Un citat, cu sursa lui.

Cine privește la starea înaintașilor vede că, deși cunoașterea lor era vastă și religia lor puternică, ei se îngrijeau cu cea mai mare grijă să-și păzească religia de îndoieli. Ayyūb as-Sakhtiyānī, Allah să aibă milă de el, a spus: „Un om — dintre oamenii rătăcirii și ai inovațiilor religioase — a intrat la imamul Muḥammad ibn Sīrīn, Allah să aibă milă de el, care se număra printre marii urmași ai companionilor. Omul a spus: «O, Abū Bakr, pot să-ți recit un verset din Cartea lui Allah, fără să adaug nimic la el?» Ibn Sīrīn și-a ridicat degetele și le-a pus în urechi, apoi i-a spus: «Te rog stăruitor, dacă ești musulman, să ieși din casa mea!» Noi am spus: «O, Abū Bakr, ce rău ți-ar fi făcut dacă ar fi recitat un verset și apoi ar fi ieșit?» El a spus: «Pe Allah, dacă aș fi crezut că inima mea va rămâne așa cum este, nu mi-ar fi păsat să recite. M-am temut însă să nu-mi arunce în inimă ceva pe care să mă străduiesc apoi să-l scot și să nu pot.»”^[46]