Consensul locuitorilor din Medina constituie o dovadă juridică islamică?

Imam Maalik (Allah să aibă milă de el) acorda o mare atenție practicilor locuitorilor din Medina și le considera o dovadă în religia lui Allah și considera că nu era permis să se meargă împotriva comunității lor. El i-a scris lui al-Layth ibn Sa‘d (Allah să aibă milă de el), spunând: 

„Oamenii ar trebui să urmeze exemplul locuitorilor din Medina. Hijrah (migrarea Profetului (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa)) a fost către Medina; în acel oraș a fost revelat Coranul, ceea ce era halal a fost declarat halal, iar ceea ce era haram a fost declarat haram. Mesagerul lui Allah (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) a trăit printre ei, iar ei au fost prezenți când Revelația a coborât. El le-a poruncit, iar ei l-au ascultat; le-a arătat calea, iar ei l-au urmat, până când Allah i-a luat sufletul și a ales pentru el ceea ce se află la El. Pacea, binecuvântările și mila lui Allah fie asupra lui. 

Apoi, după el, au venit aceia dintre membrii ummah-ei sale care i-au urmat cel mai îndeaproape calea dintre cei care au fost numiți în funcții de autoritate după el. Orice cunoaștere aveau despre ceea ce îi fusese revelat, au pus-o în practică, iar despre ceea ce nu știau au întrebat și au discutat cu alții; apoi și-au întemeiat concluzia pe cea mai puternică opinie la care au putut ajunge și au fost foarte aproape de timpul Profetului (pacea fie asupra sa). Dacă cineva se deosebea de ei sau altcineva avea dovezi mai puternice și mai corecte, renunțau la opinia lor și o urmau pe cealaltă. Apoi au venit Taabi‘een după ei și le-au urmat pașii. 

Dacă o anumită practică era urmată pe scară largă în Medina, [eu, Imam Maalik] nu cred că cineva are dreptul să se deosebească de ea, din cauza a ceea ce au moștenit și a situației lor unice, pe care nimeni altcineva nu poate pretinde că o are. Dacă orice alt oraș ar pretinde că această practică își are originea în orașul lor, că au crescut cu ea și că era practica înaintașilor lor, nu ar exista nicio certitudine că această practică este corectă și ei nu pot face aceleași afirmații ca locuitorii din Medina. 

Sfârșitul citatului din Tarteeb al-Madaarik de al-Qaadi ‘Iyaad, 1/10 

În al doilea rând: 

La ceea ce se referea Imam Maalik (Allah să aibă milă de el) era practica locuitorilor din Medina pe care aceștia o transmiseseră dintr-o generație în alta și practicile lor vechi din timpul Sahaabah (Allah să fie mulțumit de el), urmate de oamenii care au venit după ei. În ceea ce privește practicile lor de după acea perioadă și diferențele lor față de locuitorii altor orașe cu privire la chestiuni care puteau fi soluționate doar pe baza ijtihadului, Imam Maalik nu considera că acestea constituiau dovezi de la care nu era permis să se devieze; cel mult, ele puteau susține un argument. Cu toate acestea, Maalikii de mai târziu s-au deosebit de el în această privință. 

Al-Qaadi ‘Abd al-Wahhaab ibn ‘Ali al-Maaliki (Allah să aibă milă de el) a spus: Consensul locuitorilor din Medina bazat pe ceea ce au transmis de la Profet (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) constituie o dovadă că este haram să se meargă împotriva lui. În ceea ce privește consensul lor asupra chestiunilor soluționate prin ijtihad, există o diferență de opinie între savanți cu privire la faptul dacă acesta constituie o dovadă. Opinia corectă în viziunea noastră este că îl putem considera mai probabil corect decât alte opinii, însă nu este haram să ne deosebim de el.

Sfârșitul citatului din al-Ma‘oona ‘ala Madhhab ‘Aalim al-Madinah, 2/607 

Al-Baaji (Allah să aibă milă de el) a spus: 

Aceasta deoarece Maalik se baza pe opiniile și practicile locuitorilor din Medina și le considera dovezi dacă aceste practici se întemeiau pe relatări, precum chestiunea adhaanului, faptul de a nu recita cu voce tare expresia „Bismillah ir-Rahmaan ir-Raheem” în timpul rugăciunii, chestiunea saa‘-ului (o unitate de măsură), faptul de a nu plăti zakaah pentru legume și alte chestiuni care erau cunoscute din relatări și tradiții și practicate pe scară largă în Medina într-un mod care nu putea fi ascuns și erau transmise astfel încât au devenit o dovadă obligatorie și nu au lăsat loc niciunei scuze.

Sfârșitul citatului din Ihkaam al-Fusool, 1/468 

El a mai spus (1/488): 

În ceea ce privește ceea ce au stabilit prin ijtihad și analiză, nu există nicio diferență între opiniile savanților din Medina și opiniile altor savanți: opinia cea mai puternică este cea bazată pe dovezile cele mai puternice. De aceea, Maalik s-a deosebit de locuitorii din Medina cu privire la mai multe chestiuni. 

Aceasta este opinia lui Maalik cu privire la această chestiune și este, de asemenea, opinia unora dintre companionii noștri, precum Abu Bakr al-Abhari și alții. Este și opinia lui Abu Bakr, a lui Ibn al-Qassaar și a lui Abu Tamaam și este opinia corectă. 

Unii dintre cei care au urmat madhhabul Maaliki, dar nu au cercetat pe deplin această chestiune, au crezut că consensul locuitorilor din Medina constituia o dovadă chiar și în chestiunile bazate pe ijtihad. Sfârșitul citatului. 

Shaykh al-Islam (Allah să aibă milă de el) a spus: 

Practica locuitorilor din Medina bazată pe relatări constituie o dovadă conform consensului musulmanilor, așa cum i-a spus Maalik lui Abu Yoosuf, când acesta l-a întrebat despre saa‘ și mudd (unități de măsură), iar Maalik i-a îndemnat pe locuitorii din Medina să-și aducă saa‘-urile și ei i-au spus că învățaseră acest lucru de la înaintașii lor. Maalik a spus: Crezi că mint, o, Abu Yoosuf? El a spus: Nu, pe Allah, nu mint. 

Sfârșitul citatului din Majmoo‘ al-Fataawa, 20/306 

Și Allah știe cel mai bine.