Hadithurile Profetului (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) care critică excesul în privința mâncării

În primul rând: 

Lăcomia este unul dintre cele mai mari păcate care duc la pierzanie și provoacă multe boli și afecțiuni, atât spirituale, cât și fizice, deoarece duce la dorința sexuală, apoi la dorința de statut și bogăție pentru împlinirea primelor două dorințe. Apoi aceasta generează boli spirituale precum fățărnicia, invidia distructivă (hasad), lăudăroșenia și aroganța, din cauza concentrării asupra chestiunilor lumești. În cele mai multe cazuri, aceasta duce la rău și imoralitate, toate din cauza acestei dorințe. Arabii din vechime spuneau: Stomacul este casa bolii, iar cumpătarea este baza leacului.  

Allah spune (interpretarea sensului): 

„Mâncați și beți, dar nu risipiți prin exces; cu certitudine, El (Allah) nu-i iubește pe Al‑Musrifoon (cei care risipesc prin exces)”

[al-A’raaf 7:31]

Sunnah încurajează moderația în mâncare și critică ferm excesul. 

Profetul (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) a spus: Fiul lui Adam nu umple niciun vas mai rău decât stomacul său. Îi este suficient fiului lui Adam să mănânce câteva îmbucături care să-l țină. Dacă trebuie să facă aceasta (să-și umple stomacul), atunci să-l umple o treime cu mâncare, o treime cu băutură și o treime cu aer.” Relatat de al-Tirmidhi (2380); clasificat ca saheeh de al-Albaani în al-Silsilah al-Saheehah (2265). 

S-a relatat că Naafi’ a spus: Ibn ‘Umar nu mânca până când nu era adus un sărac să mănânce împreună cu el. Am adus un om să mănânce cu el, iar acesta a mâncat foarte mult. El a spus: O, Naafi’, nu-l mai lăsa pe acest om să vină la mine, căci l-am auzit pe Mesagerul lui Allah (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) spunând: „Necredinciosul mănâncă în șapte intestine.” Relatat de al-Bukhaari (5393) și Muslim (2060). 

Al-Nawawi a spus, comentând acest hadith (14/25):  

Savanții au spus: Sensul hadithului este să fii mulțumit cu puțin în această lume și să încurajezi ascetismul și mulțumirea, pe lângă faptul că a mânca puțin este o calitate bună, iar a mânca mult este opusul. În ceea ce privește cuvintele lui Ibn ‘Umar despre săracul care a mâncat mult în prezența sa, „Nu-l mai lăsa să vină la mine”, el a spus aceasta doar pentru că se comporta asemenea unui necredincios, iar dacă o persoană se comportă asemenea unui necredincios, este makrooh să te amesteci cu ea fără necesitate; în plus, cantitatea pe care a mâncat-o acest om ar fi putut hrăni mai multe persoane. Sfârșitul citatului. 

Am citat alte hadithuri despre acest subiect în altă parte pe site-ul nostru; a se vedea întrebarea nr. 71173. 

În al doilea rând: 

Ibn al-Qayyim a rezumat pentru noi învățătura Profetului (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) cu privire la mâncare și băutură, pe care a dedus-o din hadithurile saheeh. El spune în Zaad al-Ma’aad (1/147): 

În mod similar, practica Profetului nu era să respingă ceea ce era disponibil și nici să depună eforturi pentru a căuta ceea ce nu era disponibil. Nu i se aducea nicio mâncare bună fără să mănânce din ea, cu excepția cazului în care nu avea poftă pentru ea; atunci o lăsa, dar nu o interzicea. El nu critica niciodată vreo mâncare. Dacă o dorea, mânca din ea, altfel o lăsa, așa cum s-a abținut să mănânce carne de șopârlă deoarece nu era obișnuit cu ea, dar nu a interzis-o comunității. Mânca dulciuri și miere, care îi plăceau. Mânca carne de cămilă, carne de oaie, pui, dropie, măgar sălbatic, iepure și fructe de mare. Mânca carne friptă și curmale atât proaspete, cât și uscate. … Nu refuza mâncarea bună și nici nu depunea eforturi pentru a o căuta; mai degrabă mânca ceea ce era disponibil, dar dacă nu era disponibil, avea răbdare și își lega o piatră de stomac din cauza foamei. Trei luni noi consecutive erau văzute și în casa lui nu se aprindea focul pentru gătit. Sfârșitul citatului. 

În al treilea rând: 

Savanții au menționat beneficiile moderației în mâncare și ale evitării excesului. Acestea includ: 

1 – Puritatea inimii, vigilența mentală și pătrunderea profundă. Sătulul devine prost și inima i se orbește. De aceea proverbul spune: „Cel al cărui stomac este flămând va deveni capabil să gândească profund, iar inteligența lui va fi ascuțită.”   

2 – Umilința și pierderea mândriei, bucuriei și insolentei, care sunt temelia tiraniei și a neglijării lui Allah. 

3 – Persoana nu uită mânia și pedeapsa lui Allah și nici oamenii loviți de nenorocire. Cel care s-a săturat îl uită pe cel flămând și uită foamea, însă omul inteligent nu vede pe altcineva lovit de o nenorocire fără să-și amintească de nenorocirea din Viața de Apoi.  

4 – Unul dintre cele mai mari beneficii este că pune capăt tuturor dorințelor păcătoase și aduce control asupra sinelui înclinat spre rău, deoarece sursa tuturor păcatelor este dorința și energia, iar combustibilul energiei și al dorințelor este mâncarea. Dhu’l-Noon a spus: Nu mi-am umplut niciodată stomacul fără să păcătuiesc sau să mă gândesc să păcătuiesc. 

5 – Îndepărtarea somnului și capacitatea de a rămâne treaz. Cel care mănâncă mult va bea mult, iar cel care bea mult va dormi mult. Dormitul mult irosește timpul și face persoana să piardă tahajjud; o face lentă și îi împietrește inima. Timpul este cel mai prețios dar și capitalul persoanei, însă somnul este moarte, iar dormitul excesiv scurtează viața.  

6 – Sănătatea fizică și îndepărtarea bolii, care este cauzată de mâncatul excesiv și de amestecarea alimentelor în stomac. Medicii spun că lăcomia este cauza bolii, iar cumpătarea duce la vindecare. 

Rezumat din Ihya’ ‘Uloom al-Deen (3/103-104). 

În al patrulea rând: 

În ceea ce privește hadithurile menționate în întrebare, niciunul dintre ele nu este saheeh. 

Primul hadith:  

‘Aa’ishah a spus: „Prima nenorocire pentru această ummah după moartea Profetului ei (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) va fi săturarea, deoarece atunci când stomacurile oamenilor se vor umple, trupurile lor se vor îngrășa, inimile lor vor slăbi, iar dorințele lor vor deveni nestăpânite.” Relatat de al-Bukhaari în al-Du’afa’ – după cum i-a fost atribuit de al-Dhahabi în Meezaan al-I’tidaal (3/335). Relatat și de Ibn Abi’l-Dunya în al-Joo’ (nr. 22). 

Relatat prin Ghassaan ibn ‘Ubayd al-Azdi al-Mawsili, care a spus: Hamzah al-Basri ne-a relatat, de la Hishaam ibn ‘Urwah, de la tatăl său, de la ‘Aa’ishah. 

Spun: Acest isnad este da’eef jiddan (foarte slab) din cauza lui Ghassaan ibn ‘Ubayd, în a cărui biografie din Lisaan al-Mizaan (4/418) se spune: Ahmad ibn Hanbal a spus: Am scris de la el, apoi a venit la noi aici și am ars ceea ce scrisesem de la el. Ibn ‘Adiyy a spus: Slăbiciunea hadithului său este evidentă. Potrivit unei relatări de la Yahya ibn Ma’een, este da’eef. … Apoi a considerat hadithul lui ‘Aa’ishah pe care l-am menționat ca fiind munkar. Sfârșitul citatului. 

De aceea, Shaykh al-Albaani a spus în Da’eef al-Targheeb (1239): Este munkar mawqoof. Sfârșitul citatului. 

Notă: În întrebare, acest hadith îi este atribuit lui al-Bukhaari, iar aceasta este o greșeală gravă, deoarece a spune că o relatare „a fost relatată de al-Bukhaari” înseamnă de obicei că provine din Saheeh-ul său, însă al-Bukhaari a scris multe alte cărți, în care a relatat hadithuri cu isnadurile lor, dar acestea nu sunt neapărat saheeh, precum cartea sa al-Du’afa’ al-Sagheer, care a fost tipărită, și al-Du’afa’ al-Kabeer, menționată de Ibn al-Nadeem și Brockelmann în Tareekh al-Adab (p. 65), care încă există în biblioteca din Patna, India. Dacă s-ar întâmpla ca al-Bukhaari să relateze un hadith în oricare dintre cărțile sale în afară de al-Saheeh, care este cea mai importantă carte scrisă de un savant în Islam, atunci trebuie precizat, la citarea hadithului: „relatat de al-Bukhaari în al-Taareekh” sau „în al-Du’afa’” ori „în al-Adab al-Mufrad”, de exemplu, apoi trebuie cercetat isnadul hadithului: este saheeh sau nu, așa cum se face în cazul celorlalte cărți. 

Acest hadith al lui ‘Aa’ishah poate fi în al-Du’afa’ al-Kabeer. L-am căutat în al-Sagheer, dar nu l-am putut găsi. al-Du’afa’ al-Sagheer menționează rareori hadithuri și isnaduri. Și Allah știe cel mai bine. 

 Al doilea hadith: S-a relatat de la Anas ibn Maalik, fie ca Allah să fie mulțumit de el, că Mesagerul lui Allah (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) a spus: „Este exces să mănânci tot ceea ce dorești.” Relatat de Ibn Majaah (3352); Abu Ya’laa în al-Musnad (5/154); Abu Nu’aym în al-Hilyah (10/213); al-Bayhaqi în Shu’ab al-Eemaan (5/46) și alții, prin Baqiyah ibn al-Waleed; Yoosuf ibn Abi Katheer ne-a relatat, de la Nooh ibn Dhakwaan, de la al-Hasan, de la Anas, într-o relatare marfoo’ (adică atribuită Profetului (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa)). 

Acest isnad este da’eef jiddan (foarte slab) și are mai multe defecte, precum: 

1 – Yoosuf ibn Abi Katheer, despre care Ibn Hajar a spus în Tahdheeb al-Tahdheeb (11/421): Unul dintre Shaykhii lui Baqiyah care nu sunt cunoscuți. Sfârșitul citatului. 

2 – Nooh ibn Dhakwaan, al cărui hadith este munkar. În biografia sa din Tahdheeb al-Tahdheeb se spune:  

Ibn ‘Adiyy a spus: Hadithurile sale nu sunt autentice. Ibn Hibbaan a spus: Hadithul său este munkar jiddan și nu trebuie relatat. Abu Nu’aym a spus: A relatat relatări problematice de la al-Hasan și are o relatare de la al-Hasan de la Anas. Sfârșitul citatului. 

De aceea, hadithul a fost clasificat ca da’eef (slab) de mai mulți savanți: Ibn Hibbaan în al-Majrooheen (3/47); Ibn ‘Adiyy în al-Kaamil (8/299); Ibn al-Jawzi în al-Mawdoo’aat (3/182); al-Busayri în Misbaah al-Zujaajah (2/188); al-Sakhkhaawi în al-Maqaasid al-Hasanah (515).Shaykh al-Albaani a spus în al-Silsilat al-Da’eefah (nr. 241): Este mawdoo’ (fabricat). 

Hadithurile saheeh citate mai sus sunt suficiente și nu avem nevoie de aceste două hadithuri slabe. Cel care dorește să afle mai multe despre acest subiect poate consulta al-Joo’ de Ibn Abi’l-Dunya; Mukhtasar Minhaaj al-Qaasideen de Ibn Qudaamah; Zaad al-Ma’aad de Ibn al-Qayyim și Sharh Riyaadh al-Saaliheen de Shaykh Ibn ‘Uthaymeen. 

A se vedea și răspunsul la întrebarea nr. 6503. 

Și Allah știe cel mai bine.