Un citat, cu sursa lui.

Șeicul și imamul Muḥammad ibn ʿAbd al-Wahhāb — fie ca Allah să aibă milă de el! — a urmat, în Cartea monoteismului, Fundamentele credinței, Virtuțile Islamului și Păcatele mari, calea învățaților hadithului: în aceste cărți, el așază titluri de capitole, apoi aduce versete și hadithuri. Titlul cuprinde înțelesul textelor pe care le citează după el. Aceasta este metoda învățaților hadithului, precum imamul al-Bukhārī și alții. El nu aduce cuvinte din propria sa gândire, ci ceea ce arată Cartea, Sunnah și spusele predecesorilor dreptcredincioși. Lucrurile nu stau așa cum spun dușmanii lui: că ar fi adus o a cincea școală, pe care o numesc «școala wahhabită», pentru a-i îndepărta pe oameni de el și de chemarea sa. Un învățat din India, ori de câte ori își încheia lecția, își ridica mâinile și se ruga împotriva șeicului Muḥammad ibn ʿAbd al-Wahhāb. Un om binevoitor l-a auzit, a luat lucrarea șeicului, Cartea monoteismului, i-a scos coperta pe care se afla numele șeicului și i-a oferit-o, întrebându-l: «Cine este autorul acestei cărți?» Învățatul a cercetat-o, iar a doua zi i-a spus celui care i-o oferise: «Aceasta este una dintre lucrările imamului al-Bukhārī.» Omul i-a pus la loc coperta și i-a spus: «Acesta este Ibn ʿAbd al-Wahhāb, cel împotriva căruia te rogi.» Învățatul a regretat și a început să se roage pentru șeicul Muḥammad după fiecare lecție.