Îi poate da bani polițistului pentru ca acesta să nu-l amendeze pentru încălcarea regulilor de circulație?

Oprirea la semafoare este obligatorie, deoarece acestea au fost instalate în interesul public, pentru a reglementa circulația și a proteja viețile și bunurile. Dacă oamenii ar conduce pe străzi ignorând aceste semnale, aceasta ar avea ca rezultat multe probleme pentru ei, după cum se știe. 

Shaykh Ibn ‘Uthaymeen (fie ca Allah să aibă milă de el) a emis o fatwa potrivit căreia nu este permisă trecerea pe culoarea roșie a semaforului. El a considerat că aceasta intră sub incidența ascultării autorităților, care este obligatorie, deoarece Allah spune (interpretarea sensului):  

„O, voi cei care credeți! Ascultați de Allah și ascultați de Mesager (Muhammad صلى الله عليه وسلم), precum și de cei dintre voi care au autoritate”

[al-Nisa’ 4:59]. 

Liqaa’aat al-Baab il-Maftooh (3/178), întrebarea nr. 1265 

În ceea ce privește obligarea celui care încalcă aceste legi să plătească o anumită amendă, aceasta intră sub incidența pedepselor disciplinare financiare, care sunt permise potrivit multor savanți, precum Abu Yoosuf, companionul lui Abu Haneefah; aceasta a fost, de asemenea, opinia timpurie a lui al-Shaafa’i și opinia unora dintre Maalikis; a fost și opinia preferată de Ibn Taymiyah și Ibn al-Qayyim (fie ca Allah să aibă milă de ei toți). 

Ibn al-Qayyim a spus: În ceea ce privește ta’zeer (pedepsele disciplinare) sub forma sancțiunilor financiare, acestea sunt, de asemenea, prescrise în anumite cazuri potrivit opiniei lui Maalik și Ahmad și uneia dintre cele două opinii ale lui al-Shaafa’i. Sunnah Mesagerului lui Allah (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) și a companionilor săi menționează, de asemenea, aceasta în anumite cazuri, precum atunci când Profetul (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) a poruncit ca vasele și recipientele cu vin să fie sparte; când i-a poruncit lui ‘Abd-Allah ibn ‘Umar să ardă cele două haine vopsite cu șofran; și când, în ziua de Khaybar, a poruncit ca oalele în care fusese gătită carnea măgarilor domestici să fie sparte, iar apoi i-au cerut permisiunea să le spele și le-a dat permisiunea. Aceasta indică faptul că ambele lucruri sunt permise, deoarece pedeapsa nu constă neapărat în spargere. Un alt exemplu este atunci când a demolat moscheea ipocriților; când a ars bunurile celui care luase din prada de război înainte ca aceasta să fie împărțită; când a luat jumătate din averea celui care a refuzat să plătească zakaah-ul, la porunca lui Allah; când i-a poruncit celui care purta un inel de aur să-l arunce, iar acesta l-a aruncat și nimeni nu l-a atins; când a tăiat palmierii evreilor pentru a-i necăji; când ‘Umar și ‘Ali au ars locurile în care se vindea alcool; când ‘Umar a ars castelul lui Sa’d ibn Abi Waqqaas, atunci când acesta s-a ascuns de oamenii pe care fusese însărcinat să-i conducă. Aceste cazuri sunt toate saheeh și bine cunoscute și nu se poate pretinde că au fost abrogate. Cel care spune că sancțiunile financiare au fost abrogate și că aceasta se aplică în general a depășit opiniile imamilor în citare și în formularea concluziilor. Majoritatea acestor chestiuni sunt acceptabile potrivit madhhab-ului lui Ahmad și altora, iar multe dintre ele sunt acceptabile potrivit lui Maalik. Faptul că Califii Călăuziți și seniorii Sahaabah au făcut aceste lucruri după moartea Profetului (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) arată, de asemenea, că afirmația potrivit căreia hotărârea a fost abrogată este falsă. Cei care spun că a fost abrogată nu au nicio dovadă din Coran, Sunnah sau consensul savanților care să le susțină afirmațiile. Sfârșitul citatului din al-Turuq al-Hukamiyyah (p. 224). 

Potrivit opiniei că este permisă impunerea sancțiunilor financiare, nu este permis să încerce să evite plata acestei amenzi, iar masa oferită polițistului este o mită haraam, deoarece i-a fost oferită polițistului pentru ca acesta să renunțe la ceva ce el era obligat să plătească. 

În ceea ce privește mita permisă, aceasta este cea pe care o persoană este forțată să o ofere pentru a îndepărta nedreptatea de la sine atunci când este nedreptățită și poate fi oferită numai în astfel de cazuri. 

A se vedea, de asemenea, răspunsul la întrebarea nr. 25758. 

Iar Allah știe cel mai bine.