Un citat, cu sursa lui.

Ei au înțeles din această mărturisire că ea anulează adorarea tuturor idolilor și restrânge adorarea numai la Allah, iar ei nu doreau aceasta. Astfel se limpezește că înțelesul mărturisirii „Lā ilāha illā Allāh” și cerința ei sunt: a-L adora numai pe Allah și a părăsi adorarea a orice altceva. Când robul spune „Lā ilāha illā Allāh”, el proclamă obligația de a-L adora numai pe Allah și deșertăciunea adorării altcuiva, a mormintelor, a apropiaților lui Allah și a oamenilor drepți. Prin aceasta se dovedește deșertăciunea credinței pe care o au astăzi adoratorii mormintelor și cei asemenea lor: că „Lā ilāha illā Allāh” ar însemna recunoașterea existenței lui Allah, ori faptul că El este Creatorul capabil să aducă la existență și altele asemenea, sau că înseamnă că puterea de a legifera și judeca Îi aparține numai lui Allah. Ei socotesc că omul care crede aceasta și explică astfel mărturisirea „Lā ilāha illā Allāh” a împlinit pe deplin monoteismul, chiar dacă face orice fel de acte de adorare pentru altcineva decât Allah, își pune credința în morți, caută apropierea de ei prin jertfe și legăminte, înconjoară mormintele lor și caută binecuvântare în țărâna lor. Nu și-au dat seama că vechii necredincioși arabi împărtășeau aceeași convingere, știau că Allah este Creatorul capabil să aducă la existență și recunoșteau aceasta. Ei nu îi adorau pe alții decât pretinzând că aceștia îi apropie de Allah, nu că ar crea sau ar da cele necesare traiului. Puterea de a legifera și judeca este o parte a înțelesului mărturisirii „Lā ilāha illā Allāh”, însă nu reprezintă întregul ei înțeles adevărat, cel cerut. Nu este de ajuns să se judece potrivit Legii islamice în privința drepturilor, a pedepselor prescrise și a neînțelegerilor, câtă vreme există politeism în adorare.