Un citat, cu sursa lui.

ولا ريب أن الصلاة قرة عيون المحبين، ولذة أرواح الموحدين، وبستان العابدين، ولذة نفوس الخاشعين، ومحك أحوال الصادقين، وميزان أحوال السالكين، وهي رحمة الله المهداة إلى عباده المؤمنين. هداهم إليها، وعرفهم بها، وأهداها إليهم على يد رسوله الصادق الأمين رحمة بهم، وإكراما لهم، لينالوا بها شرف كرامته، والفوز بقربه لا لحاجة منه إليهم، بل منة منه، وتفضلا عليهم، وتعبد بها قلوبهم وجوارحهم جميعا، وجعل حظ القلب العارف منها أكمل الحظين وأعظمهما؛ وهو إقباله على ربه سبحانه، وفرحه وتلذذه بقربه وتنعمه بحبه، وابتهاجه بالقيام بين يديه، وانصرافه حال القيام له بالعبودية عن الالتفات إلى غير معبوده، وتكميله حقوق عبوديته ظاهرا وباطنا حتى تقع على الوجه الذي يرضاه ربه سبحانه.

„Fără îndoială, rugăciunea este bucuria ochilor celor care iubesc, desfătarea sufletelor celor care Îl adoră numai pe Allah, grădina celor care se închină, plăcerea sufletelor smerite, piatra de încercare a stărilor celor sinceri și măsura stărilor celor care străbat calea. Ea este îndurarea pe care Allah a dăruit-o robilor Săi credincioși. El i-a călăuzit spre ea, i-a făcut să o cunoască și le-a dăruit-o prin Trimisul Său cel sincer și demn de încredere, din îndurare și pentru a-i cinsti, ca prin ea să dobândească cinstea de a fi onorați de El și să câștige apropierea Sa. El nu are nevoie de ei; este un dar și o favoare din partea Sa. Prin ea a pus laolaltă inimile și mădularele lor în slujba adorării Sale. A făcut ca partea inimii care Îl cunoaște să fie cea mai deplină și mai mare dintre cele două părți: îndreptarea ei spre Domnul său, slăvit fie El, bucuria și desfătarea apropierii de El, plăcerea iubirii Sale, încântarea de a sta înaintea Lui și, în timp ce Îl adoră, renunțarea la a se întoarce spre altceva decât Cel pe Care Îl adoră; precum și împlinirea, în afară și înăuntru, a îndatoririlor slujirii Lui, astfel încât acestea să fie îndeplinite în chipul de care Domnul său este mulțumit.”^[1]

Ibn al-Qayyim, Asrār al-ṣalāh