Un citat, cu sursa lui.

لله أفرح بتوبة عبده من أحدكم سقط على بعيره وقد أضله في أرض فلاة لله أشد فرحًا بتوبة عبده حين يتوب إليه من أحدكم كان على راحلته بأرض فلاة فانفلتت منه وعليها طعامه وشرابه فأيس منها، فأتى شجرة فاضطجع في ظلها قد أيس من راحلته، فبينما هو كذلك إذ هو بها قائمة عنده، فأخذ بخطامها ثم قال من شدة الفرح: اللهم أنت عبدي وأنا ربك، أخطأ من شدة الفرح

În cele două Ṣaḥīḥ, Anas ibn Mālik — Allah să fie mulțumit de el — spune că Trimisul lui Allah ﷺ a spus: „Allah Se bucură de pocăința robului Său mai mult decât unul dintre voi care își găsește cămila după ce a pierdut-o într-un ținut pustiu”. Într-o relatare a lui Muslim: „Allah Se bucură de pocăința robului Său, când acesta se întoarce la El, mai mult decât unul dintre voi care se afla cu animalul său de călărie într-un ținut pustiu, iar acesta i-a scăpat, ducându-i hrana și apa. Deznădăjduind că-l va mai găsi, omul a venit la un copac și s-a culcat la umbra lui, lipsit de nădejde în privința animalului său. Pe când se afla așa, iată că animalul stătea lângă el. L-a apucat de căpăstru și apoi, de bucurie, a spus: «O, Allah, Tu ești robul meu și eu sunt domnul Tău!» A greșit din pricina bucuriei prea mari”.^[48]