Un citat, cu sursa lui.

După ce Allah Preaînaltul le-a lămurit robilor Săi cele pe care le-a lămurit și le-a dat porunci și interdicții în Cartea Sa măreață, aceasta ar trebui să-i facă să se grăbească spre ceea ce El i-a chemat și i-a îndemnat, chiar dacă ar avea o asprime și o împietrire a inimilor asemenea munților neclintiți. Căci acest Coran, dacă ar fi fost trimis asupra unui munte, „l-ai fi văzut smerit și despicându-se de frica lui Allah”, datorită puterii depline cu care atinge inimile. Povățuirile Coranului sunt cele mai mari dintre toate povățuirile. Poruncile și interdicțiile sale cuprind înțelepciunile și foloasele legate de ele; sunt dintre cele mai ușoare lucruri pentru suflete și pentru trupuri, lipsite de împovărare^[11], fără contradicții, nepotriviri, greutăți sau asprime. Sunt potrivite pentru orice timp și loc și se potrivesc fiecărui om. Apoi Allah Preaînaltul arată că le dă oamenilor pilde și le lămurește robilor Săi, în Cartea Sa, ceea ce este îngăduit și ceea ce este oprit, pentru ca ei să cugete la versetele Sale și să mediteze asupra lor. Cugetarea asupra acestora îi deschide omului comorile științei, îi arată căile binelui și ale răului, îl îndeamnă spre trăsăturile alese și calitățile frumoase și îl oprește de la purtările rele. Nimic nu-i este, așadar, mai folositor omului decât cugetarea asupra Coranului și meditarea la sensurile lui.