Un citat, cu sursa lui.

Cele două beții sunt beția neștiinței și beția iubirii vieții. Neștiința este o boală ucigătoare. De-ar tăcea neștiutorul, recunoscându-și neștiința! Însă el este neștiutor și vorbește despre religie, dând verdicte. Aceasta este nenorocirea. Neștiutorul care își recunoaște neștiința și nu își revarsă răul asupra oamenilor este mai puțin primejdios decât neștiutorul care vorbește despre religie, declară lucruri îngăduite și interzise și dă verdicte fără cunoaștere. Aceasta se petrece la sfârșitul vremurilor, când cunoscătorii religiei sunt puțini, recitatorii se înmulțesc, iar oamenii iau conducători neștiutori care dau verdicte fără cunoaștere, rătăcesc și îi rătăcesc pe alții. Aceasta este beția neștiinței. A doua este iubirea traiului și a acestei lumi. Când omul iubește această lume, uită Viața de Apoi și începe să lucreze pentru lumea aceasta. Cel care iubește ceva lucrează pentru acel lucru; astfel lucrează pentru această lume și nu pentru Viața de Apoi. Aceasta îi cuprinde pe mulți oameni la sfârșitul vremurilor: neștiință, atașament față de această lume și uitarea Vieții de Apoi. Astăzi spun: „Nu pomeniți Paradisul și Focul în predici, speriind oamenii! Aceasta este terorizare; sunteți oameni rigizi și deznădăjduiți.” Spun aceasta astăzi din dragostea lor pentru această lume. Nu vor să se pomenească Paradisul, Focul, mormântul și chinul mormântului. Spun: „Le tulburați oamenilor traiul și plăcerea. Oamenii vor să trăiască după voie și să se veselească, iar voi le spuneți că există Paradis, Foc, chinul mormântului și socoteală!” Spun: „Nu aduceți aceste lucruri în predici!” Aceasta este una dintre încercări — la Allah căutăm adăpost! A apărut printre oameni: au scris-o în ziare și au spus-o în adunările lor, învinuindu-l pe predicatorul care îi povățuiește pe oameni și le amintește de Allah. Spun: „Prin aceasta îi faceți pe oameni să deznădăjduiască și le tulburați viața!” Slavă lui Allah!