Intuiția

În primul rând: 

Kashf (intuiția, pătrunderea, aflarea lucrurilor nevăzute) care i se poate întâmpla unei persoane este de mai multe feluri. Un tip este psihologic, pe care îl au în comun atât musulmanii, cât și necredincioșii. Un alt tip este spiritual, venind prin revelație. Un al treilea tip este satanic, venind prin djinni.                                 

Shaykh al-Islam Ibn Taymiyah a spus: 

Nu negăm faptul că oamenii pot experimenta un anumit tip de kashf, fie când sunt treji, fie în visele lor, când sufletul este mai puțin legat de trup, fie prin practici spirituale, fie altfel. Acesta este kashful psihologic, primul tip de kashf. 

Dar este dovedit atât prin dovezi raționale, cât și prin dovezi shar’i, că djinnii există și că le spun oamenilor lucruri despre cele nevăzute, așa cum se întâmplă în cazul ghicitorilor, al celor posedați și al celor asemenea lor. 

Al doilea tip este cel realizat de forțe exterioare, precum djinnii care le spun ghicitorilor multe lucruri. Acesta este un lucru bine cunoscut, mai ales de cei care l-au experimentat, și am ajuns să cunoaștem aceste lucruri în numeroase ocazii. Acesta este un tip de kashf care nu are nimic de-a face cu primul tip și acesta este al doilea tip de kashf. 

În ceea ce privește al treilea tip, acesta este ceea ce transmit îngerii și este tipul cel mai nobil, după cum indică textele și dovezile raționale. Informațiile despre cele nevăzute pot proveni din surse psihologice, din surse rele, fie satanice, fie nu, sau pot proveni din surse îngerești. 

Al-Safadiyyah, p. 187-189 

Ibn al-Qayyim a spus: 

Kashful parțial este un lucru pe care îl pot avea în comun credincioșii și necredincioșii, cei evlavioși și cei imorali, precum cunoașterea a ceea ce se află în casa unei persoane sau în mâna ei ori sub veșmântul ei, sau dacă soția ei este însărcinată cu un băiat sau cu o fată după ce sexul a fost determinat, ori lucruri care nu pot fi văzute, precum cele care se petrec departe, și așa mai departe. Acesta poate proveni uneori de la Shaytaan și alteori de la sinele persoanei, de aceea li se poate întâmpla necredincioșilor, precum creștinilor și celor care se închină focului sau crucii. Ibn Sayyaad i-a spus, prin kashf, Profetului (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) ceea ce ascundea pentru el. Mesagerul lui Allah (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) i-a spus: „Ești dintre frații ghicitorilor.” I-a spus că kashful său era asemenea kashfului ghicitorilor. În mod similar, mincinosul Musaylimah, deși era un necredincios de cel mai rău soi, le putea spune tovarășilor săi ce făcuse unul dintre ei în casa sa și ce îi spusese soției sale, deoarece shaytaanul său îi spunea acestea pentru ca el să-i inducă în eroare pe oameni. Același lucru era valabil și în cazul lui al-Aswad al-‘Anasi și al-Haarith al-Mutanabbi al-Dimashqi, care au apărut în timpul lui ‘Abd al-Malik ibn Marwaan, precum și în cazul altora asemenea lor, al căror număr este cunoscut numai de Allah. Noi înșine și alții am văzut un grup dintre ei, iar oamenii au fost martori la kashful călugărilor care se închină crucii, după cum este bine cunoscut. 

Kashful spiritual de acest tip este asemenea kashfului lui Abu Bakr, când i-a spus lui ‘Aa’ishah că soția sa era însărcinată cu o fată, și kashfului lui ‘Umar (Allah să fie mulțumit de el), când a spus: „O, Saariyah, muntele!” – adică, rămâi aproape de munte. Există multe astfel de cazuri printre apropiații (awliya’) lui Allah. 

Madaarij al-Saalikeen, 3/227, 228 

În al doilea rând: 

Ceea ce i s-a întâmplat lui ‘Umar ibn al-Khattaab (Allah să fie mulțumit de el) este saheeh și bine dovedit. Naafi’ a spus că ‘Umar a trimis un detașament militar și a numit un bărbat pe nume Saariyah să-l conducă. În timp ce ‘Umar ținea khutba într-o vineri, a spus: „O, Saariyah, muntele! O, Saariyah, muntele!” Și au aflat că Saariyah se îndreptase spre munte chiar în acel moment, în ziua de vineri, deși între ei era distanța unei călătorii de o lună. 

Narat de Ahmad în Fadaa’il al-Sahaabah, 1/269; clasificat drept saheeh de al-Albaani în al-Silsilah al-Saheehah, 1110 

Aceasta a fost o minune (karaamah) acordată lui ‘Umar (Allah să fie mulțumit de el); fie s-a întâmplat prin inspirație, iar vocea lui a ajuns la Saariyah – aceasta fiind opinia lui Ibn al-Qayyim –, fie s-a întâmplat prin kashf psihologic, iar vocea lui a ajuns la Saariyah – ceea ce vom vedea mai jos în cuvintele lui Shaykh al-Albaani. În ambele cazuri, a fost fără îndoială o minune (karaamah). 

În al treilea rând: 

În ceea ce privește ceea ce li se întâmplă sufiților, nu este kashf spiritual, ci fie este kashf psihologic, lucru pe care îl au în comun cu necredincioșii, fie este de origine satanică, ceea ce se întâmplă de obicei. 

Kashful spiritual li se întâmplă numai apropiaților (awliya’) lui Allah care instituie sharee’ah și o venerează. Se știe că sufiții nu fac aceasta. Ceea ce i s-a întâmplat lui ‘Umar, deși este corect să fie descris drept kashf, a fost kashf spiritual. 

Shaykh al-Albaani (Allah să aibă milă de el) a spus: 

Nu poate exista nicio îndoială că chemarea menționată a fost o inspirație de la Allah către ‘Umar. Aceasta nu este ceva neobișnuit, deoarece el era „muhaddath” (inspirat), după cum a fost relatat de la Profet (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa), dar aceasta nu înseamnă că lui ‘Umar i-a fost arătată situația armatei sau că i-a văzut cu propriii ochi. Folosirea acestui fapt drept dovadă de către unii sufiți pentru afirmațiile lor despre awliya’ („sfinți”) care au kashf și pot vedea ce se află în inimile oamenilor este o falsitate absolută. Cum ar putea fi altfel, când aceasta este una dintre însușirile unice ale Domnului lumilor, Care singur are cunoașterea celor nevăzute și vede ce se află în inimile oamenilor? 

Mă întreb: cum pot face o astfel de afirmație falsă când Allah spune în Cartea Sa (interpretarea sensului): 

„(El singur este) Atotcunoscătorul Nevăzutului (Ghayb) și El nu dezvăluie nimănui Nevăzutul Său.

În afară de un Mesager (dintre oameni) pe care El l-a ales”

[al-Jinn 72:26-27]? 

Cred ei că acei awliya’ sunt Mesageri ai lui Allah, astfel încât să se poată spune despre ei că pot cunoaște cele nevăzute atât cât le spune Allah?! Slavă Ție (O, Allah)! Aceasta este o mare minciună (cf. al-Noor 24:16). 

Această poveste este saheeh și dovedită. A fost o minune (karaamah) prin care Allah l-a onorat pe ‘Umar și prin care armata musulmană a fost salvată de capturare sau nimicire. Dar aceasta nu înseamnă că el avea cunoașterea celor nevăzute, așa cum pretind sufiții. Mai degrabă, a fost un fel de inspirație, în sensul definit de sharee’ah, sau un fel de telepatie, care nu este infailibilă. Poate fi corectă, ca în acest incident, sau se poate dovedi greșită, așa cum se întâmplă de obicei oamenilor. Prin urmare, fiecare apropiat al lui Allah (wali) trebuie să adere la sharee’ah în tot ceea ce face sau spune, ca nu cumva să facă ceva contrar sharee’ah și astfel să piardă statutul de apropiat al lui Allah, pe care Allah l-a descris în termeni cuprinși atunci când a spus (interpretarea sensului): 

„Fără îndoială! Cu adevărat, apropiații lui Allah nu vor avea parte de nicio teamă și nu vor fi triști.

Cei care au crezut și s-au temut mult de Allah (abținându-se de la fapte rele și păcate și săvârșind fapte bune)”

[Yoonus 10:63]

Și poetul a spus: 

„Dacă vezi un om zburând prin aer sau mergând pe apă, dar el nu respectă limitele sharee’ah,

atunci trebuie să-ți dai seama că aceasta este o ispită care îl duce în rătăcire și că el este un om al bid’ah.” 

Al-Silsilah al-Saheehah, 3/102-104 

Iar Allah știe cel mai bine.