Îndoieli cu privire la ceea ce spune Coranul despre ‘Eesa (pacea fie asupra lui)

Ne-am putea repeta aici dacă am sublinia că Evangheliile sau Biblia despre care vorbim, adică cea existentă printre oameni în zilele noastre, este altceva decât ceea ce a fost revelat de la Allah robului și Mesagerului Său, ‘Eesa ibn Maryam (Isus, fiul Mariei – pacea fie asupra lui). În ceea ce privește ceea ce a fost revelat de la Allah, credința nimănui nu este valabilă dacă nu crede în aceasta sau în vreo parte a ei. Am avertizat împotriva acestui lucru în întrebarea nr. 47516. 

Însă, din motive ce țin de înțelepciunea divină, acea carte a continuat să fie denaturată și interpretată greșit din cele mai vechi timpuri, până când originea sa divină s-a pierdut și a dispărut. Tot ceea ce au oamenii acum în mâinile lor nu este mai mult decât un amestec de întuneric al shirk-ului și al trinității cu licărirea luminii Tawheed-ului, o acumulare de minciuni și denaturări amestecate cu rămășițele adevărului și ale cunoașterii Profeților. 

Acum, după atât de multe secole de alterare, este imposibil pentru cineva să fie sigur dacă vreo parte a Bibliei este adevărată sau falsă, cu excepția cazului în care este verificată în lumina adevărului care confirmă ceea ce a precedat-o, lumina divină a cărei strălucire nu a fost stinsă de întunericul ignoranței și al capriciilor și dorințelor și a cărei pură veridicitate nu a fost contaminată nici măcar de o singură minciună sau greșeală. Aceasta nu poate fi altceva decât Nobilul Coran, pe care Allah S-a angajat să-l păstreze, după cum spune El (interpretarea sensului): 

„Cu adevărat, Noi, Noi am pogorât Îndemnul (adică, Coranul) și cu adevărat Noi îl vom păzi (de stricăciune)”

[al-Hijr 15:9]

Chiar dacă unul dintre cei mai mari savanți creștini și apărători ai Bibliei, și anume Norton, a încercat să apere Biblia împotriva criticilor lui Ackharn, germanul, el a fost nevoit să recunoască faptul că distingerea adevărului de minciuni în zilele noastre este foarte dificilă. 

De aici ajungem la problema despre care se întreabă. Spunem că oricine nu crede în Coran nu va avea niciodată o carte valabilă în care să creadă, iar oricine pune la îndoială veridicitatea Profetului (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra lui) și validitatea religiei islamice nu va putea oferi nicio dovadă că religia pe care o urmează este validă. 

Ideea este că oricine pune la îndoială Profetul (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra lui) și lucrurile pe care le-a spus despre profeția sa și Revelația pe care a primit-o din cer, deși s-au întâmplat miracole prin mâinile sale care au confirmat veridicitatea celor spuse de el și, de-a lungul întregii sale vieți, a continuat să-și provoace dușmanii să producă ceva asemănător Cărții pe care el a atribuit-o revelației Domnului său, ba chiar a provocat omenirea și djinnii împreună să coopereze și să producă ceva asemănător acestui Coran, după cum spune Allah: 

„Spune: «Dacă s-ar uni oamenii și djinnii pentru a produce ceva asemănător acestui Coran, ei nu ar putea produce ceva asemănător lui, chiar dacă s-ar ajuta unii pe alții»”

[al-Isra’ 17:88]

Dar ei nu au fost capabili să facă aceasta și să producă ceva asemănător lui, de-a lungul istoriei și până în prezent, în ciuda numeroșilor dușmani care i s-au opus și și-au dorit să poată dovedi că el mințea. Însă nu există nicio cale prin care să poată face aceasta! 

Mai mult, Profetul (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra lui) a continuat să prevaleze asupra dușmanilor săi, iar aceștia nu au fost capabili să dovedească faptul că el greșea. Ei nu au putut niciodată să dovedească faptul că el mințea în ceva din ceea ce spunea, chiar și în conversațiile obișnuite pe care oamenii le poartă între ei, cu atât mai puțin să spună minciuni despre Domnul său, Care îl trimisese.  

Mă întreb: dacă resping toate aceste dovezi, cum ar putea avea vreo dovadă a temeiniciei ideii de „inspirație divină” care formează fundamentul credinței lor în cărțile lor, în ciuda faptului că nu pretind că Evanghelia a fost revelată lui Isus sau că el a scris-o ori a dictat-o, sau chiar că Evangheliile au fost scrise în timpul vieții sale! 

Mai mult, nu există dovezi solide cu privire la identitatea celor patru oameni care au scris Evangheliile: cine au fost, cum și-au trăit viețile și dacă ceea ce au scris provenea din revelație divină sau din inspirație divină, după cum pretind, sau dacă erau doar propriile lor idei ori ceea ce le-au inspirat diavolii lor. Horn, unul dintre cei mai mari exegeți ai Bibliei, spune: „Dacă se spune că Biblia a fost revelată de la Dumnezeu, aceasta nu înseamnă că fiecare cuvânt sau expresie a ei este inspirată de Dumnezeu. Dimpotrivă, știm din afirmațiile celor care au scris Biblia, din diferențele dintre stilurile lor, că li s-a permis să scrie potrivit firilor, obiceiurilor și înțelegerii lor. Este de neconceput să fi fost inspirați în tot ceea ce au descris sau în fiecare hotărâre pe care au enunțat-o.” 

Encyclopaedia Britannica face referire la opiniile diferite dintre savanții și cercetătorii creștini cu privire la problema inspirației divine și la faptul dacă fiecare expresie a Bibliei este inspirată divin sau nu. Apoi comentează acest lucru într-un articol (19/20), unde spune: „Cei care afirmă că fiecare expresie este inspirată divin nu își pot dovedi cu ușurință afirmațiile.” 

Noi spunem: și nu pot face aceasta nici măcar cu dificultate! 

Există zeci de locuri în care Evangheliile se contrazic una pe alta și zeci de erori istorice și profeții false care nu s-au împlinit niciodată. Frederick Grant a afirmat că „Noul Testament nu este omogen deoarece este o compilație de elemente disparate. Nu reprezintă un singur punct de vedere sau un singur stil de la început până la sfârșit, ci reprezintă puncte de vedere diferite. 

American Encyclopaedia afirmă că există o problemă serioasă rezultată din contradicțiile care apar în diferite locuri de-a lungul celei de-a patra Evanghelii și al celor trei Evanghelii sinoptice. Diferențele dintre ele sunt atât de mari încât, dacă accepți Evangheliile sinoptice ca fiind solide și corecte, aceasta va duce la concluzia că Evanghelia după Ioan nu este solidă. 

Merită remarcat faptul că Evanghelia după Ioan este cea care se concentrează cel mai mult asupra doctrinei lor despre trinitate; într-adevăr, ei recunosc că a fost scrisă pentru a întemeia această doctrină, lucru pe care celelalte trei Evanghelii nu au reușit să-l facă, și pentru a pune capăt disputei cu privire la această problemă. 

Biserica Catolică, care aderă cu fermitate la ideea inspirației divine ca origine a Bibliei, a confirmat aceasta în cadrul unei reuniuni a Vaticanului din 1869-1870. Însă, un secol mai târziu, și-a revizuit opinia și a recunoscut, în Vatican II (1962-1965), că aceste cărți conțin o mare cantitate de defecte și unele falsuri, potrivit celor relatate de cercetătorul catolic francez Dr Maurice Bucaille, care ulterior a devenit musulman. 

Mai mult, dacă o persoană nu crede într-unul dintre miracolele Profetului (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra lui) sau într-un aspect al istoriei vieții sale care indică veridicitatea sa, cum ar putea dovedi miracolele acestor așa-ziși apostoli care au scris Evangheliile sau cum ar putea dovedi că afirmația lor privind inspirația divină este corectă? 

Pentru ei, ideea inspirației divine este corectă pe baza celor scrise în Biblie și a miracolelor menționate în ea, iar Biblia este solidă și corectă deoarece este inspirată divin! 

Astfel, dovezile lor se încheie într-un cerc vicios, după cum au menționat unii cercetători în Encyclopaedia: „Așadar, Biblia este solidă deoarece este inspirată divin, iar inspirația lor este dovedită deoarece Biblia mărturisește acest lucru!” 

Dacă o persoană nu crede în Coran, care a fost transmis prin tawaatur (un proces prin care ceva este relatat de atât de mulți către atât de mulți, încât este de neconceput ca toți să cadă de acord asupra unei minciuni), în întreaga lume musulmană, la est și la vest, generație după generație, pe de rost și în scris, fără exemplare diferite și fără contradicții, cum ar putea dovedi că Evangheliile sunt solide sau să se bazeze pe ele, când nu există nicio fărâmă de dovadă, nici măcar o aluzie, că ele au existat mai devreme de două sute de ani după moartea lui Hristos, potrivit celor citate de Norton de la Ackharn, germanul? Apoi au urmat nenorocirile care i-au lovit pe creștini în secolul al patrulea e.n., când bisericile lor au fost distruse și cărțile lor au fost arse, ceea ce face ca încrederea în oricare dintre cărțile lor apărute după aceea să se piardă. Când au apărut ele și în posesia cui s-au aflat în acea perioadă de persecuție și ascundere? Cum au ajuns la noi?… Există multe întrebări cu privire la această problemă, după cum s-a exprimat în Encyclopaedia Britannica, unde se spune: 

„Nu avem cunoștințe certe despre modul în care a fost stabilită soliditatea canonică a acestor patru Evanghelii și nici unde sau când a fost luată această decizie.” 

În ceea ce privește faptul că nu se știe cine a tradus-o din limba în care a fost scrisă inițial, cât de fiabile erau cunoștințele sale și cât de calificat era pentru această sarcină și cum putem fi siguri că a tradus-o în mod corect, aceasta este o cu totul altă problemă! 

Pentru mai multe detalii despre ceea ce am menționat pe scurt în acest răspuns, vă rugăm să consultați: Izhaar al-Haq de Shaykh Rahmat-Allah al-Hindi. Și Munaazarah bayna al-Islam wa’l-Nasraaniyyah de Shaykh Muhammad Jameel Ghaazi et al. 

Fie ca Allah să ne călăuzească pe noi și pe voi către Calea cea Dreaptă.