Un citat, cu sursa lui.

النفسُ جبلٌ عظيمٌ شاقٌّ في طريقِ السيرِ إلى اللهِ عزَّ وجلَّ، وكلُّ سائرٍ لا طريقَ له إلا على ذلك الجبلِ، فلا بدَّ أن ينتهيَ إليه، ولكنَّ منهم مَن هو شاقٌّ عليه، ومنهم مَن هو سهلٌ عليه، وإنَّه ليسيرٌ على مَن يسَّرهُ اللهُ عليه. وفي ذلك الجبلِ أوديةٌ وشعوبٌ، وعقباتٌ ووهودٌ، وشوكٌ وعوسجٌ، وعُلَّيقٌ وشبرقٌ، ولصوصٌ يقطعونَ الطريقَ على السائرينَ، ولا سيَّما أهلَ الليلِ المُدلجينَ. فإذا لم يكن معهم عُدَدُ الإيمانِ، ومصابيحُ اليقينِ تتَّقدُ بزيتِ الإخباتِ، وإلا تعلَّقت بهم تلك الموانعُ، وتشبَّثت بهم تلك القواطعُ، وحالت بينهم وبين السيرِ. فإنَّ أكثرَ السائرينَ فيه رجعوا على أعقابِهم لمَّا عجزوا عن قطعِه واقتحامِ عقباتِه. والشيطانُ على قلَّةِ ذلك الجبلِ ـ أي: أعلاه ـ يحذِّرُ الناسَ مِن صعودِه وارتفاعِه، ويخوِّفُهم منه؛ فيتَّفقُ: مشقَّةُ الصعودِ، وقعودُ ذلك المخوِّفِ على قلَّتِه، وضعفُ عزيمةِ السائرِ ونيَّتِه؛ فيتولَّدُ مِن ذلك الانقطاعُ والرجوعُ، والمعصومُ مَن عصمَه اللهُ. وكلَّما رَقِيَ السائرُ في ذلك الجبلِ اشتدَّ به صياحُ القاطعِ، وتحذيرُه وتخويفُه، فإذا قطعَه وبلغَ قلَّتَه انقلبت تلك المخاوفُ كلُّهنَّ أمانًا، وحينئذٍ يَسهلُ السيرُ، وتزولُ عنه عوارضُ الطريقِ، ومشقَّةُ عقباتِها، ويرى طريقًا واسعًا آمنًا؛ يفضي به إلى المنازلِ والمناهلِ، وعليه الأعلامُ، وفيه الإقاماتُ قد أُعدَّت لركبِ الرحمنِ. فبينَ العبدِ وبينَ السعادةِ والفلاحِ: قوَّةُ عزيمةٍ، وصبرُ ساعةٍ، وشجاعةُ نفسٍ، وثباتُ قلبٍ، والفضلُ بيدِ اللهِ يؤتيه مَن يشاءُ، واللهُ ذو الفضلِ العظيمِ

„Sufletul este un munte uriaș și greu de trecut pe drumul călătoriei către Allah, Cel Măreț și Preaînalt. Orice călător nu are alt drum decât peste acel munte și trebuie să ajungă la el. Pentru unii este greu, iar pentru alții este ușor. Este cu adevărat ușor pentru cel căruia Allah i-l ușurează. În acel munte sunt văi și trecători, povârnișuri și adâncituri, spini, tufe țepoase, mărăcini și plante spinoase. Sunt tâlhari care taie calea călătorilor, mai ales a celor care călătoresc noaptea. Dacă aceștia nu au cu ei armele credinței și făcliile certitudinii, aprinse cu untdelemnul smereniei, acele piedici îi vor prinde, acele obstacole se vor agăța de ei și îi vor opri din mers. Cei mai mulți dintre cei care au pornit pe acest munte s-au întors pe urmele lor când nu au putut să-l străbată și să-i treacă povârnișurile. Satana se află în vârful muntelui — adică în locul său cel mai înalt — și îi previne pe oameni să nu urce, înspăimântându-i de urcuș. Se întâlnesc astfel greutatea urcușului, șederea celui care îi înspăimântă în vârful lui și slăbiciunea hotărârii și intenției călătorului. Din acestea se nasc oprirea și întoarcerea. Este ocrotit numai cel pe care Allah îl ocrotește. Cu cât călătorul urcă pe acel munte, cu atât tâlharul își întețește strigătele, avertizările și înfricoșarea. Când îl străbate și ajunge în vârf, toate acele temeri se prefac în siguranță. Atunci mersul se ușurează, piedicile drumului și greutățile povârnișurilor se îndepărtează, iar el vede o cale largă și sigură, care îl duce spre popasuri și locuri de adăpat. Pe ea sunt semne de orientare, iar locurile de ședere sunt pregătite pentru călătorii Celui Milostiv. Între rob și fericire și izbândă nu se află decât o hotărâre puternică, răbdare pentru o vreme, curaj sufletesc și statornicia inimii. Harul este în mâna lui Allah: El îl dăruiește cui voiește. Allah este Stăpânul harului măreț.”^[47]