Un citat, cu sursa lui.

În epoca ignoranței, oamenii Îl adorau pe Allah, dar adorau și multe alte lucruri. Între acestea se afla adorarea apropiaților lui Allah și a celor drepți, așa cum s-a întâmplat cu neamul lui Nūḥ, când a întrecut măsura în privința oamenilor drepți Wadd, Suwāʿ, Yaghūth, Yaʿūq și Nasr. Le-au adorat mormintele în afara lui Allah Atotputernicul și Mărețul, sub pretextul că erau drepți, că îi apropiau de Allah și că erau mijlocitori la El. Oamenii epocii ignoranței au urmat aceeași cale: îi adorau pe apropiații lui Allah, pe cei drepți și pe îngeri și spuneau: «Nu îi adorăm decât ca să ne apropie de Allah cât mai mult.» (﴿مَا نَعْبُدُهُمْ إِلَّا لِيُقَرِّبُونَآ إِلَى ٱللَّهِ زُلْفَىٰٓ﴾) Spuneau: «Aceștia sunt mijlocitorii noștri la Allah.» (﴿هَـٰٓؤُلَآءِ شُفَعَـٰٓؤُنَا عِندَ ٱللَّهِ﴾) Nu spuneau că aceștia ar fi asociații lui Allah, ci spuneau: «Sunt robii lui Allah, care mijlocesc pentru noi la Allah, intervin pentru noi și ne apropie de El cât mai mult.» Nu își numeau fapta asociere, fiindcă Satana le înfrumusețase ideea că aceasta nu este asociere, ci căutarea apropierii de Allah prin cei drepți și cererea mijlocirii lor. Însă ceea ce contează nu sunt denumirile, ci realitatea lucrurilor. Aceasta este asociere, chiar dacă o numesc căutare a mijlocirii și a apropierii. Ea rămâne asociere, fiindcă denumirile nu schimbă realitatea. Allah nu acceptă ca cineva să-I fie asociat în adorare. Preaînaltul spune: