Ce ar trebui să facă musulmanul cu privire la diferențele de opinie ale savanților privind autenticitatea sau slăbiciunea unui hadith?

În primul rând: 

Nu există nicio diferență între diferențele de opinie ale savanților cu privire la faptul că un hadith este saheeh sau da’eef și diferențele lor privind chestiunile de fiqh. Aceasta deoarece clasificarea hadithului ca saheeh sau da’eef este supusă ijtihaadului, iar savanții diferă în cunoașterea naratorilor și a isnadurilor hadithurilor. Ceea ce știe unul dintre ei despre situația unui narator poate fi necunoscut celorlalți, iar ceea ce găsește unul în relatările corroborante poate să nu fie disponibil altuia. Astfel, hotărârile lor privind un anumit hadith pot diferi din aceste motive. Uneori, toți au găsit biografia unui narator și isnadurile unui hadith, dar au diferit în hotărârea dacă acesta era saheeh sau da’eef, potrivit propriului lor ijtihaad cu privire la evaluarea naratorului și potrivit opiniei lor dacă hadithul este lipsit de probleme.  

Imam al-Tirmidhi a spus: 

Imâmii au diferit în clasificarea oamenilor (naratorilor) drept da’eef (slabi), așa cum au diferit și în alte aspecte ale cunoașterii.

Sunan al-Tirmidhi (5/756), Kitaab al-‘Ilal la sfârșitul al-Sunan. 

Explicând motivele diferențelor de opinie dintre savanți, Shaykh al-Islam Ibn Taymiyah a spus: 

Al treilea motiv: Credința că un hadith este slab pe baza ijtihaadului, însă alții nu au fost de acord cu el, indiferent de alte isnaduri și indiferent dacă el sau altcineva avea dreptate ori dacă amândoi aveau dreptate potrivit celor care spun că fiecare mujtahid are dreptate. Aceasta din mai multe motive, printre care: cel care a relatat hadithul a considerat că unul dintre ei era da’eef, iar celălalt a considerat că era de încredere. Cunoașterea naratorilor este o știință vastă, iar cel care are dreptate poate fi cel care a considerat că era da’eef, deoarece întâlnise un motiv care îl făcuse să creadă astfel, sau celălalt poate fi cel care avea dreptate deoarece știa că acel motiv nu este suficient pentru a-l considera da’eef, fie pentru că motivul în sine nu constituie o problemă, fie pentru că avea o scuză care însemna că nu putea fi clasificat drept da’eef.  

Acesta este un subiect vast pentru savanții care studiază naratorii și situațiile lor și pot exista consens și diferențe, la fel cum există între alți savanți în domeniile lor. 

(Un alt motiv este) că el nu credea că muhaddithul a auzit hadithul de la cel de la care l-a relatat, însă altcineva credea că l-a auzit, din motive care indică aceasta. 

(Un alt motiv este) că muhaddithul poate să fi trecut prin două etape: una în care era sănătos și demn de încredere și alta în care exista confuzie în relatările sale, cum ar fi faptul că s-a încurcat și cărțile sale au fost arse sau pierdute; astfel, ceea ce a relatat când era sănătos și demn de încredere este saheeh, iar ceea ce a relatat când era confuz este da’eef. Prin urmare, savantul poate să nu fi știut care dintre cele două situații se aplica acestui hadith, în timp ce altcineva știe că el a relatat acest hadith anume când era sănătos și demn de încredere. 

(Un alt motiv este) că muhaddithul a uitat acel hadith și nu și l-a mai amintit ulterior sau a negat că l-ar fi relatat, deoarece a considerat că exista o problemă care însemna că trebuia să lase acel hadith deoparte, însă un alt savant poate considera că este ceva valid și poate fi citat ca dovadă. Această chestiune este bine cunoscută … și există și alte motive. 

Majmoo’ al-Fataawa (20/240-242). 

În al doilea rând: 

În ceea ce privește atitudinea musulmanului față de aceste diferențe care apar între savanți cu privire la faptul că un hadith este saheeh sau da’eef, aceasta este aceeași atitudine ca față de diferențele lor de opinie în fiqh. Dacă este calificat să distingă între opiniile lor, poate decide care dintre cele două hotărâri privind un hadith consideră că este corectă; dacă nu este calificat să facă aceasta, atunci trebuie să urmeze opinia unui savant (taqleed) și să accepte verdictul celui pe care îl consideră mai atașat religiei și mai cunoscător în această chestiune. Nu trebuie să fie înșelat de faptul că acesta este faqeeh, savant în usool sau mufassir; mai degrabă, cel al cărui verdict privind autenticitatea sau slăbiciunea este urmat trebuie să fie eminent în știința hadithului și nu există păcat asupra lui dacă urmează un savant eminent. Dacă hadithul este saheeh potrivit acelui savant și el îl urmează în aceasta, iar hadithul conține o hotărâre de fiqh, atunci trebuie să acționeze conform lui, însă nu există păcat asupra lui dacă nu acționează conform lui în cazul în care hadithul este da’eef. 

Shaykh Ibn ‘Uthaymeen (fie ca Allah să aibă milă de el) a spus: 

Dacă savanții au diferit cu privire la aceasta în fatwa-urile lor sau în ceea ce se aude în îndemnurile și sfaturile lor, de exemplu, atunci trebuie să îl urmeze pe cel pe care îl consideră mai apropiat de adevăr prin cunoașterea și atașamentul său religios. 

Liqa’ al-Baab il-Maftooh (nr. 46, întrebarea nr. 1136) 

A se vedea și răspunsul la întrebarea nr. 22652 pentru o discuție privind atitudinea corectă față de diferențele savanților. 

Iar Allah știe cel mai bine.