Înțelepciunea din spatele faptului că Allah rânduiește păcatul pentru robul Său credincios

Acestea sunt cuvintele lui Ibn al-Qayyim din cartea sa Tareeq al-Hijratayn, în care vorbește despre înțelepciunea lui Allah de a lăsa o persoană să comită păcatul, de a-i permite să facă acest lucru și de a-i pregăti toate mijloacele care duc la aceasta. Dacă ar fi voit, El l-ar fi putut proteja și l-ar fi putut împiedica să facă acest lucru, însă l-a lăsat să facă aceasta din motive mărețe și înțelepte, pe care nimeni nu le cunoaște în întregime în afară de Allah. Printre aceste motive, el a menționat: „El îl face să-și uite propriile acte de ascultare și îl face să se concentreze asupra păcatului său, astfel încât acesta continuă să-i preocupe mintea. Căci atunci când Allah dorește binele unei persoane, El îi face nevăzute faptele bune și o abate de la a le menționa, și o distrage făcând-o să se concentreze asupra păcatului său, astfel încât să se gândească mereu la el, până când intră în Paradis. Astfel, ea nu se gândește la faptele sale care au fost deja acceptate și nu le menționează. 

Unul dintre salaf (generația timpurie) a spus: O persoană poate comite un păcat și poate intra în Paradis din cauza lui sau poate face o faptă bună și poate intra în Iad din cauza ei. Ei au întrebat: Cum este aceasta posibil? El a spus: Comite un păcat, apoi continuă să se gândească la el, iar când și-l amintește, se căiește, îi pare rău, Îl imploră pe Allah, se grăbește să-l șteargă și se simte zdrobită și smerită înaintea Domnului său, iar aceasta îndepărtează de la ea admirația de sine și mândria. Sau poate face o faptă bună, apoi continuă să se gândească la ea, să vorbească despre ea, să se mândrească cu ea și să se simtă trufașă din cauza ei, până când intră în Iad.”

Citat încheiat din Tareeq al-Hijratayn, p. 169-172 

Înțelesul este că, prin înțelepciunea Sa, Allah, preaslăvit fie El, poate rândui păcatul pentru robul Său și îl poate lăsa să comită un păcat – chiar dacă urăște păcatul și actul comiterii lui, îl interzice și avertizează cu privire la pedeapsa pentru el – pentru ca persoana să uite de faptele sale bune și de actele sale de ascultare față de Allah; astfel, Domnul său o protejează de admirația de sine, de fățărnicie și de aroganță. Apoi El îi ocupă mintea făcând-o să se concentreze asupra păcatului său și asupra situației rele în care se află, deoarece Domnul său a văzut-o acolo unde i-a interzis să fie și, astfel, s-a expus mâniei și pedepsei lui Allah. A fost alarmată din cauza acestei situații în care s-a trezit, astfel că a fost cuprinsă de frica răzbunării și a pedepsei Sale, ceea ce o împiedică să cadă din nou în păcat și o încurajează să-I dea ascultare Domnului său și să se rușineze înaintea Lui. Iar aceasta continuă, ea simțindu-se temătoare și neliniștită, până când Allah o face să intre în Paradis prin mila Sa. 

Allah, preaslăvit fie El, nu o face să intre în Paradis prin păcatul pe care l-a comis; mai degrabă, o face să intre în Paradis prin mila Sa, ca răsplată pentru teama (de Allah) și îngrijorarea (cu privire la pedeapsă) care au rezultat din comiterea acelui păcat. 

Abu Na‘eem a relatat în al-Hilyah (6/98), de la Shaddaad ibn Aws, că Mesagerul lui Allah (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) a spus: „Allah, preaslăvit și înălțat fie El, a spus: «Pe Gloria Mea, nu-l voi face pe robul Meu să se simtă în siguranță în două situații și nici să se teamă în două situații. Dacă se simte în siguranță în această lume, îl voi face să se teamă în Ziua în care îi voi aduna pe robii Mei. Iar dacă se teme de Mine în această lume, îl voi face să se simtă în siguranță în Ziua în care îi voi aduna pe robii Mei».”

Clasificat drept hasan de al-Albaani în as-Saheehah, 742 

Ideea este că Allah poate rândui ca o persoană să comită un păcat datorită binelui pe care îl dorește pentru ea sub forma căinței, a fricii (de Allah), a întoarcerii la El, a smeririi și a renunțării la admirația de sine, apoi a întoarcerii către Allah, așa cum s-a întâmplat în cazul lui ‘Umar ibn ‘Abd al-‘Azeez (Allah să aibă milă de el). Când era guvernatorul Medinei, i-a aplicat lui Khubayb ibn ‘Abdillah ibn az-Zubayr cincizeci de lovituri de bici și a turnat apă peste el într-o zi de iarnă foarte rece, ceea ce a dus la moartea lui. Apoi a regretat profund acest lucru, iar acesta a continuat să-l afecteze pentru tot restul vieții sale. Acel păcat a avut drept rezultat smerirea lui, frica de Allah, regretul său, considerarea păcatului ca fiind grav și considerarea ca puțin a binelui pe care l-a făcut, ceea ce l-a condus la statutul înalt pe care l-a dobândit ulterior. 

Ibn Katheer (Allah să aibă milă de el) a spus:

‘Umar ibn ‘Abd al-‘Azeez i-a aplicat lui Khubayb ibn ‘Abdillah ibn az-Zubayr cincizeci de lovituri de bici la ordinul lui al-Waleed și a turnat apă rece peste capul lui într-o zi rece de iarnă, apoi l-a pus să stea la ușa moscheii în acea zi, după care acesta a murit (Allah să aibă milă de el). După moartea lui Khubayb, ‘Umar ibn ‘Abd al-‘Azeez a fost foarte temător și nu s-a simțit în siguranță. Dacă i se dădea vreo veste bună cu privire la Viața de Apoi, el spunea: Cum aș putea dobândi aceasta când Khubayb stă în calea mea? 

Potrivit unei alte relatări, el obișnuia să spună: Aceasta dacă Khubayb nu stă în cale, apoi plângea precum o femeie care și-a pierdut copilul. 

Dacă cineva îl lăuda, el spunea: Cât de rău este ceea ce i-am făcut lui Khubayb! Dacă sunt salvat de acel păcat, atunci voi fi bine. 

A rămas guvernatorul Medinei până când l-a biciuit pe Khubayb, iar acesta a murit ca urmare a acestui fapt, apoi a demisionat și s-a cufundat în durere și teamă din acel moment, și a început să se străduiască din greu în adorare și plâns. Aceasta (lovirea lui Khubayb) a fost o greșeală din partea lui, însă datorită ei a dobândit mult bine, și anume adorarea sa, plânsul, durerea, frica, bunătatea, dreptatea, caritatea, evlavia, eliberarea sclavilor și altele asemenea. Citat încheiat. 

Al-Bidaayah wa’n-Nihaayah, 9/87 

Și Allah știe cel mai bine.