Îi este permis să mintă în fața părinților pentru a ieși să caute cunoaștere (islamică)?

În primul rând: 

Căutarea cunoașterii shar’i (islamice) este unul dintre cele mai mari mijloace de apropiere de Allah și este un semn că Allah își călăuzește robul și îl iubește, deoarece Profetul (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra lui) a spus: „Când Allah dorește binele pentru o persoană, o face să înțeleagă religia.” Relatat de al-Bukhaari (71) și Muslim (1037). 

Această cunoaștere poate fi împărțită în fard ‘ayn (obligație individuală) și fard kifaayah (obligație colectivă). Ceea ce reprezintă o obligație individuală este ceea ce musulmanul trebuie să știe pentru ca ‘aqeedah (credința), actele de adorare și relațiile sale cu ceilalți să fie corecte. 

Tot ceea ce depășește aceasta este naafil sau supererogatoriu pentru individ, dar este o obligație colectivă pentru întreaga ummah. 

Savanții Comitetului Permanent pentru emiterea de fatwa-uri au fost întrebați: Este obligatorie studierea cunoașterii shar’i? 

Ei au răspuns: Cunoașterea shar’i se împarte în două categorii. Există ceea ce fiecare musulman, bărbat și femeie, este obligat să cunoască, și anume cunoașterea elementelor de bază ale credinței, a stâlpilor Islamului, a hotărârilor referitoare la rugăciune, a modului de a face wudoo’ și de a se purifica de janaabah și așa mai departe. În acest sens trebuie înțeles hadeeth-ul celebru: „Căutarea cunoașterii este o datorie pentru fiecare musulman”. 

A doua categorie este fard kifaayah (o obligație colectivă), care constă în învățarea tuturor aspectelor cunoașterii islamice, a detaliilor diferitelor cazuri și a dovezilor pentru acestea. Dacă unii oameni își asumă aceasta, restul ummah este absolvit de păcat. Sfârșitul citatului. 

Fataawa al-Lajnah al-Daa’imah (12/90). 

În al doilea rând: 

Principiul de bază cu privire la minciună este că aceasta este haraam și este permisă numai în cazuri specifice explicate în sharee’ah, pentru a obține beneficii majore sau a îndepărta un rău. Pentru mai multe informații despre aceste cazuri, consultați răspunsul la întrebarea nr. 47564. 

În al treilea rând: 

Ieșirea pentru a căuta cunoaștere fără permisiunea părinților sau împotriva dorințelor lor este un aspect care necesită o discuție suplimentară. 

1 – Dacă dobândirea cunoașterii este o obligație individuală, atunci nu este esențial să ai permisiunea părinților, iar dacă încearcă să te oprească, nu trebuie să îi asculți în această privință. Însă minciuna este un lucru grav, iar exprimarea echivocă sau ambiguă este o modalitate sigură de a evita o minciună. Al-Bukhaari (Allah să aibă milă de el) a spus în Saheeh-ul său: Capitol: Exprimarea echivocă sau ambiguă este o modalitate sigură de a evita o minciună. Ishaaq a spus: L-am auzit pe Anas spunând: Un fiu al lui Abu Talhah a murit, iar el a spus: Cum se simte băiatul? Umm Sulaym a spus: S-a liniștit și sper că a găsit alinare. Iar el a crezut că ea spunea adevărul. 

Exprimarea echivocă sau ambiguă este opusul clarității. Ceea ce se înțelege este să spui un lucru și să intenționezi altceva sau să folosești în mod deliberat ambiguitatea; aceasta este o cale de ieșire din minciună. 

Al-Haafiz a spus: Scopul citării celor spuse de Umm Sulaym, S-a liniștit și sper că a găsit alinare, este că Abu Talhah a înțeles din aceasta că băiatul bolnav se însănătoșise, deoarece ea a spus „s-a liniștit” în sensul calmării și a lăsat impresia că adormise. Când o persoană bolnavă adoarme, acesta poate fi un semn că boala a dispărut sau s-a diminuat. Însă ceea ce a intenționat ea în realitate a fost că băiatul murise. Acest lucru se reflectă în cuvintele ei: „Sper că a găsit alinare”. El a înțeles că băiatul găsise alinare prin însănătoșire, în timp ce ea a intenționat că găsise alinare față de problemele acestei lumi și durerea bolii. Ea spunea adevărul în ceea ce privește intenția ei, însă ceea ce i-a spus lui Abu Talhah era altceva decât ceea ce a înțeles el. Astfel, naratorul a spus: El a crezut că ea spunea adevărul, adică pe baza a ceea ce a înțeles. Sfârșitul citatului din Fath al-Baari (10/594). 

Ibn Qutaybah (Allah să aibă milă de el) a spus: Un exemplu de exprimare echivocă este ceea ce a spus Ibraaheem al-Khaleel (pacea fie asupra lui) despre soția sa: „Ea este sora mea”, intenționând prin aceasta că dreptcredincioșii sunt frați și surori unii pentru alții. Sfârșitul citatului din Ta’weel Mukhtalif al-Hadeeth, p. 35. 

Dacă ești întrebat de ce ai întârziat, de exemplu, poți spune că ai studiat cu un prieten, iar ei vor crede că te referi la studiul medicinei, când în realitate te referi la studiul Islamului. Sau poți spune că ai fost cu un coleg de clasă, intenționând un coleg de studiu al Islamului, sau că ai trecut pe la prietenul tău, intenționând că ai trecut pe acolo în drum spre casă de la cursul islamic. Această ambiguitate trebuie folosită numai atunci când este necesar și nu trebuie să faci aceasta prea des când nu există nevoie, deoarece poate duce la minciună, pierderea respectului și pierderea încrederii în ceea ce spune o persoană. 

Savanții Comitetului Permanent pentru emiterea de fatwa-uri au fost întrebați: Este esențială permisiunea părinților pentru căutarea cunoașterii obligatorii sau nu?  

Ei au răspuns: Căutarea cunoașterii de care depind validitatea credinței tale și îndeplinirea îndatoririlor obligatorii nu necesită permisiunea părinților, însă atunci când este vorba despre cunoașterea care reprezintă o obligație colectivă, trebuie solicitată permisiunea părinților. Sfârșitul citatului. 

Fataawa al-Lajnah al-Daa’imah (12/78).

 2 – Dacă părinții nu îți permit să participi la cercuri de studiu religios deoarece nu le place căutarea cunoașterii islamice, atunci nu trebuie să le ceri permisiunea și nu ești obligat să îi asculți în acest caz. Shaykh Ibn ‘Uthaymeen (Allah să aibă milă de el) a spus: … Dar dacă știe că părinților săi nu le place ca el să caute cunoaștere islamică, atunci nu trebuie să îi asculte și nu trebuie să le ceară permisiunea când iese, deoarece motivul lor este neplăcerea față de cunoașterea islamică. Vezi comentariile sale complete în răspunsul la întrebarea nr. 11558. 

3 – Dacă ieșirea pentru a căuta cunoaștere necesită călătorie și absența ta atunci când ei au nevoie de tine pentru a-i ajuta și așa mai departe, trebuie să le ceri permisiunea. Însă dacă dobândirea cunoașterii are loc în același oraș în care locuiești, iar ei nu au nevoie de tine în perioada în care ești în afara casei, permisiunea lor nu este esențială. 

Al-Khallaal a relatat că un bărbat l-a întrebat pe Ahmad (Allah să aibă milă de el): Caut cunoaștere, dar mama mea mi-a spus să nu fac aceasta; ea dorește să lucrez în comerț. El mi-a spus: Fii bun cu ea și spune-i ceva plăcut, dar nu înceta să cauți cunoaștere. 

Ibn Muflih a spus în al-Adaab al-Shar’iyyah (1/646): Autorul lui al-Nuzum a spus: Nu îi asculta în renunțarea la o acțiune naafil confirmată, precum căutarea cunoașterii care nu le va face rău. Sfârșitul citatului. 

În al patrulea rând:  

Trebuie să reții că există multe modalități de a dobândi cunoaștere, mai ales în zilele noastre, când casetele, CD-urile și cărțile sunt disponibile pe scară largă. De exemplu: 

1-Poți folosi cărțile, casetele și informațiile disponibile pe internet.

2-Poți folosi programele de pe unele canale prin satelit, precum lecțiile benefice prezentate pe canalul educațional Majd .

3-Poți citi cărți și îi poți întreba pe oamenii cunoscători, prin internet sau prin alte mijloace, despre lucrurile care te nedumeresc.

Vezi, de asemenea, răspunsul la întrebarea nr. 20191 pentru mai multe informații despre modul de a căuta cunoaștere. 

Îi cerem lui Allah să te ajute și să te călăuzească. 

Și Allah știe cel mai bine.