Un citat, cu sursa lui.

Allah Preaînaltul spune: „Nu vei găsi un neam care crede în Allah și în Ziua de Apoi iubindu-i pe cei care se împotrivesc lui Allah și Trimisului Său.” Adică cele două nu se întâlnesc. Robul nu este credincios cu adevărat în Allah și în Ziua de Apoi decât dacă lucrează potrivit cerințelor și urmărilor credinței sale: iubirea și loialitatea față de cel care împlinește credința, precum și respingerea și dușmănia față de cel care nu o împlinește, chiar dacă ar fi omul cel mai apropiat de el. Aceasta este credința adevărată, care își dă rodul și prin care se împlinește scopul ei. Cei cu această însușire sunt aceia în ale căror inimi Allah „a înscris credința”, adică a întipărit-o, a statornicit-o și a sădit-o astfel încât nu se clatină, iar îndoielile și nedumeririle nu o ating. Allah i-a întărit „cu un duh de la El”, adică prin revelația Sa, ajutorul Său, sprijinul Său dumnezeiesc și bunătatea Sa de Domn. Ei au viață bună în acest sălaș și Grădinile Fericirii în sălașul statornic, în care se află tot ceea ce își doresc sufletele și ceea ce desfată ochii și ceea ce aleg sufletele. Ei vor avea parte de cea mai bună și mai mare fericire: Allah Își va revărsa mulțumirea asupra lor și nu Se va mai mânia niciodată pe ei. Iar ei vor fi mulțumiți de Domnul lor pentru feluritele cinstiri, răsplățile îmbelșugate, darurile bogate și treptele înalte pe care El li le va oferi, încât nu vor vedea nicio țintă mai presus de ceea ce le-a dăruit Stăpânul lor și niciun capăt dincolo de aceasta. Cât despre cel care pretinde că el crede în Allah și în Ziua de Apoi, dar, cu toate acestea, se împrietenește cu dușmanii lui Allah și îl iubește pe cel care a aruncat credința în urma sa, credința lui este doar o pretenție lipsită de realitate. Orice lucru are nevoie de o dovadă care să-l adeverească; simpla pretenție nu folosește la nimic și nu face ca acela care o susține să fie crezut. Și lauda este a lui Allah.