Dacă o persoană are teren și alte proprietăți, trebuie să plătească zakaah pentru ele?

Nu se datorează zakaah pentru acest teren și aceste proprietăți decât dacă le-a pregătit pentru vânzare. 

Modul în care se calculează zakaah-ul lor este următorul: valoarea lor trebuie calculată după ce a trecut un an (Hijri), apoi trebuie plătit ca zakaah un sfert dintr-o zecime, adică 2.5%. 

Dar dacă această proprietate este pregătită pentru a fi folosită de persoană sau dacă o folosește în scopuri comerciale, cum ar fi închirierea ei și altele asemenea, și nu face comerț cu ea, atunci în acest caz nu se datorează zakaah pentru ea. 

Shaykh Ibn ‘Uthaymeen a spus, discutând problema zakaah-ului pentru magazine: 

Bunurile comerciale se referă la averea pregătită pentru comerț. Comerciantul nu caută aceste bunuri pentru ele însele, ci urmărește profitul lor. Prin urmare, suntem obligați să plătim zakaah pentru valoarea lor, nu pentru bunurile în sine. 

Așadar, expresia „bunuri comerciale” se referă la orice este pregătit pentru comerț, indiferent de tipul său. Această categorie cuprinde majoritatea lucrurilor pentru care trebuie plătit zakaah, deoarece include imobile, țesături, vase, animale și orice altceva. 

Zakaah este obligatoriu pentru bunurile comerciale, iar dovada pentru aceasta este următoarea: 

1 – Este inclus în sensul general al versetului în care Allah spune (interpretarea sensului): 

„Și în averile lor era un drept pentru Saa’il (cerșetorul care cerea) și Mahroom (săracul care nu le cere altora)”

[al-Dhaariyaat 51:19]

Iar Profetul (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) i-a spus lui Mu’aadh ibn Jabal când l-a trimis în Yemen: „Învață-i că Allah le-a poruncit să dea caritate (zakaah) din averile lor, care să fie luată de la bogații lor și oferită săracilor lor.” 

Fără îndoială, bunurile comerciale sunt un tip de avere. 

Dacă cineva ar spune că Mesagerul (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) a spus: „Musulmanul nu trebuie să plătească zakaah pentru sclavul sau calul său”, răspunsul nostru ar fi: da, este corect, dar el nu a spus că nu există zakaah pentru bunurile comerciale care nu sunt urmărite pentru ele însele, ci sunt urmărite pentru valoarea lor. Expresia „sclavul și calul său” se referă la propriile sale posesiuni, adică lucruri care sunt proprietatea sa și pe care le folosește și de pe urma cărora beneficiază, precum calul său, sclavul său, hainele sale, casa în care locuiește sau mașina pe care o folosește, chiar dacă aceasta este folosită contra cost (adică un taxi). Pentru niciunul dintre aceste lucruri nu se datorează zakaah, deoarece o persoană le dobândește pentru propria folosință și nu le dobândește pentru a face comerț cu ele în sensul de a le cumpăra astăzi și a le vinde mâine.  Pe baza acestui fapt, cel care citează acest hadeeth pentru a spune că nu există zakaah pentru bunurile comerciale face o afirmație forțată. 

În al doilea rând: 

Profetul (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) a spus: „Faptele sunt doar în funcție de intenții, iar fiecare persoană va avea ceea ce a intenționat.” Dacă l-am întreba pe comerciant sau pe omul de afaceri ce dorește de la această avere, el ar spune: „Vreau aur și argint.” 

Dacă eu cumpăr bunurile astăzi și le vând mâine și obțin profit din ele, obiectivul nu este deloc dobândirea obiectului în sine. Pe baza acestui fapt, spunem că zakaah pentru bunurile comerciale este obligatoriu potrivit textelor și analogiei, chiar dacă textele nu sunt specifice, ci au un sens general. 

Al-Sharh al-Mumti’, 6/141-142 

Apoi a spus, oferind un exemplu în acest sens: 

Un om a cumpărat o mașină pentru a obține bani din ea (adică pentru a o vinde și a obține profit). Acestea sunt bunuri comerciale a căror valoare a atins nisaab-ul, iar el a intenționat să o vândă atunci când a cumpărat-o, deci trebuie să plătească zakaah pentru ea. Dar dacă a cumpărat mașina pentru a o folosi, apoi i-a venit ideea să o vândă, atunci nu se datorează zakaah pentru ea, deoarece atunci când a intrat în posesia ei nu a avut intenția de a face comerț. Prin urmare, trebuie să aibă intenția de a face comerț în momentul în care dobândește bunul. Dacă cumpără ceva în scop comercial, dar acel lucru nu atinge nisaab-ul și nu are nimic altceva pe care să-l adauge, nu se datorează zakaah pentru el, deoarece una dintre condițiile zakaah-ului este ca averea să atingă nisaab-ul. 

Al-Sharh al-Mumti’, 6/142. 

Shaykh Ibn Baaz (fie ca Allah să aibă milă de el) a spus: 

Terenul pregătit pentru vânzare este supus zakaah-ului. Dovada pentru aceasta este hadeeth-ul binecunoscut relatat de la Samurah ibn Jundub (fie ca Allah să fie mulțumit de el), care a spus: „Mesagerul lui Allah ne-a poruncit să plătim zakaah pentru tot ceea ce era pregătit pentru vânzare.”  

Dar dacă terenul este cumpărat pentru a fi păstrat, nu pentru a fi revândut, indiferent dacă este destinat agriculturii, locuirii, închirierii sau altui scop, nu se datorează zakaah pentru el, deoarece nu este pregătit pentru vânzare. Iar Allah știe cel mai bine. 

Majmoo’ Fataawa wa Maqaalaat Mutanawwi’ah li’l-Shaykh Ibn Baaz, 14/160 

Și Allah știe cel mai bine.