Hotărârea privind invocarea lui Allah în virtutea statutului celor evlavioși înaintea Lui

Fără îndoială, du’aa’ este unul dintre cele mai mărețe acte de adorare prescrise în sharee’ah. El îl apropie pe om de Domnul său, mărit fie El. Și fără îndoială nu îi este permis nimănui să Îl adore pe Allah decât în modurile pe care El le-a prescris prin intermediul Mesagerului Său (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa). Al-Bukhari (2499) și Muslim (3242) au relatat că ‘Aa’ishah (fie ca Allah să fie mulțumit de ea) a spus: Mesagerul lui Allah (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) a spus: „Oricine introduce în această chestiune a noastră ceva care nu îi aparține, acel lucru va fi respins.” Potrivit versiunii relatate de Muslim: „Oricine face ceva care nu aparține acestei chestiuni a noastre, acel lucru va fi respins.” 

Prin urmare, se poate ști că a te îndrepta către Allah și a-L implora în moduri care nu au fost relatate de la Profetul Său (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa), prin cuvinte sau fapte, și în moduri care nu au fost practicate de nobilii Sahaabah, care erau cei mai dornici dintre oameni să facă binele și să adere la el, este o inovație condamnabilă, pe care o persoană care Își iubește Domnul și îl urmează pe Mesagerul Său (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) nu trebuie să o practice și prin care nu trebuie să Îl adore pe Allah. 

Dacă analizăm ceea ce ai menționat în întrebarea ta despre implorarea lui Allah în virtutea statutului celor evlavioși, a adorării lor și a poziției lor înaintea lui Allah, vom observa că aceasta este o practică introdusă ulterior și nu a fost relatată de la Profetul (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa). Nici nu a fost relatat de la nobilii săi companioni că aceștia ar fi căutat vreodată apropierea de Allah în virtutea poziției și statutului Profetului înaintea Domnului său, fie în timpul vieții sale, fie după moartea sa. Mai degrabă, în timpul vieții sale, ei Îl implorau pe Allah în virtutea du’aa’-ului său pentru ei, iar când el (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) a murit, au căutat apropierea de Allah în virtutea du’aa’-urilor celor evlavioși aflați în viață și au încetat să mai caute apropierea de El în virtutea statutului Profetului. Acest lucru indică în mod clar că, dacă implorarea lui Allah sau căutarea apropierii de El în virtutea statutului Profetului ar fi fost ceva bun și prescris în Islam, ei ar fi făcut-o înaintea noastră. Cine îndrăznește să pretindă că este mai dornic decât ‘Umar ibn al-Khattaab (fie ca Allah să fie mulțumit de el) să facă binele, când el s-a îndepărtat de căutarea apropierii de Allah în virtutea statutului Profetului Său (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) și a căutat apropierea de El în virtutea du’aa’-ului unchiului patern al Profetului, iar Sahaabah au fost martori la aceasta și nu l-au dezaprobat și nu i s-au opus? Este relatat în Saheeh al-Bukhari (954), de la Anas ibn Maalik, că atunci când venea seceta, ‘Umar ibn al-Khattaab îi cerea lui al-‘Abbaas ibn ‘Abd al-Muttalib să se roage pentru ploaie. El spunea: „O, Allah, obișnuiam să Te implorăm prin intermediul (du’aa’-ului) Profetului Tău pentru ploaie, iar Tu ne dădeai ploaie; acum Te implorăm prin intermediul (du’aa’-ului) unchiului patern al Profetului Tău, așa că dă-ne ploaie.” Apoi ploua.  

Ceea ce se înțelege prin implorarea lui Allah de către ei prin intermediul du’aa’-ului Profetului (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) sau al lui al-‘Abbaas este implorarea Lui prin du’aa’-ul lor, pe baza celor menționate în unele versiuni ale acestui hadeeth, potrivit cărora Anas a spus: „Când venea seceta în timpul Profetului (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa), îi cereau să se roage pentru ploaie, iar el se ruga pentru ploaie pentru ei, apoi ploua. În timpul califatului lui ‘Umar…” și a relatat același hadeeth. Acesta a fost relatat de al-Ismaa’eeli în al-Mustakhraj ‘ala’l-Saheeh. ‘Abd al-Razzaaq a relatat de la Ibn ‘Abbaas că „‘Umar s-a rugat pentru ploaie în locul de rugăciune și i-a spus lui al-‘Abbaas: «Ridică-te și roagă-te pentru ploaie.» Astfel, al-‘Abbaas s-a ridicat…” și a citat hadeeth-ul. Acest lucru a fost citat de al-Haafiz în al-Fath, iar el nu a făcut niciun comentariu asupra lui. 

Astfel, este clar că implorarea la care se referea ‘Umar (fie ca Allah să fie mulțumit de el) era du’aa’ prin intermediul unui om evlavios. Acesta este tipul corect de implorare prescris în sharee’ah și este indicat de numeroase dovezi. Era cunoscut în vremea Sahaabah. Dacă erau amenințați de secetă și nu era ploaie, îi cereau Mesagerului (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) să se roage pentru ei, iar el se ruga, apoi ploua. Există multe ahaadeeth binecunoscute despre aceasta. 

În Fatawa al-Lajnah al-Daa’imah (1/153) se spune: 

Nu este permis să Îl implori pe Allah (du’aa’) în virtutea Mesagerului lui Allah sau în virtutea vreunuia dintre Sahaabah sau a oricărei alte persoane, ori prin viața cuiva, deoarece actele de adorare sunt tawqeefi (adică trebuie să aderăm la ceea ce este prescris în Qur’aan și Sunnah și să nu Îl adorăm pe Allah în niciun mod în afara celui prescris). Implorarea lui Allah în modul descris (în întrebare) nu a fost prescrisă de Allah; mai degrabă, El le-a poruncit robilor Săi să Îl implore prin numele și atributele Sale, prin credința în Unicitatea Sa, prin credința în El și în virtutea faptelor evlavioase ale unei persoane – nu în virtutea statutului lui Cutare sau prin viața sa. Prin urmare, trebuie să ne limităm la ceea ce a prescris Allah. Astfel se știe că implorarea lui Allah în virtutea statutului sau vieții lui Cutare este o inovație introdusă în Islam. 

Shaykh al-Islam Ibn Taymiyah (fie ca Allah să aibă milă de el) a spus: Nimeni nu are dreptul să se mândrească înaintea lui Allah cu evlavia înaintașilor săi, deoarece evlavia lor nu face parte din faptele sale pentru care ar putea merita răsplată, asemenea celor trei oameni din peșteră. Ei nu L-au implorat pe Allah în virtutea evlaviei înaintașilor lor, ci L-au implorat pe Allah în virtutea propriilor fapte evlavioase.

 Îl rugăm pe Allah să ne facă statornici în aderarea la religia și sharee’ah Sa până când Îl vom întâlni… 

Și Allah știe cel mai bine. 

A se vedea: al-Tawassul Anwaa’uhu wa Ahkaamuhu de Shaykh al-Albani, p. 55ff

Fatawa al-Lajnah al-Daa’imah, 1/153

Al-Tawassul ila Haqeeqah al-Tawassul de Shaykh Muhammad Naseeb al-Rifaa’i, p. 180.