Blestemarea Islamului într-un moment de furie intensă

Hotărârea cu privire la cel care blestemă Islamul este că este kafir (necredincios), deoarece blestemarea Islamului sau batjocorirea lui constituie apostazie de la Islam și necredință în Allah și în religia Sa. Allah ne vorbește despre unii oameni care au batjocorit Islamul și apoi au spus: „Noi doar glumeam și ne amuzam”, însă Allah ne spune că această glumă și acest amuzament reprezintă de fapt batjocorirea lui Allah, a semnelor Sale și a Mesagerului Său (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) și că, prin aceasta, ei comiteau kufr (necredință). Allah spune (interpretarea sensului): 

„Dacă îi întrebi (despre aceasta), ei declară: «Noi doar vorbeam fără rost și glumeam». Spune: «Oare de Allah, de Ayat-urile Sale (dovezi, evidențe, versete, învățăminte, semne, revelații etc.) și de Mesagerul Său vă bateați joc?

Nu vă găsiți scuze; ați devenit necredincioși după ce ați crezut.»” [9:65, 66] 

Batjocorirea religiei lui Allah, blestemarea religiei lui Allah, insultarea lui Allah și a Mesagerului Său (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) sau batjocorirea lor reprezintă kufr, care îl scoate pe om din Islam. Cu toate acestea, există posibilitatea pocăinței de la aceasta, deoarece Allah spune (interpretarea sensului): 

„Spune: O, ‘Ibadi (robii Mei) care ați săvârșit fărădelegi împotriva voastră înșivă (comițând fapte rele și păcate)! Nu deznădăjduiți de Mila lui Allah; cu adevărat, Allah iartă toate păcatele. Cu adevărat, El este Iertătorul, Milostivul.” [39:53] 

Dacă o persoană se pocăiește de orice fel de apostazie, iar pocăința sa este sinceră și îndeplinește toate condițiile pocăinței, atunci Allah îi va accepta pocăința. Există cinci condiții ale pocăinței, după cum urmează: 

1 – Să fie sincer față de Allah în pocăință, adică motivul pocăinței să nu fie dorința de a se făli, teama de o altă persoană sau speranța unui câștig lumesc obținut prin pocăință. Dacă pocăința unei persoane este sinceră doar de dragul lui Allah, iar motivul ei este teama de Allah și de pedeapsa Sa și speranța răsplății Sale, atunci ea este sinceră doar față de Allah. 

2 – Să regrete păcatul pe care l-a săvârșit, simțind remușcare și tristețe pentru ceea ce s-a întâmplat în trecut și considerându-l o chestiune gravă la care trebuie să renunțe. 

3 – Să renunțe la păcat și să înceteze să stăruie în el. Dacă păcatul său a fost omiterea unei obligații, trebuie să înceapă să o îndeplinească și să o recupereze, dacă poate. Dacă păcatul său a fost săvârșirea unei fapte interzise, trebuie să renunțe la ea și să se țină departe de ea. Dacă păcatul său a avut legătură cu alți oameni, trebuie să le restituie drepturile sau să le ceară iertare. 

4 – Să hotărască să nu se mai întoarcă la acel păcat în viitor, având în inima sa determinarea de a nu reveni la păcatul de care s-a pocăit. 

5 – Pocăința sa să aibă loc într-un moment în care va fi acceptată. Dacă are loc după acel moment, nu va fi acceptată. Momentul acceptării este general și specific.  

Momentul general este atunci când soarele răsare dinspre apus; pocăința care are loc după răsăritul soarelui dinspre apus nu va fi acceptată, deoarece Allah spune (interpretarea sensului): 

„În ziua în care vor veni unele dintre semnele Domnului tău, unei persoane nu îi va fi de folos credința sa, dacă nu a crezut mai înainte și nu a dobândit bine prin credința sa. Spune: Așteptați! Și noi așteptăm.” [6:158] 

Momentul specific este atunci când moartea este iminentă. Când moartea este iminentă, pocăința nu va fi de niciun folos, deoarece Allah spune (interpretarea sensului): 

„Și nu este de niciun folos pocăința celor care continuă să săvârșească fapte rele până când moartea se apropie de unul dintre ei și spune: «Acum mă pocăiesc»; nici a celor care mor necredincioși.” [4:18] 

Spun: dacă o persoană se pocăiește de orice păcat – chiar dacă este vorba despre blestemarea Islamului – pocăința sa va fi acceptată dacă îndeplinește condițiile menționate aici. 

Dar trebuie observat că un cuvânt poate fi un act de kufr (necredință) sau apostazie, însă cel care îl rostește poate să nu devină kafir (necredincios) prin aceasta, dacă este prezent un factor care înseamnă că nu poate fi judecat drept kafir. Aici avem un bărbat care ne spune că a blestemat Islamul în timp ce era furios. Îi spunem: dacă furia ta a fost atât de intensă încât nu știai ce spui și, în acel moment, nu știai dacă te afli în cer sau pe pământ și ai rostit cuvinte fără să gândești sau să știi ce sunt, atunci aceste cuvinte nu sunt supuse niciunei hotărâri și nu poți fi judecat drept apostat, deoarece aceste cuvinte nu au fost rostite intenționat. Dacă un cuvânt este rostit neintenționat, Allah nu va pedepsi o persoană pentru el. Allah spune cu privire la jurăminte (interpretarea sensului): 

„Allah nu vă va pedepsi pentru ceea ce este neintenționat în jurămintele voastre, însă vă va pedepsi pentru jurămintele făcute cu intenție.” [5:89] 

Dacă această persoană care a rostit cuvinte de kufr într-un moment de furie intensă nu știa ce spune, atunci cuvintele sale nu au nicio hotărâre și nu poate fi judecată drept apostată în acest caz. Deoarece nu este judecată drept apostată, căsătoria sa cu soția nu este anulată; mai degrabă, ea este în continuare căsătorită cu el. 

Însă dacă o persoană se înfurie, trebuie să încerce să contracareze această furie prin metodele prescrise de Profet (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) atunci când un bărbat i-a cerut: „O, Mesager al lui Allah, sfătuiește-mă”. El a spus: „Nu te înfuria”, repetând aceasta de mai multe ori și spunând: „Nu te înfuria”. Așadar, trebuie să își exercite autocontrolul și să caute refugiu la Allah de shaytan (diavolul) blestemat. Dacă stă în picioare, trebuie să se așeze; dacă stă jos, trebuie să se întindă. Dacă furia sa devine prea intensă, trebuie să facă wudhu (abluțiunea). Toate aceste lucruri îi vor îndepărta furia. Câți oameni au regretat că au acționat sub impulsul furiei, însă era prea târziu.  

Majmoo’ Fatawa al-Shaykh Ibn ‘Uthyameen.

Și Allah știe cel mai bine.