Înapoi la pasaj

Cunoașterea se dă mai departe

Un citat, cu sursa lui.

Pregătește un card pentru Instagram, Facebook sau WhatsApp. Fiecare export include cartea și ediția, iar descrierea păstrează legătura către context și note.

Pregătește cardul

Cuvintele provin din pasajul selectat. Pasajele lungi continuă pe mai multe carduri, în aceeași ordine. Copiază și sursa pentru descrierea postării.

Export la rezoluția originală, cu referința ediției inclusă.

Se pregătește previzualizarea. Dacă textul depășește formatul ales, selectează Story.

Din ediția publicată

Tafsir as-Saʿdī — Volumul 8

ʿAbd al-Raḥmān ibn Nāṣir al-Saʿdī
Institutul Tawhid · Sura Ya Sin

Aceste versete nobile amintesc îndoiala celor care tăgăduiesc învierea și răspunsul dat ei în chipul cel mai deplin, mai bun și mai limpede. Allah Preaînaltul a spus: „Oare nu vede omul”, care tăgăduiește învierea ori se îndoiește de ea, un lucru care îi dă certitudinea deplină că ea se va petrece? Acesta este începutul creării sale „dintr-o picătură”, apoi trecerea lui prin etape, puțin câte puțin, până când a crescut, a ajuns la tinerețe, i s-a întregit mintea și a ajuns la deplină maturitate. „Iar el a ajuns un potrivnic care își arată limpede împotrivirea”, după ce începutul creării sale a fost dintr-o picătură! Să privească, așadar, deosebirea dintre aceste două stări și să știe că Cel care l-a adus la existență din neființă este, cu atât mai mult, în stare să-l aducă din nou, după ce s-a risipit și s-a destrămat.

Continuă lectura în context