Înapoi la pasaj

Cunoașterea se dă mai departe

Un citat, cu sursa lui.

Pregătește un card pentru Instagram, Facebook sau WhatsApp. Fiecare export include cartea și ediția, iar descrierea păstrează legătura către context și note.

Pregătește cardul

Cuvintele provin din pasajul selectat. Pasajele lungi continuă pe mai multe carduri, în aceeași ordine. Copiază și sursa pentru descrierea postării.

Export la rezoluția originală, cu referința ediției inclusă.

Se pregătește previzualizarea. Dacă textul depășește formatul ales, selectează Story.

Din ediția publicată

Tafsir as-Saʿdī — Volumul 8

ʿAbd al-Raḥmān ibn Nāṣir al-Saʿdī
Institutul Tawhid · Sura Ya Sin

„Iar lunii i-am rânduit faze”, prin care trece, câte una în fiecare noapte, „până când” devine foarte mică și ajunge din nou „asemenea unei tije vechi de curmal”, adică tijei unui ciorchine de curmale care, din pricina vechimii, s-a uscat, s-a micșorat și s-a încovoiat. Apoi, după aceasta, luna crește puțin câte puțin, până când lumina ei se întregește și strălucirea ei devine deplină.

Continuă lectura în context