Împiedică furtul o persoană să moștenească?

În primul rând: Există trei lucruri care împiedică o persoană să moștenească: 

1 – Uciderea. Ucigașul nu moștenește nimic de la victima sa, din cauza hadeeth-ului lui Abu Hurayrah (fie ca Allah să fie mulțumit de el), care a spus: Mesagerul lui Allah (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) a spus: „Ucigașul nu moștenește.” (Relatat de al-Tirmidhi, 2109; considerat saheeh de al-Albaani în Saheeh al-Tirmidhi, 1713).  

Al-Tirmidhi a spus: Pe baza acestui lucru, potrivit învățaților, ucigașul nu moștenește indiferent dacă uciderea a fost intenționată sau accidentală. Unii dintre ei au spus că, dacă uciderea a fost accidentală, atunci poate moșteni. Aceasta este opinia lui Maalik.

2 – Diferența de religie. Un musulman nu poate moșteni de la un necredincios, iar un necredincios nu poate moșteni de la un musulman, deoarece Profetul (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) a spus: „Musulmanul nu moștenește de la un necredincios, iar necredinciosul nu moștenește de la un musulman.” (Relatat de al-Bukhaari, 6764; Muslim, 1614).

3 – Sclavia. Dacă tatăl este sclav, iar fiul este liber, nu există drepturi de moștenire între ei, deoarece sclavul nu posedă nimic, iar averea sa îi aparține stăpânului său, iar dacă sclavul moștenește ceva, acel lucru va ajunge la stăpânul său, care nu are nicio legătură cu decedatul. 

Vezi al-Tahqeeqaat al-Murdiyyah de al-Fawzaan, p. 45. 

Pe baza acestui lucru, un hoț nu este împiedicat să moștenească, însă trebuie să i se ceară să înapoieze tot ceea ce a furat. Dacă nu restituie acel lucru, valoarea aproximativă a ceea ce a furat trebuie luată în calcul la calcularea moștenirii, iar suma totală pe care a furat-o trebuie dedusă din partea sa de moștenire. Dacă după aceea mai rămâne ceva din partea sa, i se poate da, în caz contrar nu trebuie să i se dea nimic, iar el rămâne vinovat de păcatul furtului și al neascultării față de părinții săi.

În al doilea rând: 

Acesta este un exemplu al consecințelor care se abat de obicei asupra părinților ca urmare a neglijenței lor în creșterea copiilor în această lume, înainte de a fi chemați să dea socoteală de către Allah în Ziua Învierii. Allah i-a făcut pe tată și pe mamă responsabili pentru copiii lor. S-a relatat că ‘Abd-Allah ibn ‘Umar a spus: L-am auzit pe Mesagerul lui Allah (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) spunând: „Fiecare dintre voi este păstor și este responsabil pentru turma sa. Conducătorul este păstor și este responsabil pentru turma sa. Bărbatul este păstorul familiei sale și este responsabil pentru turma sa. Femeia este păstorița casei soțului ei și este responsabilă pentru turma sa. Servitorul este păstorul averii stăpânului său și este responsabil pentru turma sa. Un bărbat este păstorul averii tatălui său și este responsabil pentru turma sa. Fiecare dintre voi este păstor și este responsabil pentru turma sa.” (Relatat de al-Bukhaari, 853; Muslim, 1829).  

Și Allah le poruncește lor (părinților) să se protejeze pe ei înșiși și familiile lor de Foc. Allah spune (interpretarea sensului): 

„O, voi cei care credeți! Păziți-vă pe voi înșivă și familiile voastre de un Foc (Iad) al cărui combustibil sunt oamenii și pietrele, peste care sunt [rânduiți] îngeri aspri (și) severi, care nu se răzvrătesc împotriva poruncilor pe care le primesc de la Allah, ci fac ceea ce li se poruncește”

[al-Tahreem 66:6]

Ceea ce vedem în zilele noastre în privința neascultării față de părinți este unul dintre rezultatele eșecului părinților de a le oferi copiilor o educație islamică adecvată. Copiii sunt crescuți într-un mod foarte îndepărtat de hotărârile sharee’ah, astfel încât nu cunosc drepturile părinților lor, cu atât mai puțin drepturile lui Allah. Așadar, cum pot spera tații și mamele ca fiii lor să fie buni când i-au îndepărtat atât de mult de calea dreaptă prin modul în care i-au crescut și i-au îngrijit? 

În cazul celor care nu au fost neglijenți în îngrijirea copiilor lor și în creșterea lor într-un mod islamic adecvat, dar apoi copiii nu urmează călăuzirea islamică, aceasta este o încercare de la Allah pentru tați și mame. Pentru cei care au fost neglijenți, este un fel de pedeapsă. 

În al treilea rând: 

Ruperea tuturor legăturilor cu fiica poate să nu fie întotdeauna mijlocul de a îndrepta lucrurile. Este mai degrabă o formă de răzbunare și pedepsire și poate duce la rezultate negative, opuse celor sperate. Este mult mai bine ca fata să rămână cu familia ei decât să fugă sau să fie alungată din casă, deoarece răul care rezultă din plecarea unei fete din casa familiei sale este mult mai mare decât răul care poate rezulta atunci când ea este împreună cu familia sa. 

De aceea, în religia noastră nu este prescrisă abandonarea unei persoane doar de dragul abandonării ei; este prescrisă numai atunci când aceasta va duce la rezultate pozitive. Dacă va duce la un rău mai mare, atunci nu este prescrisă. 

Iar Allah știe cel mai bine.