Un citat, cu sursa lui.

Aceasta este a doua treaptă a relației cu necredincioșii: lupta și jihadul pe calea lui Allah. Când musulmanii au putere și capacitate de luptă, când condițiile jihadului sunt îndeplinite și impedimentele sale sunt înlăturate, el devine o obligație a musulmanilor și nu poate fi părăsit câtă vreme există capacitatea de a-l împlini. Dacă musulmanii se află însă într-o stare în care nu-l pot împlini, îl amână până când împrejurările o îngăduie și se mărginesc la chemare. Așa s-a întâmplat în viața Profetului ﷺ: când se afla la Mecca, se mărginea la chemarea la Allah și îi era interzisă lupta, fiindcă musulmanii nu aveau putința s-o ducă; dacă ar fi încercat, dușmanul i-ar fi nimicit. După ce a emigrat la Medina, a găsit anṣārii și susținătorii, iar musulmanii au dobândit putere. Atunci Allah a statornicit jihadul pe calea Sa. După luptă, dacă nu intră în Islam, ei fie plătesc musulmanilor jizyah și intră sub cârmuirea islamică, fie încheie cu musulmanii un legământ și rămân în ținuturile lor. Prin acest legământ, nu-i atacă pe musulmani, nu împiedică urmarea căii lui Allah și nu opresc chemarea la El. Se încheie cu ei un armistițiu și un legământ, așa cum Profetul ﷺ a încheiat legăminte și armistiții cu politeiștii, atunci când aceasta era spre binele Islamului și al musulmanilor.