Îndrumări cu privire la tipul de interpretare greșită care nu constituie kufr din partea celui care urmează acea interpretare și câteva alte comentarii cu privire la această chestiune

Această chestiune este foarte importantă și o vom discuta în următoarele puncte: 

-1-

Nu există nicio diferență între a scuza o persoană pentru formarea unei idei greșite pe baza unei interpretări greșite și a o scuza pentru ignoranța sa cu privire la religie; de fapt, cel care își întemeiază ideea greșită pe o interpretare greșită merită mai mult să fie scuzat decât cel ignorant, deoarece nu este ignorant cu privire la ceea ce trebuie să creadă; mai degrabă, el crede că acel lucru (orice ar crede) este adevărat, citează dovezi pentru el și îl apără. Nu contează dacă chestiunea în cauză, pentru care cel care își întemeiază ideea pe o interpretare greșită, este o chestiune practică sau teoretică. 

Shaykh al-Islam Ibn Taymiyah (Allah să aibă milă de el) a spus: Cel care își întemeiază ideea pe o interpretare greșită, dacă intenția sa este de a-l urma pe Mesager (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa), nu trebuie considerat necredincios sau răufăcător dacă a încercat să înțeleagă chestiunea, dar a greșit. Acest lucru este bine stabilit printre oameni cu privire la chestiunile practice. În ceea ce privește chestiunile de credință, mulți oameni îl consideră necredincios pe cel care are idei greșite cu privire la acestea, dar această opinie nu este cunoscută de la niciunul dintre Sahaabah, nici de la cei care i-au urmat cu adevărat și nici de la vreunul dintre marii savanți ai musulmanilor. Mai degrabă, aceasta a fost inițial una dintre opiniile inovatorilor.

Citat încheiat din Minhaaj as-Sunnah (5/239) 

-2-

Aceasta nu înseamnă că ei nu merită pedeapsa hadd, așa cum Qudaamah ibn Maz‘oon a primit pedeapsa hadd cu privire la opinia sa, care se baza pe o interpretare greșită referitoare la consumul de alcool – și nu înseamnă că ei nu merită pedeapsă și blam sau chiar că ideile lor nu merită să fie descrise drept rătăcire sau necredință, după cum vom vedea în detaliu mai jos. De fapt, chestiunea poate ajunge până la lupta împotriva lor, deoarece scopul este de a-i îndepărta pe oameni de această inovație și de a proteja religia Islamului. 

Shaykh al-Islam Ibn Taymiyah (Allah să aibă milă de el) a spus: Ceea ce am menționat – cu privire la musulmanul care abandonează o îndatorire obligatorie sau săvârșește o faptă interzisă pe baza unei interpretări greșite și a unor concluzii eronate sau ca urmare a urmării opiniei altora – este clar pentru mine. O astfel de persoană se află, în ceea ce privește opinia sa, într-o poziție mai bună decât necredinciosul care își întemeiază necredința pe o interpretare greșită și pe idei eronate. Dar aceasta nu exclude lupta împotriva celui care încalcă limitele (împotriva musulmanilor) și susține opinii bazate pe interpretări greșite sau biciuirea celui care consumă alcool și crede că este permis pe baza unei interpretări greșite și lucruri similare, deoarece interpretarea greșită nu înlătură pedeapsa în această lume în toate cazurile, întrucât scopul pedepsei este să înlăture răul care poate fi cauzat de fapta celui care încalcă limitele. 

Citat încheiat din Majmoo‘ al-Fataawa (22/14) 

Și a spus (Allah să aibă milă de el): 

În ceea ce privește pe cel care afișează în mod deschis ceva ce poate fi dăunător (dintre fapte sau credințe), răul său trebuie înlăturat chiar dacă aceasta se face prin pedepsirea lui, indiferent dacă este un musulman răufăcător sau păcătos, ori un om cu un caracter bun care a încercat să înțeleagă chestiunea, dar a greșit, ba chiar dacă este un om drept sau un savant, indiferent dacă avem putere asupra lui sau nu (tot trebuie să încercăm să înlăturăm acest rău)… În mod similar, oricine promovează bid‘ah care poate dăuna oamenilor în ceea ce privește bunăstarea lor religioasă trebuie pedepsit, chiar dacă poate fi scuzat pentru că a încercat să înțeleagă chestiunea (dar a greșit) sau pentru că a urmat opinia altcuiva. 

Citat încheiat din Majmoo‘ al-Fataawa (10/375) 

-3-

Nu orice interpretare alternativă este justificabilă sau scuzabilă potrivit sharee‘ah. Nicio interpretare alternativă nu este acceptabilă cu privire la mărturia dublă de credință, Unicitatea lui Allah, Preaînălțatul, afirmarea mesajului Profetului (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa), învierea, Paradisul sau Iadul. Numirea acestui lucru drept interpretare alternativă din primul rând nu este acceptabilă; mai degrabă, aceasta este o abordare baatini și eretică ce conduce la anularea religiei. 

Abu Haamid al-Ghazaali (Allah să aibă milă de el) a spus: Este necesar să indicăm un alt principiu, și anume că, dacă o persoană susține o opinie contrară unui text mutawaatir și pretinde că aceasta este doar o interpretare alternativă, dar opinia sa bazată pe o interpretare greșită este foarte îndepărtată de sensul lingvistic și nu este deloc apropiată, ci este foarte forțată, aceasta echivalează cu kufr, iar cel care susține această opinie este un mincinos, chiar dacă pretinde că își întemeiază opinia pe propria interpretare. Un exemplu este ceea ce am citit în cuvintele unora dintre Baatiniți, că Allah, Preaînălțatul, este Unul în sensul că acordă și creează unicitatea, că El este Atotștiutor în sensul că le acordă altora cunoaștere și o creează și că El există în sensul că îi aduce pe alții în existență. În ceea ce privește faptul că El este Unul în Sine, că există sau că este Atotștiutor în sensul că aceasta este însușirea Sa proprie, aceasta nu este corectă potrivit opiniei lor. Acesta este kufr evident, deoarece interpretarea unicității ca fiind crearea unicității nu poate fi în niciun caz o interpretare alternativă, nu are nicio bază în limba arabă și nu este deloc posibil să fie interpretată astfel. Toate acestea sunt exemple de cuvinte ale necredinței descrise drept interpretări alternative.

Citat încheiat din Faysal at-Tafriqah (p. 66, 67). 

Ibn al-Wazeer (Allah să aibă milă de el) a spus: În mod similar, nu există nicio diferență de opinie cu privire la kufr-ul celui care respinge ceea ce este cunoscut și stabilit de toți și încearcă să ascundă acest lucru sub pretextul propriei interpretări cu privire la ceva ce nu poate fi interpretat în niciun alt fel decât potrivit sensului său aparent, precum ereticii în interpretarea lor a tuturor numelor divine și chiar a întregului Qur’an și a tuturor hotărârilor Islamului și a chestiunilor din Viața de Apoi, precum învierea, Paradisul și Iadul.

Citat încheiat din Eethaar al-Haqq ‘ala al-Khalq (p. 377) 

-4-

Tipul de interpretare care poate fi valid este cel care nu conduce la subminarea religiei Islamului, este acceptabil din punct de vedere lingvistic potrivit regulilor limbii arabe, iar cel care susține această opinie intenționează sincer să caute adevărul în conformitate cu principiile cunoașterii. Astfel de oameni au o scuză validă dacă interpretarea lor se dovedește a fi greșită. Aceasta este chiar scuza pe care savanții au menționat-o cu privire la motivele pentru care savanții pot avea opinii diferite asupra chestiunilor practice. 

Shaykh al-Islam (Allah să aibă milă de el) a spus: Așa trebuie să analizăm afirmațiile oamenilor în cazurile în care cel care susține o astfel de opinie devine necredincios. Este posibil ca textele care l-ar fi putut ajuta pe un om să ajungă la concluzia corectă să nu fi ajuns la un savant; sau poate că acesta avea cunoștință de ele, dar nu i s-a dovedit că sunt autentice; ori nu a fost capabil să le înțeleagă; sau poate că a dezvoltat o neînțelegere din cauza căreia Allah îl poate scuza. Oricine dintre credincioși se străduiește din răsputeri să caute adevărul, dar ajunge apoi la o concluzie greșită, Allah îi va ierta greșeala, indiferent care ar fi aceasta, fie că are legată de chestiuni teoretice, fie de chestiuni practice. Aceasta este opinia Companionilor Profetului (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) și a majorității marilor savanți ai Islamului.

Citat încheiat din Majmoo‘ al-Fataawa (23/346). 

Al-Haafiz Ibn Hajar (Allah să aibă milă de el) a spus: Savanții au spus: Oricine ajunge la o concluzie greșită, dar poate fi scuzat pentru interpretarea sa greșită, nu este păcătos, cu condiția ca interpretarea sa să poată fi validă din punct de vedere lingvistic și să aibă o anumită măsură de cunoaștere.

Citat încheiat din Fath al-Baari (12/304) 

-5-

Există un hadith saheeh care indică faptul că, dacă o persoană are o opinie greșită în ‘aqeedah (credințe), bazată pe o interpretare greșită, iar această interpretare greșită nu va conduce la golirea religiei de sens, atunci nu este necredincioasă. Acesta este hadith-ul în care Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) a spus: „Evreii s-au împărțit în șaptezeci și una de secte, dintre care una va fi în Paradis și șaptezeci în Iad. Creștinii s-au împărțit în șaptezeci și două de secte, dintre care șaptezeci și una vor fi în Iad și una în Paradis.  Ummah mea se va împărți în șaptezeci și trei de secte, dintre care una va fi în Paradis și șaptezeci și două în Iad.” S-a spus: O, Mesager al lui Allah, cine sunt acestea? El a spus: „Jamaa‘ah (majoritatea musulmanilor).” Relatat de Ibn Maajah (3992); clasat drept saheeh de al-Albaani. 

Abu Sulaymaan al-Khattaabi (Allah să aibă milă de el) a spus:  Cuvintele „Ummah mea se va împărți în șaptezeci și trei de secte” indică faptul că toate aceste secte nu se află în afara limitelor Islamului, deoarece Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) le-a descris pe toate ca făcând parte din ummah a sa. Acest lucru indică faptul că cel care susține o opinie bazată pe o anumită interpretare nu depășește limitele Islamului, chiar dacă greșește în interpretarea sa.

Citat încheiat din Ma‘aalim as-Sunan de al-Khattaabi (4/295). Vezi de asemenea: as-Sunan al-Kubra de al-Bayhaqi (10/208) 

Ibn Taymiyah (Allah să aibă milă de el) a spus: Același lucru se aplică tuturor celor șaptezeci și două de secte: oricine dintre ele este fățarnic este în sine necredincios, iar cel care nu este fățarnic – ci crede în Allah și în Mesagerul Său în sine – nu este în sine necredincios, chiar dacă greșește în unele opinii bazate pe interpretare greșită, indiferent cât de gravă este greșeala sa. 

Oricine spune că fiecare dintre cele șaptezeci și două de secte sunt necredincioase, a căror kufr le scoate din Islam, s-a opus Qur’anului și Sunnah, consensului Sahaabah (Allah să fie mulțumit de ei) și chiar consensului celor patru imami și al altora. Nu există niciunul dintre ei care să fi considerat vreodată toate cele șaptezeci și două de secte drept necredincioase; mai degrabă, acele secte se pot considera reciproc necredincioase din cauza opiniilor și credințelor lor.

Citat încheiat din Majmoo‘ al-Fataawa (7/218, 219) 

-6-

Acei savanți care au hotărât că unii dintre cei care urmează inovația – care nu constituie necredință – sunt necredincioși se refereau la kufr de un grad mai mic decât cel care îl scoate pe om din Islam. 

Imam al-Bayhaqi (Allah să aibă milă de el) a spus: Ceea ce am relatat de la ash-Shaafa‘i și de la alți imami cu privire la considerarea acestor inovatori drept necredincioși se referă doar la forme mai mici de kufr.

Citat încheiat din Sunan al-Bayhaqi al-Kubra (10/207). 

Imam al-Baghawi (Allah să aibă milă de el) a spus: ash-Shaafa‘i a considerat permisă acceptarea mărturiei inovatorilor și rugăciunea în spatele lor, fără restricții, chiar dacă a considerat acest lucru makrooh. Această opinie a sa indică faptul că, dacă îi descrie pe unii dintre ei drept necredincioși cu vreo ocazie, ceea ce a intenționat prin aceasta a fost kufr mai mic, asemenea versetului în care Allah, Preaînălțatul, spune (interpretarea sensului): „Iar cei care nu judecă după ceea ce a revelat Allah, aceia sunt Kafiroon (adică necredincioși – de un grad mai mic, deoarece nu acționează potrivit Legilor lui Allah)” [al-Maa’idah 5:44].

Citat încheiat din Sharh as-Sunnah (1/228) 

Este posibil ca Imam ash-Shaafa‘i să fi folosit cuvântul kufr ca mijloc de avertizare împotriva acelei credințe. 

Shaykh al-Islam Ibn Taymiyah (Allah să aibă milă de el) a spus:

Se poate relata de la unul dintre ei că l-a considerat necredincios pe cel care susținea o anumită opinie, dar ceea ce a intenționat a fost că acea opinie constituia kufr, pentru a avertiza împotriva ei; aceasta nu înseamnă neapărat că, dacă o opinie constituie kufr, orice persoană care susține acea opinie ca urmare a ignoranței sau a interpretării greșite a unui text trebuie considerată necredincioasă. A afirma kufr în cazul unei persoane anume este asemenea confirmării faptului că ea merită pedeapsă în Viața de Apoi – iar în această privință există condiții și impedimente specifice.

Citat încheiat din Minhaaj as-Sunnah an-Nabawiyyah (5/240) 

-7-

În ceea ce privește diferența de opinie dintre marii savanți cu privire la oamenii bid‘ah care cred într-o idee ce constituie kufr și dacă aceștia sunt sau nu necredincioși, aceasta se bazează pe diferența dintre a considera opinia ca reprezentând kufr și a considera o anumită persoană necredincioasă. Ei pot hotărî că o anumită credință constituie kufr în sine, dar nu aplică hotărârea kufr-ului unei anumite persoane care crede în acea opinie decât dacă sunt îndeplinite condițiile și lipsesc impedimentele. 

Shaykh al-Islam Ibn Taymiyah (Allah să aibă milă de el) a spus:

Dar ceea ce încercăm să spunem aici este că opiniile marilor savanți cu privire la takfeer (considerarea cuiva drept necredincios) se bazează pe diferențierea dintre idee și persoana care susține acea opinie. Prin urmare, uni dintre ei au relatat că a existat o dispută cu privire la această chestiune, dar acești oameni nu au înțeles corect ceea ce au spus. Unii au relatat două relatări de la Ahmad cu privire la chestiunea considerării în toate cazurile a oamenilor bid‘ah drept necredincioși, până într-acolo încât pare să fi existat un conflict între aceste relatări cu privire la faptul dacă Murji’ah și Shi‘ah care îi acordă întâietate lui ‘Ali trebuie considerați necredincioși. Poate că acest grup (care a relatat cele două relatări) a crezut că ei trebuie considerați necredincioși care vor rămâne veșnic în Iad, dar aceasta nu este opinia lui Ahmad și nici a vreunuia dintre ceilalți mari savanți ai Islamului. Mai degrabă, este cert că el nu i-a considerat necredincioși pe Murji’ah care spun că credința constă în cuvinte rostite și nu este legată de fapte și nu i-a considerat necredincioși pe cei care i-au acordat întâietate lui ‘Ali în fața lui ‘Uthmaan. Mai degrabă, afirmațiile sale indică în mod clar că trebuie să ne abținem de la a-i considera necredincioși pe Khaariji, Qadariți și alții; și i-a considerat necredincioși doar pe Jahamiții care au negat numele și însușirile lui Allah, deoarece opiniile lor sunt în mod clar și evident contrare celor aduse de Mesager (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa), iar realitatea opiniei lor este că ea conduce la negarea Creatorului. El s-a ocupat de ei și a cunoscut realitatea lor și faptul că opiniile lor se reduceau la negarea Creatorului. În plus, considerarea Jahamiților drept necredincioși era un lucru bine stabilit și relatat de la generațiile timpurii și de la marii savanți, dar el nu i-a considerat necredincioși pe anumite persoane dintre ei, deoarece cel care promovează o opinie este mai rău decât cel care doar o susține, inovatorul care îl persecută pe cel care nu este de acord cu el este mai rău decât cel care doar îndeamnă la ea, iar cel care îl descrie drept necredincios pe oricine nu este de acord cu el este mai rău decât cel care doar îl persecută. Mai mult, cei care dețineau autoritatea (în vremea lui Ahmad) susțineau opinii jahamite, precum faptul că Qur’anul era creat și că Allah nu va fi văzut în Viața de Apoi și altele asemenea, îi chemau pe oameni la acestea și îi supuneau la încercări și îi pedepseau dacă nu erau de acord cu ei și îi considerau necredincioși pe toți cei care nu erau de acord cu ei, până într-acolo încât, dacă arestau pe cineva, nu îi dădeau drumul până când acesta nu accepta opinia jhamită că Qur’anul era creat și altele asemenea. Nu numeau pe nimeni într-o funcție de autoritate și nu acordau nimănui o alocație din bayt al-maal decât dacă susținea acele opinii. Și totuși, Imam Ahmad (Allah să aibă milă de el) se ruga pentru mila lor și cerea iertare pentru ei, deoarece știa că nu le era clar că Îl neagă pe Mesager (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) și resping ceea ce el adusese; mai degrabă, ei își întemeiau opiniile pe interpretarea unui text, dar greșiseră și îi urmaseră pe cei care îi învățaseră aceasta. 

În mod similar, când Hafs al-Fard a spus că Qur’anul era creat,  ash-Shaafa‘i i-a spus: L-ai renegat pe Allah Cel Atotputernic, și i-a explicat că această opinie constituia kufr. Dar nu a hotărât că Hafs devenise apostat doar pentru că susținea acea opinie, deoarece dovada nu fusese încă stabilită împotriva lui într-un asemenea mod încât să poată fi considerat necredincios dacă o respingea. Dacă ash-Shaafa‘i ar fi crezut că era apostat, ar fi încercat să obțină execuția sa. Și a afirmat clar în cărțile sale că mărturia celor care urmează bid‘ah poate fi acceptată și că rugăciunile pot fi făcute în spatele lor.

Citat încheiat din Majmoo‘ al-Fataawa (23/348, 349) 

-8-

În ceea ce privește în mod special opiniile Ash‘ariților, nu există nicio îndoială că au unele idei greșite în credințele lor, contrare credințelor generațiilor timpurii, și au personalități importante printre savanții la care se referă și pe care îi urmează, dar nu toți se află la același nivel în ceea ce privește credințele; mai degrabă, există diferite școli de gândire printre ei. Cei mai apropiați dintre ei de cele mai bune trei generații sunt cei mai apropiați de adevăr. Aplicând la Ash‘ariți argumentul menționat mai sus (despre diferențierea dintre idei și persoane), putem înțelege că oricare dintre savanții care au considerat că unele dintre afirmațiile lor constituie kufr se referea doar la elementele de kufr din opiniile lor și nu înseamnă că a hotărât că ei înșiși, ca persoane, au devenit necredincioși din această cauză sau că a intenționat că oricine susține această opinie este necredincios. El se referea la un fel de kufr mai mic. Acest grup nu este una dintre sectele care se află în afara limitelor Islamului, iar membrii săi nu sunt necredincioși. Mai degrabă, ei trebuie scuzați, deoarece își întemeiază ideile pe o anumită interpretare greșită cu privire la chestiunile și credințele pe care le-au discutat. 

Shaykh al-‘Uthaymeen (Allah să aibă milă de el) a spus: Nu cunosc pe nimeni care să îi considere pe Ash‘ariți necredincioși.

Citat încheiat din Thamaraat at-Tadween (nr. 9) de Dr Ahmad ibn ‘Abd ar-Rahmaan al-Qaadi 

-9-

Putem rezuma hotărârea shar‘i cu privire la grupurile inovatoare citând ceea ce Shaykh ‘Abd ar-Rahmaan as-Sa‘di (Allah să aibă milă de el) a spus într-un comentariu clar și savant:

Oricine neagă ceea ce a adus Mesagerul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) sau neagă o parte din aceasta, fără să își întemeieze aceasta pe o interpretare greșită a unui text de către oamenii bid‘ah, este necredincios, deoarece L-a renegat pe Allah și pe Mesagerul Său și este prea trufaș și încăpățânat pentru a accepta adevărul. 

(a) În ceea ce privește inovatorul dintre Jahamiți, Qadariți, Khaariji, Raafidi și cei asemenea lor, dacă știe că inovația sa este contrară Qur’anului și Sunnah, dar persistă în ea și o susține, atunci este necredincios în Allah Cel Atotputernic și se opune lui Allah și Mesagerului Său după ce îndrumarea adevărată i-a devenit clară.

(b) Dacă o persoană dintre inovatori crede în Allah și în Mesagerul Său atât în exterior, cât și în interior, Îl venerează pe Allah și pe Mesagerul Său și aderă la ceea ce a adus Mesagerul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa), dar dezvoltă o idee sau o practică ce contravine adevărului, greșește în unele dintre concluziile sale și greșește în unele dintre interpretările sale, fără să nege sau să respingă îndrumarea care îi este clară, atunci nu este necredincios, ci este un răufăcător și un inovator sau un inovator rătăcit, ori poate fi iertat deoarece chestiunea a fost prea subtilă pentru el și a depus efort pentru a afla ce era corect, dar nu a reușit.

Prin urmare, Khaariji, Mu‘tazilah, Qadariții și alți adepți ai bid‘ah sunt considerați ca aparținând unor categorii diferite: 

(a) Unii dintre ei sunt fără îndoială necredincioși, precum Jahamiții extremiști care au negat numele și însușirile divine, deși și-au dat seama că inovația lor era contrară celor aduse de Mesager (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa). Astfel de oameni L-au renegat în mod conștient pe Mesager.

(b) Unii dintre ei sunt inovatori rătăciți și răufăcători, precum Khaariji care și-au întemeiat opiniile greșite pe interpretare greșită și Mu‘tazilah care nu îl neagă pe Mesager, dar s-au rătăcit din cauza inovației lor și au crezut că ceea ce urmau era adevărul. Prin urmare, Sahaabah (Allah să fie mulțumit de ei) au fost unanim de acord că Khaariji erau inovatori și răzvrătiți, după cum s-a relatat în hadith-urile saheeh care vorbesc despre ei. Dar au fost, de asemenea, unanim de acord că nu se aflau în afara limitelor Islamului, chiar dacă au considerat permisă vărsarea sângelui musulmanilor, au negat că mijlocirea poate fi acordată celor care săvârșesc păcate majore și au negat multe alte principii fundamentale ale religiei. Dar, deoarece și-au întemeiat opiniile pe interpretarea greșită a unui text, nu pot fi considerați necredincioși.

(c) Unii dintre inovatori au susținut idei mai puțin grave decât aceasta, precum mulți dintre Qadariți și Kilaabi și Ash‘ariți. Acești oameni sunt inovatori rătăciți cu privire la unele chestiuni fundamentale, în care au dezvoltat opinii contrare Qur’anului și Sunnah. Acest lucru este bine cunoscut și bine stabilit. Inovația lor are niveluri diferite, în funcție de cât de departe sau de aproape sunt de adevăr, în funcție de încălcările lor împotriva adepților adevărului, etichetându-i drept necredincioși, răufăcători sau inovatori, și în funcție de capacitatea lor de a ajunge la concluzia corectă și de eforturile lor în acest sens sau de lipsa lor. O discutare detaliată a acestei chestiuni ar dura prea mult.

Citat încheiat din Tawdeeh al-Kaafiyah ash-Shaafiyah (156-158) 

Sperăm că ceea ce am menționat mai sus a clarificat chestiunea pentru dumneavoastră. Îi cerem lui Allah să ne ajute pe noi și pe dumneavoastră să dobândim cunoaștere folositoare și să săvârșim fapte drepte. 

Și Allah știe cel mai bine.