Un citat, cu sursa lui.

Cât despre politeiștii din această vreme — adică cei de mai târziu, la care politeismul a apărut în această comunitate a lui Muḥammad —, politeismul lor este neîntrerupt, atât în bunăstare, cât și în greutate. Nu-I consacră numai lui Allah adorarea nici măcar în greutate. Dimpotrivă, cu cât li se întețește greutatea, cu atât li se întețesc politeismul și chemările către Al-Ḥasan, Al-Ḥusayn, ʿAbd al-Qādir, Ar-Rifāʿī și alții. Acesta este un lucru cunoscut. Se povestesc despre ei lucruri uimitoare pe mare: când greutatea se întețește, încep să strige numele apropiaților lui Allah și ale oamenilor drepți și să le ceară ajutorul în afara lui Allah Atotputernicul și Mărețul. Aceasta deoarece propovăduitorii neadevărului și ai rătăcirii le spun: «Noi vă izbăvim din mări. Dacă vi se întâmplă ceva, strigați numele noastre și vă vom izbăvi.» Așa se povestește despre șeicii ordinelor sufite. Citiți, dacă doriți, Ṭabaqāt a lui Ash-Shaʿrānī: veți găsi acolo lucruri care fac pielea să se înfioare, dintre cele pe care el le numește minunile apropiaților lui Allah, anume că ei îi izbăvesc din mări și că unul dintre ei își întinde mâna în mare, ridică întreaga corabie și o scoate pe uscat fără ca mânecile sale să se ude, precum și alte vorbe deșarte și superstiții de-ale lor. Politeismul lor este, așadar, neîntrerupt, atât în bunăstare, cât și în greutate, și sunt mai adânciți în el decât politeiștii de odinioară.