Înapoi la pasaj

Cunoașterea se dă mai departe

Un citat, cu sursa lui.

Pregătește un card pentru Instagram, Facebook sau WhatsApp. Fiecare export include cartea și ediția, iar descrierea păstrează legătura către context și note.

Pregătește cardul

Cuvintele provin din pasajul selectat. Pasajele lungi continuă pe mai multe carduri, în aceeași ordine. Copiază și sursa pentru descrierea postării.

Export la rezoluția originală, cu referința ediției inclusă.

Se pregătește previzualizarea. Dacă textul depășește formatul ales, selectează Story.

Din ediția publicată

Pericolul takfīrului neîntemeiat

Muḥammad Nāṣir al-Dīn al-Albānī
Ediția I · Institutul Tawhid · România · 2026 · Cuvântul învățatului al-Albānī despre takfīr

Pentru ca musulmanii să poată împlini acest text coranic și această făgăduință dumnezeiască, trebuie să existe o cale lămurită și un drum limpede. Oare această cale constă în a declara o revoltă împotriva conducătorilor despre care aceștia își închipuie că au un kufr de apostazie? Apoi, chiar având această închipuire greșită și eronată, nu sunt în stare să facă nimic.

Continuă lectura în context