Un citat, cu sursa lui.

Unul dintre cele mai mari semne ale adevărului celor aduse de Muhammad ibn 'Abdullah, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa, a fost următorul: când tăgăduitorii i-au cerut să le arate un lucru neobișnuit, care să dovedească adevărul și sinceritatea celor aduse de el, Profetul, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa, a arătat către Lună. Cu îngăduința lui Allah, ea s-a despicat în două: o parte deasupra muntelui Abu Qubays și o parte deasupra muntelui Qu'ayqi'an. Politeiștii și alții priveau acest semn măreț, care se petrecea în lumea de sus, unde oamenii nu au puterea să amăgească prin înșelăciune și închipuiri. Au văzut un lucru cum nu mai văzuseră și nici nu auziseră că vreunui trimis de dinaintea lui i s-ar fi întâmplat ceva asemănător. Au rămas uimiți, dar credința nu le-a pătruns în inimi, iar Allah nu a voit binele pentru ei. S-au refugiat atunci în calomniile și răzvrătirea lor, spunând: „Muhammad ne-a vrăjit!” Însă puteau verifica aceasta întrebând călătorii veniți la ei: dacă ar fi putut să-i vrăjească pe cei de față, nu i-ar fi putut vrăji pe cei care nu fuseseră martori ca ei. I-au întrebat, așadar, pe toți cei sosiți, iar aceștia le-au spus că lucrul se petrecuse. Totuși, ei au spus: „O vrăjitorie care nu încetează!” Muhammad ne-a vrăjit pe noi și i-a vrăjit și pe alții! Aceasta este o calomnie care nu poate trece drept adevăr decât pentru cei mai nesăbuiți dintre oameni, cei mai îndepărtați de călăuzire și de dreapta judecată.