Îndemnarea persoanei aflate pe moarte să spună Laa ilaaha ill-Allah

A îndemna înseamnă a învăța și a explica. Prin îndemnarea persoanei aflate pe moarte să spună Laa ilaaha ill-Allah se înțelege că trebuie să fie cineva alături de ea care să-i amintească să spună Laa ilaaha ill-Allah, ca și cum ar învăța și ar îndruma un copil mic.  

Este mustahabb să îndemni persoana aflată pe moarte să rostească Kalimah sau cuvântul credinței în această situație, astfel încât viața sa să se încheie cu acesta și să fie ultimele cuvinte pe care le rostește. De aceea Profetul (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) a poruncit acest lucru. S-a relatat că Abu Sa’eed al-Khudri (fie ca Allah să fie mulțumit de el) a spus: Mesagerul lui Allah (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) a spus: „Îndemnați-i pe cei aflați pe moarte dintre voi să spună Laa ilaaha ill-Allah.” Relatat de Muslim, 916. 

S-a relatat că Mu’aadh ibn Jabal (fie ca Allah să fie mulțumit de el) a spus: L-am auzit pe Mesagerul lui Allah (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) spunând: „Dacă ultimele cuvinte ale unei persoane sunt Laa ilaaha ill-Allah, Paradisul îi va fi garantat.” Relatat de Ahmad, 21529; Abu Dawood, 3116; considerat saheeh de al-Albaani în Irwa’ al-Ghaleel, 687 

S-a relatat de la Anas că Mesagerul lui Allah a vizitat un om dintre Ansaar când era bolnav și i-a spus: „O, unchiule matern, spune Laa ilaaha ill-Allah.” El a spus: „Unchi matern sau unchi patern?” El a spus: „Unchi matern.” El a spus: „Este mai bine pentru mine să o spun?” El a spus: „Da.” Relatat de Ahmad, 13414. Al-Albaani a spus în Ahkaam al-Janaa’iz: isnadul său este saheeh potrivit condițiilor lui Muslim. 

Persoana aflată pe moarte nu trebuie deranjată cu cereri repetate de a o spune, dacă a spus-o și nu mai spune nimic după aceea. 

Al-Nawawi a spus: 

Ei (savanții) au considerat makrooh să-l îndemni în mod repetat sau continuu, ca nu cumva aceasta să-i provoace greutate și suferință, iar el să displacă acest lucru în inima sa și să spună ceva nepotrivit. Ei au spus: Dacă o spune o dată, nu mai trebuie să-i fie amintită din nou decât dacă spune altceva după aceea; în acest caz trebuie să i se amintească din nou, astfel încât acesta să fie ultimul lucru pe care îl spune. Sfârșitul citatului. 

Când ‘Abd-Allah ibn al-Mubaarak (fie ca Allah să aibă milă de el) era pe moarte, un om a început să-l îndemne să spună Laa ilaaha ill-Allah și a făcut aceasta de multe ori. El i-a spus: „Nu faci ceva bun. Mă tem că îl vei deranja pe un musulman după mine. Când m-ai îndemnat, dacă spun Laa ilaaha ill-Allah și apoi nu mai spun nimic, lasă-mă în pace, dar dacă spun ceva, atunci îndeamnă-mă să o spun din nou, astfel încât să fie ultimul lucru pe care îl spun.” 

Siyar A’laam al-Nubala’, 8/418 

Acest îndemn este prescris chiar dacă persoana aflată pe moarte este un necredincios, deoarece dacă îl spune înainte ca sufletul să fie luat, rostirea lui îi va fi de folos, chiar dacă este pedepsit pentru păcatele sale. S-a relatat că Abu Hurayrah (fie ca Allah să fie mulțumit de el) a spus: Mesagerul lui Allah (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) a spus: „Îndemnați-i pe cei aflați pe moarte dintre voi să spună Laa ilaaha ill-Allah, căci dacă ultimele cuvinte ale unei persoane în momentul morții sunt Laa ilaaha ill-Allah, va intra în Paradis la un moment dat, indiferent de ceea ce i se întâmplă înainte de aceasta.” Relatat de Ibn Hibbaan; considerat saheeh de al-Albaani în Saheeh al-Jaami’, 5150. 

O altă dovadă că porunca de a-i îndemna pe cei aflați pe moarte să spună Laa ilaaha ill-Allah îi include și pe necredincioși este ceea ce Profetul a făcut cu unchiul său patern Abu Taalib și cu băiatul evreu care obișnuia să-l slujească. 

Profetul (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) era prezent când unchiul său Abu Taalib era pe moarte și i-a spus: „O, unchiule, spune Laa ilaaha ill-Allah, un cuvânt pentru care voi depune mărturie pentru tine înaintea lui Allah.” Relatat de al-Bukhaari, 3884; Muslim, 24. 

Profetul (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) era de asemenea prezent când băiatul evreu care obișnuia să-l slujească era pe moarte. I-a spus: „Devino musulman” – potrivit relatării narate de Ahmad (12381): „Spune Laa ilaaha ill-Allah.” Relatat de al-Bukhaari, 1356. 

Două observații de la Shaykh Ibn ‘Uthaymeen (fie ca Allah să aibă milă de el): 

Ar trebui acest îndemn să ia forma unei porunci, prin care să-i spui persoanei aflate pe moarte: „Spune Laa ilaaha ill-Allah”, sau ar trebui făcut prin repetarea cuvintelor în prezența ei, astfel încât să și le amintească atunci când aude pe cineva spunându-le alături de ea? 

Shaykh Ibn ‘Uthaymeen (fie ca Allah să aibă milă de el) a spus: 

Aceasta depinde de starea bolnavului. Dacă are credință puternică și poate accepta porunca sau dacă este un necredincios, trebuie să i se poruncească să o spună, spunându-i: „Spune Laa ilaaha ill-Allah”, „Încheie-ți viața cu Laa ilaaha ill-Allah” și așa mai departe. 

Dacă este musulman și are credință slabă, nu trebuie să i se poruncească, ci trebuie să fie menționat Allah în prezența lui, astfel încât să audă și să-și amintească. Această diferențiere se bazează pe relatări și pe raționament.  

În relatări, Profetul i-a poruncit unchiului său Abu Taalib, când era pe moarte, să spună Laa ilaaha ill-Allah. El a spus: „O, unchiule, spune Laa ilaaha ill-Allah.” 

În ceea ce privește raționamentul: dacă o spune, cu atât mai bine, iar dacă nu o spune, oricum rămâne un necredincios. Dacă presupunem că nu i-a plăcut această poruncă și nu a spus-o, el rămâne așa cum este și nimic nu s-a schimbat. Dacă este musulman și poate suporta să-i spunem să o rostească, aceasta nu îl va afecta, însă dacă este slab (în credință) și îi spunem să o rostească, poate reacționa supărându-se și mâniindu-se și o va respinge în timp ce părăsește această lume. Există oameni care, dacă li se spune să spună Laa ilaaha ill-Allah când sunt sănătoși, vor spune: „Nu voi spune niciodată Laa ilaaha ill-Allah.” În momente de mânie, unii oameni devin atât de confuzi încât spun: „Nu vreau să spun Laa ilaaha ill-Allah.” Așadar, ce crezi despre această situație? 

În al doilea rând: 

Trebuie să îndemnăm persoana aflată pe moarte să spună Laa ilaaha ill-Allah, nu „Muhammad rasool-Allah”, deoarece aceasta este ceea ce este relatat în hadeeth: „Îndemnați-i pe cei aflați pe moarte dintre voi să spună Laa ilaaha ill-Allah.” Profetul (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) a spus: „Dacă ultimele cuvinte ale unei persoane în această lume sunt Laa ilaaha ill-Allah, va intra în Paradis.” Cuvântul Tawheed este cheia Islamului, iar ceea ce urmează după acesta este suplimentar. 

Dacă o persoană combină ambele expresii ale Shahaadah și spune Laa ilaaha ill-Allah Muhammad rasool Allah, aceasta nu înseamnă că ultimele sale cuvinte în această lume nu sunt Laa ilaaha ill-Allah, deoarece mărturia că Profetul este Mesagerul lui Allah face parte din această afirmare.  

De aceea Profetul a considerat aceste cuvinte, împreună cu mărturia că Allah este Dumnezeu, drept un singur principiu și nu este nevoie să îndemni persoana în mod repetat. Sensul aparent al dovezii este că nu este suficient ca persoana aflată pe moarte să spună Ashhadu anna Muhammadan Rasool-Allah, ci trebuie să spună: Laa ilaaha ill-Allah. Sfârșitul citatului din al-Sharh al-Mumti’, 5/177 

Dovada că musulnului trebuie să i se poruncească să o spună dacă este puternic în credință este derivată din hadeeth-ul despre ansaari-ul citat mai sus, în care Profetul i-a poruncit să spună Laa ilaaha ill-Allah: „O, unchiule matern, spune Laa ilaaha ill-Allah.”   

În mod similar, doctorul i-a spus lui ‘Umar ibn al-Khattaab, după ce i-a dat să bea lapte, iar laptele a ieșit din rana sa solid și alb: „O, Ameer al-Mu’mineen, recomandă pe cineva care să te succeadă.” ‘Umar a spus: „Îmi spui adevărul. Dacă ai fi spus altceva, nu te-aș fi crezut.” Oamenii au plâns când au auzit aceasta, iar el a spus: „Nu plângeți pentru noi. Cine vrea să plângă să iasă afară. Oare nu l-ați auzit pe Mesagerul lui Allah spunând – «Decedatul este chinuit din cauza plânsului familiei sale pentru el»?” Relatat de Ahmad, 296; Ahmad Shaakir a spus: isnadul său este saheeh.