Un citat, cu sursa lui.

Există și ḥadīth-ul autentic despre omul dintre Banū Isrāʾīl care ucisese nouăzeci și nouă de suflete. Allah i-a pus în inimă dorința de tawbah. A venit la un adorator și i-a spus că ucisese nouăzeci și nouă de suflete și a întrebat dacă mai există tawbah pentru el. Adoratorul a considerat fapta enormă și a spus: „Nu ai tawbah!” Atunci l-a omorât și pe el și a întregit o sută. A fost îndrumat apoi către un savant și i-a spus că ucisese o sută de suflete și a întrebat dacă mai are tawbah. Savantul a spus: „Da. Cine poate sta între tine și tawbah? Dar satul acesta are oameni nedrepți; mergi către satul cutare, unde sunt oameni buni și oameni ai rugăciunii.” Omul a plecat și a emigrat din țara lui către țara oamenilor buni și ai rugăciunii, dar moartea l-a ajuns pe drum. Îngerii raḥmah și îngerii pedepsei s-au certat în privința lui, până când Allah a trimis între ei un judecător și a spus: „Măsurați distanța dintre cele două sate; de oricare dintre ele este mai aproape, el aparține acelora.” S-a dovedit că era mai aproape de satul oamenilor drepți, iar îngerii raḥmah i-au luat sufletul^[96].