Un citat, cu sursa lui.

فأمَّا قصدُ الصلاة في تلك البقاع التي صلَّى فيها اتفاقاً، فهذا لم يُنقل عن غير ابن عمر من الصحابة، بل كان أبو بكر وعمر وعثمان وعلي وسائر السابقين الأوَّلين من المهاجرين والأنصار يذهبون من المدينة إلى مكة حُجَّاجاً وعُمَّاراً ومسافرين، ولَم يُنقل عن أحد منهم أنَّه تحرَّى الصلاة في مصلَّيات النَّبيِّ ﷺ، ومعلوم أنَّ هذا لو كان عندهم مستحبًّا لكانوا إليه أسبقَ؛ فإنَّهم أعلمُ بسنَّته وأتبعُ لها من غيرهم، وقد قال ﷺ: (عليكم بسنتي وسنَّة الخلفاء الراشدين المهديِّين من بعدي، تمسَّكوا بها وعضُّوا عليها بالنواجذ، وإيَّاكم ومحدثات الأمور، فإنَّ كلَّ محدثة بدعة، وكلَّ بدعة ضلالة)، وتَحرِّي هذا ليس من سنة الخلفاء الراشدين، بل هو مِمَّا ابتُدع، وقول الصحابي إذا خالفه نظيره ليس بحجة، فكيف إذا انفرد به عن جماهير الصحابة؟! أيضاً فإنَّ تحرِّي الصلاة فيها ذريعةٌ إلى اتِّخاذها مساجد، والتشبُّه بأهل الكتاب مِمَّا نُهينا عن التشبه بهم فيه، وذلك ذريعة إلى الشرك بالله، والشارعُ قد حسَم هذه المادة بالنهي عن الصلاة عند طلوع الشمس وعند غروبها، وبالنهي عن اتخاذ القبور مساجد، فإذا كان قد نهي عن الصلاة المشروعة في هذا المكان وهذا الزمان سدًّا للذريعة، فكيف يُستحبُّ قصد الصلاة والدعاء في مكان اتفق قيامهم فيه، أو صلاتهم فيه، من غير أن يكونوا قد قصدوه للصلاة فيه والدعاء فيه؟!

„Cât despre căutarea intenționată a rugăciunii în acele locuri în care el s-a rugat întâmplător, aceasta nu a fost relatată de la vreun alt companion în afară de Ibn ʿUmar. Abū Bakr, ʿUmar, ʿUthmān, ʿAlī și toți cei dintâi dintre emigranți și ajutoarele medineze mergeau de la Medina la Mecca pentru pelerinajul mare, pentru ʿumra sau în călătorie. Nu s-a relatat despre vreunul dintre ei că ar fi căutat să se roage în locurile unde se rugase Profetul ﷺ. Se știe că, dacă ar fi socotit acest lucru recomandat, ei ar fi fost primii care să-l facă, fiindcă erau mai cunoscători ai Sunnei sale și o urmau mai mult decât ceilalți. El ﷺ a spus: «Țineți-vă de Sunna mea și de Sunna califilor drept călăuziți care vor veni după mine. Țineți-vă strâns de ea și prindeți-o cu măselele. Feriți-vă de lucrurile nou introduse, fiindcă orice lucru nou introdus este o inovație, iar orice inovație este rătăcire.» Căutarea acestor locuri nu face parte din Sunna califilor drept călăuziți, ci din lucrurile introduse ulterior. Părerea unui companion nu constituie o dovadă dacă un alt companion de același rang i se opune. Cum ar putea fi atunci când el este singurul care o susține, în opoziție cu marea majoritate a companionilor?! Mai mult, căutarea rugăciunii în acele locuri este un mijloc de a le transforma în moschei și de a-i imita pe oamenii Cărții tocmai în ceea ce ni s-a interzis să-i imităm. Aceasta este un mijloc care duce la asocierea de parteneri lui Allah. Legiuitorul a închis această cale prin interzicerea rugăciunii la răsăritul și la apusul soarelui și prin interzicerea transformării mormintelor în moschei. Dacă a interzis rugăciunea în sine legitimă în acel loc și la acel timp, pentru a închide calea spre rău, cum ar putea fi recomandată căutarea rugăciunii și a invocării într-un loc în care ei doar s-au aflat ori s-au rugat întâmplător, fără să-l fi ales pentru rugăciune și invocare?!”

Ibn Taymiyya, Iqtiḍāʾ al-Ṣirāṭ al-Mustaqīm, 2/278–279