Atributele divine trebuie afirmate în sens literal, nu metaforic

Credința corectă trebuie să se bazeze pe ceea ce este dovedit în Coran și Sunnah, așa cum au înțeles primele generații (salaf) ale acestei ummah, și anume Sahaabah, Taabi‘een și învățații de seamă. Ei au fost unanim de acord că atributele divine menționate în Coran și Sunnah trebuie afirmate fără a discuta felul în care sunt și fără a-L asemăna pe El cu creația Sa, precum și fără a nega vreunul dintre atributele Sale sau a le interpreta într-un mod diferit de sensul aparent. Nu facem diferență între niciunul dintre atributele divine, indiferent de categoria în care se încadrează. Orice atribut divin menționat într-un text saheeh trebuie afirmat. 

Coranul și Sunnah au venit pentru a-i învăța pe oameni despre atributele Dumnezeului lor, iar acest lucru nu poate fi realizat decât prin înțelegerea cuvintelor în sens real; acesta este principiul de bază cu privire la afirmații. Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) a transmis Coranul cel Sfânt atât ca formulare, cât și ca sens; nu s-a relatat de la el nici măcar o singură literă care să sugereze că vreunul dintre atributele divine trebuie interpretat într-un mod diferit de sensul său aparent, sau că sensul său aparent nu este cel intenționat, sau că acesta ar însemna asemănarea Lui cu creația Sa, ori alte expresii folosite de cei care neagă atributele divine sau le interpretează într-un mod diferit de sensul lor aparent. Aceasta înseamnă a arunca îndoieli asupra Coranului sau asupra Mesagerului căruia i s-a poruncit să-l transmită și să-l explice. Dacă vreunul dintre lucrurile pe care le-au menționat ar fi fost esențial, atunci Coranul și Profetul l-ar fi explicat și nu l-ar fi ascuns. Cum ar putea fi altfel, când este dovedit în mai multe hadeeth-uri saheeh, a căror autenticitate este unanim acceptată, că aceste atribute trebuie afirmate, iar în alte hadeeth-uri sunt menționate și alte atribute, precum coborârea Sa, piciorul Său, zâmbetul Său și bucuria Sa, fără niciun cuvânt care să sugereze că acestea trebuie înțelese într-un mod diferit de sensul aparent și fără ca vreun Sahaabi să fi considerat problematic să le ia așa cum apar și potrivit celor ce pot fi înțelese din ele. Dacă în sensul aparent ar fi existat ceva ce ar putea fi considerat nepotrivit pentru divinitate sau o asemănare a divinului cu vreo ființă creată – iar în Coran sau Sunnah nu poate exista așa ceva – atunci Profetul infailibil ar fi atras atenția asupra acestui lucru și l-ar fi evidențiat oamenilor, iar oamenii rațiunii din acea vreme l-ar fi pus sub semnul întrebării, căci ei erau mai dornici să dobândească binele și să adere la el. 

Când au apărut inovațiile și s-au ridicat oameni care au spus că aceste atribute trebuie înțelese într-un sens metaforic, nu real – așa cum era opinia Jahamis și Mu‘tazilah și a celor care au fost de acord cu ei – primele generații și învățații de seamă au răspuns afirmând că aceste atribute trebuie înțelese în sens real, nu metaforic. Comentariile lor cu privire la această chestiune sunt numeroase și binecunoscute. Vom cita aici câteva dintre ele: 

-1-

‘Uthmaan ibn Sa‘eed ad-Daarimi (d. 280 – fie ca Allah să aibă milă de el) a spus:

, fie El preaslăvit, cunoaștem conceptul metaforelor din limba arabilor, pe care voi l-ați preluat și l-ați folosit pentru a-i deruta și a-i induce în eroare pe cei ignoranți. Prin intermediul acestui concept ați negat realitatea atributelor divine, pe baza argumentului metaforei. Însă noi spunem: este greșit să judecăm stilul cel mai obișnuit din limba arabă pe baza celui mai rar stil al ei; mai degrabă, trebuie să înțelegem afirmațiile arabilor pe baza stilului celui mai obișnuit, cu excepția cazului în care puteți aduce o dovadă că aici este intenționat stilul mai rar (și anume metafora). Aceasta este abordarea cea mai dreaptă și nu este corect să abordăm atributele divine care sunt bine cunoscute și înțelese așa cum apar de către oamenii cu bun-simț și să le denaturăm sensul sub pretextul că acestea sunt metafore. 

Citat încheiat din Naqd ad-Raadirmi ‘ala Bishr al-Mireesi, 2/755 

-2-

Imam Abu Ja‘far Muhammad ibn Jareer at-Tabari (d. 310 – fie ca Allah să aibă milă de el) a spus:

Dacă cineva ar spune: Care este abordarea corectă cu privire la sensul acestor atribute pe care le-ați menționat, dintre care unele sunt menționate în Cartea și revelația lui Allah, slăvit și preaslăvit fie El, iar unele au fost menționate de Mesagerul lui Allah (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa)? Răspunsul nostru este: abordarea corectă în opinia noastră este afirmarea sensului în sens real, fără a-L asemăna pe El cu creația Sa, așa cum Allah a spus despre Sine în Coran (interpretarea sensului): „Nimic nu este asemenea Lui, iar El este As-Samī‘ (Cel care aude totul), Al-Basīr (Cel care vede totul)” [ash-Shoora 42:11]. … Așadar, afirmăm toate sensurile despre care am spus că sunt menționate în relatări, în Coran și în revelație potrivit sensului lor aparent și respingem orice asemănare a Lui cu creația Sa. Prin urmare, spunem: El, slăvit și preaslăvit fie El, aude toate glasurile, dar nu printr-o deschidere într-o ureche sau printr-o facultate fizică asemenea celor ale fiilor lui Adam. În mod similar, El îi vede pe toți oamenii cu o vedere care nu este asemenea vederii fiilor lui Adam, care este o facultate fizică a lor. El are două mâini, o mână dreaptă și degete, dar nu într-un sens fizic; mai degrabă, cele două mâini ale Sale sunt întinse, revărsând binecuvântări asupra creației și neținând binele. Și El are un chip sau o față, dar aceasta nu este asemenea fețelor fizice ale fiilor lui Adam, care sunt alcătuite din carne și sânge. Spunem că El zâmbește cui voiește dintre creația Sa, dar nu spunem că aceasta înseamnă arătarea dinților (precum zâmbetul omenesc); iar El coboară în fiecare noapte la cerul cel mai de jos.

Citat încheiat din Tabseer fi Ma‘aalim ad-Deen, p. 141-145 

-3-

Imam Abu Ahmad Muhammad ibn ‘Ali ibn Muhammad al-Karji, cunoscut sub numele de al-Qassaab (d. 360 AH), a spus cu privire la credința Qaadari, într-o scrisoare pe care a scris-o pentru califul al-Qaadir bi Amr-Allah în anul 433 AH, care a fost semnată de învățații acelei vremi pentru a confirma conținutul ei și care a fost trimisă în diferite regiuni: 

Allah nu trebuie descris decât așa cum S-a descris pe Sine sau așa cum L-a descris Profetul Său. Orice atribut pe care Și l-a atribuit sau pe care Profetul Său I l-a atribuit este un atribut în sens real și nu este metaforic. Dacă ar fi fost metaforic, atunci ar fi fost necesar să fie explicat într-un mod diferit de sensul aparent, astfel încât s-ar fi spus: ceea ce se înțelege prin vedere este cutare și cutare, ceea ce se înțelege prin auzire este cutare și cutare și așa mai departe; ar fi fost explicat într-un mod diferit de ceea ce cineva ar înțelege din sensul aparent. Deoarece abordarea salaf este afirmarea atributelor fără a le interpreta într-un mod diferit de sensul aparent, acest lucru dovedește că ele nu trebuie înțelese într-un sens metaforic; mai degrabă, ele sunt fapte clare. 

Citat încheiat din al-Muntazam de Ibn al-Jawzi, cu privire la evenimentele din 433 AH; Siyar A‘laam an-Nubala’, 16/213 

-4-

Imam al-Haafiz Abu ‘Abdullah Muhammad ibn Ishaaq ibn Mandah (d. 395) a spus, afirmând atributul divin al celor două mâini: 

Capitol despre versetul în care Allah, slăvit și preaslăvit fie El, spune (interpretarea sensului): „(Allah) a spus: «O, Iblees (Șeitan)! Ce te-a împiedicat să te prosternezi în fața celui pe care l-am creat cu Ambele Mele Mâini?»” [Saad 38:75]. Și a citat cuvinte ale Profetului (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) care ar putea dovedi că Allah, slăvit și preaslăvit fie El, l-a creat pe Adam (pacea fie asupra sa) cu cele două mâini ale Sale în sens real. 

Și a spus, afirmând atributul divin al chipului sau feței: 

Capitol despre versetul în care Allah, slăvit și preaslăvit fie El, spune (interpretarea sensului): „Totul va pieri în afară de Fața Sa” [al-Qasas 28:88]. Și Allah, slăvit și preaslăvit fie El, spune (interpretarea sensului): „Iar Fața Domnului tău, plină de Majestate și Onoare, va rămâne veșnic” [ar-Rahmaan 55:27]. Și a citat relatări dovedite de la Profet care indică faptul că acest lucru trebuie înțeles în sens real. 

Citat încheiat din ar-Radd ‘ala al-Jahamiyyah, p. 68, 94 

-5-

Imam Haafiz al-Maghrib Abu ‘Umar Yoosuf ibn ‘Abdullah ibn ‘Abd al-Barr al-Andalusi al-Qurtubi al-Maaliki (d. 463) a spus: 

În principiu, cuvintele trebuie înțelese în sens real, cu excepția cazului în care ummah este unanim de acord că un lucru nu trebuie înțeles în sens real, ci este mai degrabă o metaforă, deoarece nu există nicio cale de a urma ceea ce ne-a fost revelat de Domnul nostru decât pe această bază. Mai degrabă, trebuie să înțelegem cuvintele lui Allah, slăvit și preaslăvit fie El, pe baza celui mai evident și mai clar sens, cu excepția cazului în care există un motiv puternic pentru a proceda altfel. Dacă ar fi justificat ca oricine să pretindă că un lucru este o metaforă, atunci nicio afirmație nu ar mai avea vreun sens. Allah, slăvit și preaslăvit fie El, este cu mult deasupra faptului de a spune în Coran ceva în afară de ceea ce este exprimat într-un mod care poate fi înțeles de arabi pe baza stilului lor de vorbire. Istiwa’ (ridicarea deasupra Tronului) este bine cunoscut și înțeles în limba arabă; înseamnă ridicarea deasupra unui lucru și stabilirea și așezarea deasupra lui. 

El a spus, relatând că exista un consens între Ahl as-Sunnah cu privire la această chestiune: Ahl as-Sunnah sunt unanim de acord că toate atributele divine menționate în Coran și Sunnah trebuie afirmate și că trebuie să credem în ele și să le înțelegem în sens real, nu ca metafore. Însă ei nu discută natura niciunuia dintre ele. Cât despre adepții inovației, Jahamis, toți Mu‘tazilah și Khaarijis, cu toții neagă atributele divine și nu le înțeleg în sens adevărat; ei au susținut că cel care le afirmă Îl aseamănă pe El cu creația Sa. Potrivit celor care afirmă atributele divine, acești oameni Îl neagă pe Dumnezeu. Adevărul este de partea celor care își bazează înțelegerea pe formularea Cărții lui Allah și pe Sunnah Mesagerilor Săi, iar aceștia sunt conducătorii al-jamaa‘ah, slavă lui Allah.

Citat încheiat din at-Tamheed, 7/131, 145 

-6-

Imam al-Haafiz adh-Dhahabi a spus, după ce a citat cuvintele lui al-Qassaab menționate mai sus: 

Așa cum Allah există în sens real, nu metaforic, atributele Sale nu pot fi luate în sens metaforic, deoarece în acest caz ele nu ar putea fi atribute divine, întrucât atributele sunt legate de cel care posedă acele atribute. Deoarece El există în sens real, nu în sens metaforic, atributele Sale nu pot fi metaforice. Așa cum nu există nimic egal sau asemănător Lui, nu poate exista nimic asemenea atributelor Sale. 

El a spus, comentând cuvintele lui Ibn ‘Abd al-Barr menționate mai sus:

A spus adevărul, pe Allah. Oricine interpretează toate atributele divine într-un mod diferit de sensul lor aparent și consideră cuvintele metaforice va ajunge inevitabil să-L nege pe Domnul și să-L asemene cu ceva inexistent. S-a relatat de la Hammaad ibn Zayd că a spus: Asemănarea Jahamis este aceea a unor oameni care au spus: Pe pământul nostru există un palmier. Li s-a spus: Are frunze? Ei au spus: Nu. Li s-a spus: Are ramuri? Ei au spus: Nu. Li s-a spus: Are ciorchini de curmale? Ei au spus: Nu. Li s-a spus: Are trunchi? Ei au spus: Nu. Li s-a spus: Atunci nu aveți un palmier pe pământul vostru!

Citat încheiat din al-‘Uluw, p. 239, 250 

Există multe relatări similare. A se vedea: al-Ashaa‘irah fi Mizaan Ahl as-Sunnah de Shaykh Faisal ibn Qazzaaz al-Jaasim, în care există multe alte citate de acest fel de la primele generații și de la învățații de seamă. 

Acesta este principiul de bază cu privire la textele care vorbesc despre atributele divine, inclusiv cele două versete menționate (în întrebare). Imamii de seamă ai generațiilor timpurii și târzii le-au citat pentru a afirma atributele divine ale mâinii și ochiului, printre alte dovezi, însă au interpretat versetele într-un mod potrivit contextului, după cum vom vedea mai jos. 

Ibn ‘Uthaymeen (fie ca Allah să aibă milă de el) a spus, explicând acest concept: 

Cuvintele lui Allah (interpretarea sensului): „Mâna lui Allah este deasupra mâinilor lor” [al-Fath 48:10] trebuie înțelese potrivit sensului lor aparent. Mâna lui Allah, slăvit fie El, este deasupra mâinilor celor care jură credință, deoarece mâna Sa este unul dintre atributele Sale, însă El este deasupra lor, deasupra Tronului Său. Așadar, mâna Sa este deasupra mâinilor lor. Acesta este sensul aparent al cuvintelor și este sensul real, care afirmă că jurământul de credință față de Profet (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) este ca și cum ar fi un jurământ de credință față de Allah, slăvit și preaslăvit fie El. Nu înseamnă că mâna lui Allah, slăvit și preaslăvit fie El, se află direct deasupra mâinilor lor. Nu vezi că spunem că cerul este deasupra noastră, chiar dacă este departe de noi? În același fel, mâna lui Allah, slăvit și preaslăvit fie El, este deasupra mâinilor celor care au jurat credință Mesagerului Său (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa), chiar dacă El este cu mult deasupra creației Sale. 

Citat încheiat din al-Qawaa‘id al-Muthla, în Majmoo‘ Fataawa ash-Shaykh, 3/331 

Cuvintele lui Allah (interpretarea sensului): „căci tu ești sub Ochii Noștri” [at-Toor 52:48] au fost interpretate de unii dintre primele generații ca însemnând „în viziunea sau sub privirea Noastră”; aceasta este o explicație dictată de context și, prin urmare, acest verset confirmă două lucruri: vederea și ochiul lui Allah.

Shaykh Ibn ‘Uthaymeen (fie ca Allah să aibă milă de el) a spus în Sharh al-Waasitiyyah: Dacă se întreabă: cum explicați prepoziția bi din expresia bi a‘yunina (tradusă mai sus prin „sub Ochii Noștri”, literal „în ochii noștri”)? Răspunsul nostru este: o explicăm ca însemnând că ochiul este cu ei sau îi însoțește. Dacă spui „ești sub ochiul meu”, înseamnă că ochiul meu te însoțește sau, cu alte cuvinte, te supraveghez și privirea mea nu se îndepărtează de tine. Prin urmare, ceea ce se înțelege este că Allah, slăvit și preaslăvit fie El, îi spune Profetului Său: Ai răbdare cu hotărârea lui Allah, căci ești înconjurat de grija Noastră și Noi te supraveghem, astfel încât nimeni să nu-ți poată face rău. 

Nu se referă la locul în care se află (a fi „în” sau „în interior”), deoarece acest lucru ar implica faptul că Mesagerul lui Allah (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) se afla în ochiul lui Allah! – ceea ce este imposibil. 

Mai mult decât atât, aceasta i-a fost adresată Mesagerului lui Allah (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) când se afla pe pământ, astfel încât, dacă ai spune că el se afla în ochiul lui Allah, această interpretare a acestui verset din Coran nu ar fi corectă. 

Anterior, el a spus: Dacă s-ar spune că printre salaf au existat unii care au interpretat cuvintele lui Allah „sub Ochii Noștri” ca însemnând în viziunea Noastră; acest lucru a fost interpretat astfel de învățați de seamă bine cunoscuți dintre primele generații, însă voi spuneți că interpretarea într-un mod diferit de sensul aparent este haraam, atunci care este răspunsul? Răspunsul nostru este că ei au interpretat potrivit contextului, afirmând în același timp sensul de bază, și anume atributul ochiului divin. Cei care denaturează sensurile spun că înseamnă „în viziunea Noastră” fără să afirme ochiul divin, în timp ce Ahl as-Sunnah wa’l-Jamaa‘ah spun că „sub Ochii Noștri” înseamnă în viziunea Noastră, afirmând în același timp ochiul divin.

Citat încheiat din Majmoo‘ Fataawa ash-Shaykh, 8/264 

Shaykh Saalih Aal ash-Shaykh (fie ca Allah să-l păstreze) a spus: „căci tu ești sub Ochii Noștri” [at-Toor 52:48] înseamnă că ești în viziunea și privirea Noastră și sub grija și protecția Noastră. 

Această interpretare este interpretarea salaf pentru această expresie, deoarece Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) nu se afla în ochiul lui Allah (la singular), care este atributul Său; mai degrabă, el (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) se afla „sub ochii” lui Allah (la plural); aceasta deoarece Allah are atributul celor doi ochi. Prin urmare, Ahl as-Sunnah wa’l-Jamaa‘ah au interpretat acest lucru ca făcând parte din ceea ce este implicat de verset, iar implicația este unul dintre modurile în care expresia poate fi interpretată. O expresie poate fi interpretată potrivit sensului ei exact, potrivit a ceea ce implică sau potrivit a ceea ce indică contextul. 

Prin urmare, ei au spus: Ceea ce se înțelege este că Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) se afla în (sau sub) viziunea și privirea lui Allah, slăvit și preaslăvit fie El, și sub grija și protecția Sa. Acesta este sensul implicat de cuvintele „sub Ochii Noștri” [at-Toor 52:48]. 

Așadar, aceasta nu intră în categoria interpretării într-un mod diferit de sensul aparent, așa cum au susținut cei care nu au înțeles. Mai degrabă, intră în categoria a ceea ce este implicat, iar implicația – adică înțelegerea implicațiilor unui cuvânt – este o parte clară a limbii arabe. 

Chiar dacă primele generații au afirmat atributul divin al celor doi ochi, ele puteau interpreta un lucru – ca în cazul acestui verset – pe baza a ceea ce implică sau puteau să-l interpreteze pe baza a ceea ce indică contextul, iar unii pot crede că aceasta intră în categoria interpretării într-un mod diferit de sensul aparent, însă acest lucru este greșit. 

Implicația este un lucru, iar contextul este altceva; acestea sunt două moduri de a înțelege formularea unei expresii. 

Cât despre interpretarea unui lucru într-un mod diferit de sensul aparent, aceasta înseamnă ignorarea a ceea ce indică formularea. 

Citat încheiat din Sharh al-Waasitiyyah 

Din cele de mai sus este clar că aceste două versete trebuie înțelese în sens real și că ele afirmă atributele divine ale mâinii și ochiului și că nu este nimic greșit în a interpreta versetul așa cum dictează contextul sau ceea ce implică, fără a nega atributele divine menționate în el. Poate că acesta este ceea ce ai perceput prin percepția ta lingvistică, și anume sensul general implicat sau dictat de context, însă este greșit să crezi că aceasta intră în categoria metaforei, ceea ce ar duce la negarea unuia dintre atributele divine sau la negarea sensului aparent al textului. 

Iar Allah știe cel mai bine.