Fătul ei a murit după 66 de zile de gestație și a fost avortat după 100 de zile. Este sângerarea ei nifaas?

Dacă o femeie își avortează fătul și în el se pot vedea clar trăsături umane, atunci sângerarea pe care o experimentează este nifaas. Dacă trăsăturile umane nu se văd clar în el, atunci este istihaadah (sângerare în afara menstruației), iar în acest caz ea poate posti și trebuie să continue să se roage. 

Trăsăturile umane pot apărea numai în stadiul mudghah, deoarece Allah, preaslăvit fie El, spune (interpretarea sensului):

„O, oameni! Dacă sunteți în îndoială cu privire la Înviere, atunci, într-adevăr, Noi v-am creat (adică pe Adam) din țărână, apoi dintr-o Nutfah (picături amestecate de secreție sexuală masculină și feminină, adică urmașul lui Adam), apoi dintr-un cheag (o bucată de sânge coagulat gros), apoi dintr-o mică bucată de carne, formată și neformată (avort spontan), ca să vă arătăm (adică să vă arătăm Puterea și Capacitatea Noastră de a face ceea ce voim)”

[al-Hajj 22:5]. 

Allah descrie mudghah ca fiind „formată” sau „neformată”. 

Ceea ce se înțelege prin formată este că în embrion sau în făt apar semne ale dezvoltării corpului, precum capul, membrele și așa mai departe. 

Această „formare” a embrionului sau fătului începe după optzeci de zile, deoarece Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) a spus: „Crearea oricăruia dintre voi este alcătuită în pântecele mamei sale timp de patruzeci de zile, apoi devine o ‘alaqah (o bucată de sânge coagulat gros) pentru o perioadă similară, apoi devine asemenea unei bucăți de carne mestecate (mudghah) pentru o perioadă similară, apoi Allah trimite un înger căruia i se poruncește să scrie patru lucruri și i se spune: «Scrie faptele sale, provizia sa, durata vieții sale și dacă este sortit Iadului sau destinat Paradisului». Apoi sufletul este suflat în el.”

Relatat de al-Bukhaari (3208). 

Acest hadeeth indică faptul că fătul trece prin mai multe etape: patruzeci de zile ca nutfah (picătură de spermă), apoi încă patruzeci de zile ca ‘alaqah (o bucată de sânge coagulat gros), apoi încă patruzeci de zile ca mudghah (bucată de carne mestecată). Apoi sufletul este suflat în el după o sută douăzeci de zile. 

Atâta timp cât fătul a murit după șaizeci și șase de zile de sarcină, el nu era format, iar sângerarea care a avut loc ca urmare este istihaadah, nu nifaas. Așadar, nu ar trebui să încetezi să te rogi din această cauză. 

În ceea ce privește recuperarea rugăciunilor pe care le-ai pierdut, pe baza faptului că ai crezut că această sângerare era nifaas, pentru a fi prudentă ar trebui să recuperezi rugăciunile pe care le-ai pierdut. Aceasta este opinia majorității savanților. Totuși, unii dintre ei sunt de părere că, dacă o femeie nu se roagă pentru că nu știa și credea că rugăciunea nu era obligatorie în cazul ei, iar apoi află că (sângerarea) este istihaadah, atunci nu trebuie să le recupereze. 

Shaykh al-Islam Ibn Taymiyah (Allah să aibă milă de el) a spus:

Pe baza acestui fapt, dacă o persoană nu se purifică așa cum este obligată, deoarece textul nu a ajuns la ea, de exemplu dacă mănâncă carne de cămilă și nu face wudoo’ după aceea, apoi textul ajunge la ea și îi devine clar că wudoo’ este necesar în acest caz, sau se roagă în țarcurile cămilelor, apoi textul ajunge la ea și hotărârea îi devine clară, trebuie ea să repete rugăciunile sale trecute? Există două opinii ale savanților, ambele relatate de la Ahmad. 

Un caz similar este dacă își atinge penisul și apoi se roagă, iar apoi îi devine clar că este obligatoriu să facă wudoo’ după atingerea penisului. 

Opinia corectă în toate aceste cazuri este că nu trebuie să repete rugăciunile, deoarece Allah iartă lucrurile făcute din greșeală sau din uitare și deoarece El spune (interpretarea sensului): „Și Noi nu pedepsim până când nu trimitem un Mesager (pentru a avertiza)” [al-Isra’ 17:15].

Dacă porunca Mesagerului (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) cu privire la o anumită chestiune nu a ajuns la o persoană, atunci hotărârea că aceasta este obligatorie nu a fost stabilită în cazul ei. De aceea, în cazul lui ‘Umar și ‘Ammaar, când au devenit junub, iar ‘Umar nu s-a rugat, în timp ce ‘Ammaar s-a rugat după ce s-a rostogolit în praf, Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) nu i-a poruncit niciunuia dintre ei să repete rugăciunea. În mod similar, el nu i-a poruncit lui Abu Dharr să repete rugăciunea atunci când devenea junub și rămânea câteva zile fără să se roage. Și nu le-a poruncit celor care s-au rugat cu fața spre Ierusalim înainte ca vestea să ajungă la ei că această hotărâre (a orientării spre Ierusalim în timpul rugăciunii) fusese abrogată să recupereze acele rugăciuni. 

Un caz similar este cel al femeii care suferea de istihaadah (sângerare neregulată, în afara menstruației) și nu s-a rugat o perioadă, deoarece credea că rugăciunea nu era obligatorie în cazul ei. Există două opinii ale savanților cu privire la faptul dacă este obligată să recupereze rugăciunile. Prima opinie este că nu trebuie să facă acest lucru – după cum s-a relatat de la Maalik și alții – deoarece, atunci când femeia care suferea de istihaadah i-a spus Profetului (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa): Sângerez foarte mult, iar acest lucru m-a împiedicat să mă rog și să postesc, el i-a spus ce trebuia să facă în viitor, dar nu i-a poruncit să recupereze rugăciunile din trecut.

Sfârșitul citatului din Majmoo‘ al-Fataawa (21/101) 

Și Allah știe cel mai bine.