Un citat, cu sursa lui.

Alcătuirea cărții are o poveste. În anul 1359 H a absolvit prima promoție a Școlii primare al-ʿAzīziyyah din orașul ʿUnayzah. Pe atunci nu exista acolo nici școală gimnazială, nici institut de studii religioase, astfel că diploma de școală primară era cea mai înaltă pe care un elev o putea obține în acel oraș. Cei mai mulți dintre acei tineri doreau însă să-și continue studiile, deși vârsta lor nu le îngăduia să-și părăsească familiile pentru a învăța în marile orașe ale regatului. Printr-o împrejurare fericită, Biblioteca publică din ʿUnayzah — Allah să o ocrotească — fusese terminată în același an, 1359 H. Șeicul nostru, ʿAbd al-Raḥmān al-Nāṣir al-Saʿdī, Allah să aibă milă de el, hotărâse să țină lecțiile sale avansate pentru elevii maturi în această bibliotecă bogată în lucrări de referință. Le-a cerut șeicilor Muḥammad ibn ʿAbd al-ʿAzīz al-Muṭawwaʿ și ʿAlī al-Ḥamad al-Ṣāliḥī să-i învețe pe elevii mai mici în bibliotecă, atunci când el nu ținea lecții. Dacă lecțiile coincideau, cei mici învățau într-un colț al moscheii mari. Ei studiau tawḥīd, hadith, jurisprudență și gramatică.