții recitării (tajweed); iar această virtute este puțin probabil să fie legată de frumusețea recitării, deoarece hadeethul leagă virtutea de citire și spune că rangul cuiva va crește potrivit „ultimului verset pe care îl reciți”. 

Așadar, nu este legată de precizia în tajweed. 

2.

A-i da numele de qaari’ (cititor sau recitator) celui haafiz (cel care a memorat Qur’aanul) este un lucru bine cunoscut potrivit folosirii acestor cuvinte în vremea Profetului (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra lui) și a Companionilor săi. Qurra’ (recitatorii) erau prezenți la adunările lui ‘Umar și se numărau printre consultanții săi, indiferent dacă erau bărbați de vârstă mijlocie sau tineri, după cum este demonstrat în Saheeh al-Bukaari, 4276 

3.

Mai mult, memorarea Coranul cel Sfânt implică un efort persistent considerabil, pe care nu mulți îl pot depune. Prin urmare, virtutea menționată în hadeeth trebuie să fie legată numai de memorare, nu doar de citirea din Mushaf, mai ales întrucât această memorare este o obligație comunitară (fard kifaayah) asupra ummah, astfel încât cei care memorează Qur’aanul și își asumă această datorie în numele ummah lor merită să primească această mare răsplată. 

În plus, sensul aparent al hadeethului indică și faptul că cel care l-a memorat cu precizie nu este asemenea celui care l-a memorat cu imprecizie. Prin urmare, gradul creșterii în rang va depinde de cât de mult din Qur’aan pot recita pe de rost, iar recitarea celui care l-a memorat cu precizie o va depăși pe cea a celui care l-a memorat cu imprecizie, verset cu verset. Precizia în memorare indică nopți nedormite, efort în timpul zilei și răbdare în strădania de a memora, repetând versetele și cuvintele. Dreptatea impune ca răsplata celui care l-a memorat cu precizie să fie mai mare decât răsplata celui care l-a memorat cu imprecizie, iar Allah le-a promis amândurora al-husna. 

Ibn Hajar al-Haytami (Allah să aibă milă de el) a spus: 

Relatarea menționată se aplică în mod specific celui care îl memorează pe de rost, nu celui care îl citește din Mushaf, deoarece oamenii nu se deosebesc prin simpla citire din carte și nici prin cât de puțin sau cât de mult citesc. Ceea ce diferă între ei este memorarea pe de rost. De aceea, rangurile lor în Paradis vor varia în funcție de nivelul memorării lor. 

Un alt lucru care susține aceasta este faptul că memorarea Qur’aanului pe de rost este o obligație comunitară asupra ummah, în timp ce simpla citire din Mushaf fără memorare nu înseamnă că această datorie este îndeplinită și nu are un rang înalt precum memorarea. Așadar, aceasta – mă refer la memorarea pe de rost – este ceea ce se intenționează prin această relatare, iar acest lucru este clar din formularea relatării. 

Cuvintele îngerilor către el, „Recită și ridică-te”, se referă în mod clar la memorarea sa pe de rost, după cum este evident. 

Sfârșitul citatului din al-Fataawa al-Hadeethiyyah de Ibn Hajar al-Haytami, p. 113 

Al-‘Azeemabaadi (Allah să aibă milă de el) a spus: Se poate înțelege din aceasta că nimeni nu va dobândi această mare răsplată în afară de cel care memorează Qur’aanul și îl recită cu precizie. 

Sfârșitul citatului din ‘Awn al-Ma‘bood, 4/237 

Shaykh al-Albaani (Allah să aibă milă de el) a spus: 

Trebuie observat că prin cuvintele „însoțitorul Qur’aanului” se înțelege cel care îl memorează pe de rost, pe baza cuvintelor Profetului (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra lui): „Oamenii trebuie conduși în rugăciune de cel care cunoaște cel mai mult din Cartea lui Allah”, adică cel care a memorat cel mai mult. Așadar, diferențele de rang în Paradis se bazează pe memorarea din această lume, nu pe recitarea din acea Zi și nici pe recitarea în cantitate mare, așa cum își imaginează unii oameni. Acest lucru arată clar virtutea celui care memorează Qur’aanul, însă cu condiția să îl memoreze de dragul lui Allah בלבד, slăvit și înălțat fie El, și să nu o facă pentru câștig lumesc sau pentru a dobândi avere. Profetul (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra lui) a spus: „Cei mai mulți dintre ipocriții ummah mele vor fi recitatori (ai Qur’aanului).”

Sfârșitul citatului din Silsilah al-Ahaadeeth as-Saheehah, 5/284 

În al patrulea rând:  

În ceea ce privește dovezile care stipulează că trebuie să acționezi potrivit Qur’aanului pentru a dobândi această mare răsplată, acestea sunt de asemenea clare și există un avertisment sever pentru cel care nu acționează potrivit Coranul cel Sfânt. Vedem aceasta în hadeethul lung al lui Samurah ibn Jundub de la Profet (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra lui) despre vise, în care spune: „Cât despre cel al cărui cap era zdrobit cu piatra, el a primit Qur’aanul, apoi l-a abandonat și dormea adesea și pierdea rugăciunea obligatorie.”

Relatat de al-Bukhaari, 1143 

Ibn Battaal a spus: 

„A primit Qur’aanul, apoi l-a abandonat” înseamnă: a încetat să memoreze literele sale și să acționeze potrivit sensurilor sale. Dar dacă a încetat doar să memoreze literele sale și a continuat să acționeze potrivit sensurilor sale, atunci nu este considerat că l-a abandonat. 

Sfârșitul citatului din Sharh Saheeh al-Bukhaari, 3/135 

În ceea ce privește hadeethul menționat, acesta a fost relatat de la Anas ibn Maalik (Allah să fie mulțumit de el), care a spus: Mesagerul lui Allah (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra lui) a spus: 

„Răsplățile ummah mele mi-au fost arătate, chiar și puținul praf pe care un om îl îndepărtează din moschee. Iar păcatele ummah mele mi-au fost arătate și nu am văzut niciun păcat mai mare decât o soorah sau un verset din Qur’aan care i-a fost dat unui om, apoi el l-a uitat. 

Relatat de at-Tirmidhi, 2916 și alții; toți l-au relatat prin ‘Abd al-Hameed ibn ‘Abd al-‘Azeez, de la Ibn Jurayj, de la al-Muttalib ibn ‘Abdullah ibn Hantab, de la Anas ibn Maalik, într-o relatare marfoo‘ (adică atribuită Profetului (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra lui)). 

Dar este un hadeeth da‘eef (slab), potrivit consensului muhadditheen, și are mai multe deficiențe, precum îndoieli cu privire la ‘Abd al-Majeed ibn Abi Dawood, întrucât el este singurul care a relatat acest hadeeth, precum și întreruperi între Ibn Jurayj și al-Muttalib și Anas ibn Maalik. 

At-Tirmidhi (Allah să aibă milă de el) a spus:

 Acesta este un hadeeth ghareeb; îl cunoaștem numai prin acest isnaad; i l-am menționat lui Muhammad ibn Ismaa‘eel, dar el nu îl cunoștea și l-a considerat ciudat. Muhammad a spus: Nu am auzit nicio relatare de la al-Muttalib ibn ‘Abdullah ibn Hantab de la vreunul dintre Companionii Profetului (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra lui), în afară de cuvintele sale: Cel care a fost prezent și a auzit khutbah-ul Profetului (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra lui) mi-a spus…

 El a spus: L-am auzit pe ‘Abdullah ibn ‘Abd ar-Rahmaan – care este ad-Daarimi, autorul al-Musnad – spunând: Nu știm ca al-Muttalib să fi auzit de la vreunul dintre Companionii Profetului (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra lui). ‘Abdullah a spus: ‘Ali ibn al-Madeeni a negat că al-Muttalib ar fi auzit de la Anas. Sfârșitul citatului. 

Ibn ‘Abd al-Barr (Allah să aibă milă de el) a spus: 

Acest hadeeth nu este saheeh și nu poate fi folosit ca dovadă, deoarece este da‘eef (slab).

Sfârșitul citatului din at-Tamheed, 14/136 

Ad-Daaraqutni (Allah să aibă milă de el) a spus: 

Hadeethul nu este dovedit, deoarece Ibn Jurayj nu a auzit nimic de la al-Muttalib. Și s-a spus că el obișnuia să relateze de la Ibn Abi Sabrah și de la alți naratori slabi.

Sfârșitul citatului din al-‘Ilal, 12/171 

An-Nawawi (Allah să aibă milă de el) a spus: 

Există o anumită slăbiciune în isnaadul său.

Sfârșitul citatului din al-Khalaasah, 1/306 

A fost de asemenea clasificat drept da‘eef de Ibn Hajar în Fath al-Baari, 9/70; și de al-Albaani în Da‘eef Abi Dawood – al-Umm, 1/164-167 

Și Allah știe cel mai bine.